Comentarii inspirate (st. 2)

Sabat după-amiază, 6 iulie

Dragostea lui Hristos este un lanț de aur care leagă ființele omenești, limitate, dar care cred în Isus Hristos, de Dumnezeul Infinit. Dragostea pe care Domnul o are pentru copiii Săi întrece orice cunoștință. Știința nu poate să o definească sau să o explice. Înțelepciunea omenească nu o poate pătrunde. …
Lanțul de aur al dragostei, care leagă inimile credincioșilor în unitate, în părtășie, în dragoste și în unitatea cu Hristos și cu Tatăl, face ca legătura aceasta să fie perfectă și să prezinte lumii o mărturie a puterii creștinismului care nu poate fi contestată. … Atunci, egoismul va fi smuls din rădăcină și necredincioșia nu va mai exista. Nu vor mai exista certuri și dezbinări. În niciunul dintre cei care vor fi uniți în Hristos nu va mai exista încăpățânare. …
Dragostea este o plantă delicată, care trebuie să fie cultivată și îngrijită, iar rădăcinile amărăciunii trebuie să fie smulse din preajma ei, pentru ca ea să aibă loc să circule, iar apoi va aduce sub influența ei toate puterile minții și toată inima, astfel că Îl vom iubi pe Dumnezeu mai presus decât orice și pe semenii noștri ca pe noi înșine. – Our High Calling, p. 173
A fost privilegiul națiunii iudaice acela de a reprezenta caracterul lui Dumnezeu așa cum a fost el descoperit lui Moise… Acesta este rodul pe care Dumnezeu dorea ca poporul Său să-l aducă. În curățirea caracterului lor și în sfințenia vieții lor, în mila, bunătatea și împreuna lor simțire, ei trebuiau să arate că „Legea lui Dumnezeu este desăvârșită și înviorează sufletul” (Psalmii 19:7).
A fost scopul lui Dumnezeu acela, ca prin națiunea iudaică, să împartă tuturor oamenilor bogate binecuvântări. Prin poporul Israel, trebuia să fie pregătită calea pentru difuzarea luminii Sale lumii întregi. Națiunile pământului, din cauza practicării unor obiceiuri corupte, au pierdut cunoașterea de Dumnezeu. Și totuși Dumnezeu, în mila Sa, nu i-a nimicit. El și-a propus să le ofere ocazia de a-L cunoaște prin Biserica Sa. El a stabilit ca principiile descoperite prin poporul Său să fie mijloacele prin care să se restaureze în om chipul moral al lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 285–286
Dumnezeu îi alesese pe copiii lui Israel. El îi chemase ca să păstreze între oameni cunoașterea Legii Sale și a simbolurilor și profețiilor ce arătau spre Mântuitorul. El a dorit ca ei să devină izvoare de mântuire pentru lume.
În chemarea adresată lui Avraam, Domnul a zis: „Te voi binecuvânta … și vei fi o binecuvântare … și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:2,3). Aceeași învățătură a fost redată prin profeți. Chiar după ce fusese decimat de război și captivitate, lui Israel i s-a dat făgăduința aceasta: „Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni și nu atârnă de copiii oamenilor” (Mica 5:7). – Hristos, Lumina lumii, p. 27

