[joi, 18 iulie] Odihna Sabatului pentru pământ
Sabatul era parte integrantă a ciclului vieții pentru poporul Israel. Dar principiul Sabatului nu se referea doar la o zi în fiecare săptămână, ci includea și o odihnă specială la fiecare al șaptelea an, culminând cu anul jubiliar după ce treceau de șapte ori șapte ani, adică anul al cincizecilea.
5. Ce este remarcabil în următoarea îndrumare? Cum ai putea include un astfel de principiu în viaţa și munca ta?
Leviticul 25:1-7
”Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului. Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via şi să strângi roadele. Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul şi să nu-ţi tai via. Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ. Ceea ce va ieşi de la sine din pământ în timpul Sabatului lui, să vă slujească de hrană, ţie, robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care locuieşte cu tine, vitelor tale şi fiarelor din ţara ta; tot venitul pământului să slujească de hrană.”
Anul sabatic prevedea ca terenurile agricole să rămâne nelucrate un an. Este un act remarcabil de administrare a terenului și înțelepciunea acestei practici agricole a fost recunoscută la scară largă. Al șaptelea an era important și pentru sclavi (Exodul 21:1-11). În cazul în care vreun israelit era atât de îndatorat, încât ajungea să se vândă, trebuia să fie eliberat în al șaptelea an. Tot astfel, datoriile mari trebuiau anulate la sfârșitul celui de-al șaptelea an (Deuteronomul 15:1-11). În pustie, israeliții trebuiau să creadă că Domnul le va da mană; acum, prin nelucrarea pământului un sezon, ei dovedeau încredere că Dumnezeu va oferi suficient în anul anterior și din ceea ce pământul producea singur în anul sabatic. În mod asemănător, eliberarea sclavilor și anularea datoriilor era un act de îndurare, dar și de încredere în puterea lui Dumnezeu de a purta de grijă. Israeliții trebuiau să învețe că nu puteau să îi asuprească pe ceilalți ca să își poarte de grijă lor înșiși. Principiile și modelul Sabatului trebuiau să fie strâns întrepătrunse în societatea israelită ca întreg. Tot așa și acum, păzirea Sabatului ar trebui să fie o disciplină spirituală care să ne transforme toate celelalte zile. În sens practic, Sabatul este un mod de a aplica în viață îndemnul lui Isus de a căuta mai întâi Împărăția Sa: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele… și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:32,33).
Ce ar trebui să fie diferit în celelalte șase zile ale săptămânii datorită păzirii Sabatului? Dacă ești lacom, egoist și nepăsător de duminică până vineri, mai contează dacă în Sabat nu ești așa? (Sau poți să fii doar în Sabat altfel decât în restul săptămânii?)
