[luni, 5 august] Un motiv de închinare

 

 

În Biblie, poporul lui Dumnezeu este chemat la închinare, dar și nouă ni se spune să ne închinăm lui Dumnezeu știind cine este El, ce a făcut și cum este. Între atributele Sale se numără bunătatea, dreptatea și mila. Când ni se reamintește cum este Dumnezeu, ce a făcut El pentru noi (în special jertfa lui Hristos) și ce făgăduiește El să facă, toți avem motive să ne închinăm și să-I aducem laudă.

 

2. Ce motive ne prezintă următoarele versete?

 

Deuteronomul 10:17-22

”17 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; 18 care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. 19 Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 20 Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El şi pe Numele Lui să juri. 21 El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe care ţi le-au văzut ochii. 22 Părinţii tăi s-au pogorât în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului.”

 

Psalmii 101:1

”Voi cânta bunătatea şi dreptatea: Ţie, Doamne, Îţi voi cânta.”

 

Psalmii  146:5-10

”5 Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!
6 El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci.
7 El face dreptate celor asupriţi; dă pâine celor flămânzi. Domnul izbăveşte pe prinşii de război;
8 Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.
9 Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.
10 Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămâne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul!”

 

Isaia 5:16

”Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate.”

 

Isaia 61:11

”Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor.”

 

Aceste motive pentru închinare nu erau noi pentru poporul lui Dumnezeu. Momentele de închinare cele mai pline de entuziasm pentru israeliții eliberați din Egipt au fost după intervențiile evidente ale lui Dumnezeu. După ce au fost scoși din Egipt și au trecut Marea Roșie, Moise și Maria au condus poporul în cântări de laudă pentru tot ce văzuseră și pentru că fuseseră salvați (Exodul 15).

 

Dreptatea și mila lui Dumnezeu, demonstrate în astfel de evenimente, nu trebuiau uitate. Când poporul păstra vii aceste amintiri, povestindu-le iar și iar, faptele și dreptatea lui Dumnezeu continuau să fie o inspirație și pentru generațiile care urmau să vină. Un exemplu – Deuteronomul 10:17-22. Mai întâi de toate, dreptatea lui Dumnezeu este parte din cine este El, o componentă-cheie al caracterului Său (Iov 34:12). Dumnezeu este drept și este interesat de dreptate – un motiv pentru a ne închina Lui și a-I da slavă. Dreptatea lui Dumnezeu este văzută în faptele Sale drepte și neprihănite pentru poporul Său și în favoarea celor săraci și asupriți. Biblia descrie un Dumnezeu care „ia aminte la strigătul celui nenorocit” (Iov 34:28) și este activ și nerăbdător să îndrepte răul din lumea noastră. Acest lucru se va face pe deplin la judecata finală a lui Dumnezeu și la re-crearea lumii.

 

Israel avea motive să-L laude pe Dumnezeu. Ce motive avem noi?