Duminică, 7 iulie

Domnul, Dumnezeul cerurilor, este în permanentă legătură cu locuitorii căzuți ai acestei lumi. El nu este indiferent față de lumea noastră și față de numeroasele ei griji și preocupări. În Cuvântul Său, Domnul este prezentat ca fiind aplecat asupra pământului și asupra locuitorilor lui care sunt înșelați, asaltați și amăgiți de agenții satanici. El ascultă fiecare cuvânt care este rostit.
Când Moise s-a întors să plece, la vederea rugului aprins care nu se mistuia, Domnul l-a chemat: „Moise, Moise!”, iar el a răspuns: „Iată-mă!” (Exodul 3:4). …
Acum să observăm cuvintele Domnului: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor” (vers. 7, 8). – The Upward Look, p. 364
Domnul a zis: „Și când veți pleca, nu veți pleca cu mâinile goale. Fiecare femeie va cere de la vecina ei și de la cea care locuiește în casa ei vase de argint, vase de aur și haine” (vers. 22). Egiptenii se îmbogățiseră din munca stoarsă prin silnicie de la israeliți și, cum aceștia din urmă trebuiau să pornească în călătorie spre noul lor cămin, era numai drept ca ei să ceară plata pentru anii lor de muncă grea. Ei trebuiau să ceară obiecte de preț, care puteau fi duse ușor, și Dumnezeu avea să-i facă să capete trecere înaintea egiptenilor. Minunile mari care aveau să fie săvârșite pentru eliberarea lor aveau să-i umple de groază pe opresori, astfel încât cererile robilor aveau să fie împlinite. – Patriarhi și profeți, p. 253
Domnul nu este indiferent față de poporul Său și El va pedepsi și va mustra pe oricine îl asuprește. El aude fiecare geamăt; ascultă fiecare rugăciune; observă fiecare mișcare, a oricui; aprobă sau condamnă fiecare acțiune. Domnul cerului este prezentat ca ridicându-l pe cel căzut. El este prietenul tuturor celor care Îl iubesc și se tem de El și va pedepsi pe oricine îndrăznește să-i abată pe aceștia de pe calea cea sigură aducând asupra lor necazuri atunci când ei se străduiesc în mod conștient să păstreze calea Domnului și să ajungă în locașurile neprihănirii. …
Dacă nicio vrabie, care nu are suflet, nu cade la pământ fără ca Tatăl nostru ceresc să aibă cunoștință, cu siguranță că sufletele celor pentru care a murit Hristos sunt prețioase. Și să nu-i judece Dumnezeu pe cei care produc durere sau dezamăgire în inimile celor pentru care Hristos Și-a dat viața?…
Cine poate măsura sau cuprinde darul lui Dumnezeu? Veacuri la rând păcatul a întrerupt fluxul divin al generozității față de om, dar mila și marea iubire față de rasa umană decăzută nu au încetat să se acumuleze; nu și-au pierdut orientarea spre pământ. …
Dumnezeu trăiește și domnește și, în Hristos, trimite spre lume un torent vindecător.
Mântuitorul nostru a pus la dispoziție totul pentru om. – Manuscris 142, 16 decembrie 1897

Luni, 8 iulie

În preceptele Sfintei Sale Legi, Dumnezeu a dat o desăvârșită regulă de viață; El a declarat că, până la sfârșitul timpului, Legea aceasta, neschimbată în nicio iotă sau frântură a literei, avea să-și mențină cerințele față de ființele omenești. Hristos a venit să o preamărească și să o facă demnă de cinste. El a arătat că ea este întemeiată pe temelia cea întinsă a iubirii față de Dumnezeu și a iubirii față de om, și că ascultarea de preceptele ei cuprinde întreaga datorie a omului. În propria Sa viață, El a dat un exemplu de ascultare față de Legea lui Dumnezeu. În Predica de pe Munte, El a arătat cum cerințele ei se extind dincolo de faptele exterioare care se văd și cuprind cugetele și izvodirile inimii. – Faptele apostolilor, p. 505
Legea divină ne cere să-L iubim pe Dumnezeu mai presus decât orice și pe aproapele nostru, ca pe noi înșine. Fără exercitarea acestei iubiri, cea mai înaltă mărturisire de credință este doar ipocrizie.
Cel care I se închină lui Dumnezeu va descoperi că nu poate să nutrească nici măcar o fibră din rădăcina egoismului. El nu poate să-și facă datoria față de Dumnezeu și, în același timp, să își asuprească semenii. Al doilea principiu al legii este asemenea primului. „Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți.” „Fă astfel și vei trăi.” Acestea sunt cuvintele lui Isus Hristos de la care niciun bărbat, nicio femeie și niciun tânăr care vrea să fie un adevărat creștin nu se poate abate. Ascultarea de principiile Legii lui Dumnezeu este cea care modelează caracterul după asemănarea divină. …
Aproapele nostru înseamnă întreaga familie umană. Noi trebuie să le facem bine tuturor oamenilor și, în special, celor care fac parte din comunitatea credinței. Trebuie să prezentăm lumii o demonstrație a ce înseamnă să împlinești legea lui Dumnezeu. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu în mod suprem și pe semenii noștri, ca pe noi înșine. – Sons and Daughters of God, p. 52
Isus a luat fiecare poruncă în parte și a explicat adâncimea și lărgimea cerințelor ei, în loc de a îndepărta o frântură din puterea lor. El arată cât de larg cuprinzătoare sunt principiile lor și demască fatala greșeală a iudeilor în manifestarea lor exterioară de ascultare. El spune că, printr-un gând rău sau printr-o privire poftitoare, Legea lui Dumnezeu este călcată. Acela care acceptă parțial cea mai mică nedreptate calcă Legea și își înjosește propria natură morală. Uciderea se găsește întâi în minte. Acela care face loc urii în inimă își pune piciorul pe cărarea ucigașilor și jertfele lui sunt o urâciune în fața lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 310
Ascultarea a fost singura condiție pe baza căreia Israelul din vechime urma să primească împlinirea făgăduințelor care îl făceau să fie poporul favorizat de Dumnezeu, iar ascultarea față de Legea aceea le va aduce mari binecuvântări oamenilor și popoarelor de acum, la fel cum le-ar fi adus evreilor. – SAa 105.2
Ascultarea de Lege este esențială nu numai pentru mântuirea noastră, ci și pentru fericirea noastră și pentru fericirea tuturor celor cu care suntem în legătură. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire” (Psalmii 119:165), spune Cuvântul inspirat. – Solii alese, cartea 1, pp. 218–219

Marți, 9 iulie

Israeliții fuseseră ei înșiși sclavi, și acum, când urmau să aibă robi care să fie ai lor, trebuiau să se ferească de a se lăsa pradă unui spirit de cruzime și de apăsare, de pe urma căruia ei suferiseră de la supraveghetorii lor egipteni. Amintirea amarei lor robii trebuia să-i facă în stare să se așeze în locul robului, făcându-i să fie buni și miloși, să se poarte cu alții așa cum ar fi dorit ca alții să se poarte cu ei.
Dreptul văduvelor și al orfanilor era în mod deosebit apărat, avându-se o grijă duioasă cu privire la starea lor neajutorată. „Dacă-i asuprești”, a spus Domnul, „și ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; mânia Mea se va aprinde și vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, și copiii voștri vor rămâne orfani” (Exodul 22:23,24). Străinii care aveau să se unească cu Israel trebuia să fie apărați de nedreptate sau apăsare. „Să nu asuprești pe străin; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului” (Exodul 23:9) – Patriarhi și profeți, pp. 310-311
Creștinii nu sunt scuzați pentru că permit strigătului văduvei și rugăciunii orfanului să se înalțe la cer din cauza lipsei și suferinței lor în timp ce o Providență darnică a așezat în mâinile acestor creștini belșug pentru împlinirea nevoilor lor. Nu lăsați ca strigătele văduvei și orfanului să cheme răzbunarea cerului asupra noastră ca popor. În lumea pretinsă creștină se cheltuiește în etalare extravagantă, pentru bijuterii și podoabe, destul cât să împlinească nevoile tuturor celor flămânzi și să-i îmbrace pe toți cei goi din orașele noastre. Totuși acești pretinși urmași ai lui Isus cel blând și smerit nu trebuie să se lipsească pe ei de hrană potrivită și de îmbrăcăminte confortabilă. Ce vor spune acești membri ai bisericii în ziua lui Dumnezeu când vor fi puși față în față cu săracii merituoși, cu suferinzii, cu văduvele și orfanii care au cunoscut lipsa cruntă a necesităților simple ale vieții în timp ce ceea ce era suficient pentru împlinirea nevoilor lor era cheltuit de acești pretinși urmași ai lui Hristos pentru surplus de îmbrăcăminte și podoabe inutile, interzise categoric în Cuvântul lui Dumnezeu? – Lucrarea de binefacere, pp. 216–217
Niciodată n-ar trebui să trecem pe lângă un suflet suferind fără a căuta să-l mângâiem, după cum și noi suntem mângâiați de Dumnezeu.
Spuneți-i drumețului rătăcit despre mâna Celui Atotputernic, care îl va putea ține în picioare, despre nemărginita iubire ce se află în Hristos, și care simte împreună cu el. Pentru el nu este suficient să creadă în existența unei Legi și a unei puteri, amândouă fiind lucruri ce n-au milă și nu răspund niciodată strigătului după ajutor. El are nevoie să strângă puternic o mână caldă și să se încreadă într-o inimă plină de bunătate. În mintea sa trebuie să se întipărească bine gândul unei prezențe divine, care se află întotdeauna lângă el, privindu-l mereu cu o iubire plină de compătimire. Îndemnați-l să cugete la inima Tatălui care este totdeauna întristată, din cauza păcatului, la mâna Tatălui care este încă întinsă, la vocea Tatălui care spune: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27:5). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 387–388

Miercuri, 10 iulie

Nu mărimea darului face ca jertfa să fie primită de Dumnezeu, ci motivația inimii, spiritul de recunoștință și dragostea pe care o exprimă. Cel sărac să nu simtă că darul său este mic și nedemn de a fi luat în seamă. Să dea potrivit cu posibilitățile lui, știind că este slujitorul lui Dumnezeu și că El îi va accepta jertfa. …

Cei care au în vedere realitățile veșnice, care Îl iubesc pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea lor și pe aproapele lor ca pe ei înșiși își vor face datoria pe deplin și cu conștiinciozitate, ca și când cortina ar fi dată deoparte și ei ar putea să vadă că, de fapt, slujesc sub privirile universului ceresc. … Toți aceia care au … spiritul lui Hristos își vor așeza cu bucurie darurile în vistieria Domnului. – In Heavenly Places, p. 304
Dacă în timpurile noastre ar fi aplicate principiile Legii lui Dumnezeu referitoare la distribuirea proprietății, cât de diferită ar fi starea oamenilor! O respectare a acestor principii ar împiedica relele îngrozitoare care au rezultat în toate veacurile din oprimarea celor săraci de către cei bogați și din ura pe care au avut-o cei săraci față de cei înstăriți.
Faptul de a-I consacra lui Dumnezeu a zecea parte din toate veniturile, fie din livadă, fie din roadele câmpului, din cirezi sau din turme, din munca intelectuală sau fizică, consacrarea apoi a celei de-a doua zecimi pentru ajutorarea celor săraci și alte scopuri umanitare a avut scopul de a ține necurmat înaintea poporului adevărul că Dumnezeu este proprietarul a toate câte sunt și că ei au ocazia să fie intermediari ai binecuvântărilor Sale. A fost un mod de educare în vederea suprimării oricărei manifestări de egoism îngust și de cultivare largă și nobilă a caracterului. – Educație, p. 44
Contribuțiile cerute de la evrei pentru scopuri religioase și de binefacere se ridicau aproape la un sfert din veniturile lor. S-ar fi putut aștepta ca o așa grea impunere să aducă poporul la sărăcie, dar sincera ascultare de aceste rânduieli era, din contră, o condiție a bunăstării lor. „Voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă și nu vă va nimici roadele pământului și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre… Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor” (Maleahi 3:11,12).
În zilele lui Israel era nevoie de zecime și de daruri pentru a susține rânduielile serviciului divin. Ar trebui oare ca poporul lui Dumnezeu din zilele noastre să dea mai puțin? Principiul așezat de Domnul Hristos spune că trebuie să ne aducem darurile înaintea lui Dumnezeu, după măsura luminii și privilegiilor de care ne-am bucurat. „Cui i s-a dat mult i se va cere mult” (Luca 12:48). Domnul le-a spus ucenicilor Săi când i-a trimis: „Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10:8). Întrucât binecuvântările și privilegiile noastre sporesc fără măsură și, mai ales, întrucât avem înaintea noastră jertfa de neasemuit a slăvitului Fiu al lui Dumnezeu, n-ar trebui oare ca recunoștința noastră să se manifeste în daruri tot mai bogate și, în același timp, să le ducem și altora solia mântuirii? – Patriarhi și profeți, pp. 527–529

Joi, 11 iulie

În planul lui Dumnezeu pentru Israel, fiecare familie avea o locuință în țară, cu pământ arabil suficient. În felul acesta, erau asigurate atât mijloacele, cât și stimulentul pentru o viață folositoare, caracterizată de sârguință și independență materială.
La așezarea lui Israel în Canaan, pământul a fost împărțit întregului popor; numai leviții, ca slujitori ai sanctuarului, au fost excluși de la distribuirea egală a terenului. Semințiile erau luate ca număr de familii, iar fiecărei familii, după numărul de membri, i se atribuia o moștenire.
Și chiar dacă cineva putea dispune o vreme de proprietatea sa, nu putea vinde pentru totdeauna moștenirea copiilor săi. Când putea să-și răscumpere pământul, el avea libertatea s-o facă în orice moment. Datoriile erau iertate din șapte în șapte ani, iar în al cincizecilea an, Anul jubiliar, toate proprietățile funciare (agricole) se întorceau la proprietarul originar. – Divina vindecare, pp. 183–184
Prin împărțirea pământului, Dumnezeu le-a asigurat, asemenea locuitorilor Edenului, ocupația cea mai favorabilă dezvoltării – îngrijirea plantelor și a animalelor. O altă măsură în folosul educației a fost suspendarea lucrărilor agricole din șapte în șapte ani, pământul fiind lăsat necultivat, ceea ce răsărea liber rămânând celor sărmani. În acest fel, se oferea ocazia unui studiu prelungit, întâlnirilor și închinării publice și manifestării generozității, atât de adesea trecută cu vederea din pricina trudei și grijilor vieții. – Educație, p. 43

Domnul Hristos a venit în lumea aceasta pentru a umbla și a lucra printre săraci și suferinzi. Ei au primit partea cea mai mare a atenției Sale. Iar astăzi, în persoana copiilor Săi, el îi vizitează pe săraci și pe cei în lipsuri, alinând jalea și ușurând suferința.
Îndepărtați suferința și lipsa și nu vom putea înțelege mila și iubirea lui Dumnezeu, nu Îl vom putea cunoaște pe Tatăl ceresc plin de compătimire și îndurare. Niciodată nu îmbracă Evanghelia un aspect de o mai mare frumusețe ca atunci când este dusă în regiunile cele mai lipsite și mai rămase în urmă. Atunci se întâmplă ca lumina ei să strălucească în cea mai clară iradiere și cu cea mai mare putere. Adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu intră în coliba țăranului; raze de la Soarele Neprihănirii luminează bordeiul umil al săracului, aducând voie bună celui bolnav și suferind. Îngeri de la Dumnezeu sunt acolo, iar credința simplă dată pe față face un praznic din coaja de pâine și din cana cu apă. Mântuitorul care iartă păcatele îi primește cu drag pe cei săraci și neștiutori și le dă să mănânce din pâinea vieții care se coboară din cer. Ei beau din apa vieții. Cei disprețuiți și lepădați sunt aduși prin credință și iertare la demnitatea de fii și fiice ale lui Dumnezeu. Înălțați mai presus de lume, ei stau în locurile cerești în Hristos. Ei poate că nu au comorile lumii, dar au găsit mărgăritarul de mare preț. – Mărturii, vol. 7, p. 226

Vineri, 12 iulie

Studiu suplimentar
Patriarhi și profeți, „Legea dată lui Israel”, pp. 303–314