Comentarii inspirate (st. 9)
Sabat după-amiază, 25 mai
Calea poate să fie aspră şi plină de spini, iar urcuşul greu să ceară un mare efort. Va trebui să vă zoriţi să mergeţi înainte atunci când veţi fi frânţi de oboseală şi veţi tânji după odihnă. Poate că va trebui să luptaţi atunci când vă simţiţi fără putere şi să continuaţi să speraţi când sunteţi descurajaţi, dar, cu Hristos drept călăuză, nu puteţi să vă rătăciţi de pe calea care duce spre viaţa veşnică. Nu trebuie să rataţi posibilitatea de a ajunge să staţi pe tron lângă Călăuza voastră, Acela ale cărui picioare au păşit pe calea cea aspră înaintea voastră, ca să netezească drumul pentru voi. Dacă veţi cultiva mândria şi ambiţiile proprii, la început va fi plăcut, dar sfârșitul va fi plin de durere şi amărăciune. Puteţi să vă hrăniţi egoismul, care vă promite mult, dar vă va otrăvi şi amărî viaţa. Cel mai sigur este să-L urmaţi pe Hristos. El nu va îngădui ca puterile întunericului să clintească măcar un fir de păr din capul vostru. Încredeţi-vă în Răscumpărătorul vostru şi veţi fi în siguranţă! – Our High Calling, p. 25
Din mansarde, din bordeie, din închisori, de pe eșafoduri, din munți și din pustiuri, din peșterile pământului și din adâncurile mărilor, Domnul Hristos îi va strânge la Sine pe toți copiii Săi. Pe pământ, ei au fost săraci, oprimați și chinuiți. Milioane de credincioși au coborât în mormânt acoperiți de acuzații infame, pentru că au refuzat să cedeze amăgirilor lui Satana. Copiii lui Dumnezeu au fost declarați de tribunalele omenești ca fiind cei mai ticăloși răufăcători. Dar este aproape ziua când „Dumnezeu va fi Cel care va judeca” (Psalmii 50:6, în engl.). Atunci vor fi răsturnate hotărârile omenești. „Domnul Dumnezeu… îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său” (Isaia 25:8). Fiecăruia i se va da o haină albă (Apocalipsa 6:11). …
Oricare ar fi crucea pe care au fost chemați să o poarte, oricare ar fi pierderea pe care au suferit-o, oricare ar fi persecuția pe care au îndurat-o, chiar până la pierderea vieții lor trecătoare, copiii lui Dumnezeu vor fi răsplătiți cu îmbelșugare. „Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 22:4). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 179–180
Cerul este foarte aproape de aceia care suferă din pricina neprihănirii. Hristos Își identifică interesele cu interesele poporului Său credincios; El suferă în persoana sfinților Săi și tot ce îi atinge pe aleșii Săi Îl atinge și pe El. Puterea care este gata să elibereze din vătămare fizică sau necaz este aproape pentru a salva de un rău și mai mare, făcând posibil ca slujitorul Domnului să-și păstreze integritatea în toate împrejurările și să biruiască prin harul lui Dumnezeu. – Profeţi şi regi, p. 545
Duminică, 26 mai: Pierderea sănătății
Este uşor să-ți pierzi sănătatea, dar este greu să o redobândeşti. … Nu ne putem permite să oprim dezvoltarea unei singure funcţii a minţii sau a corpului nostru sau să o schilodim prin suprasolicitare sau abuzarea de oricare parte a acestei maşinării vii. …
Mare parte din oboseala şi truda care ne îmbătrânesc nu sunt poveri pe care să le fi pus Domnul asupra noastră, ci noi singuri ni le-am luat făcând lucrurile pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-a învăţat să nu le facem. – My Life Today, p. 142
De la căderea lui Adam, rasa umană a degenerat. … Dumnezeu nu a creat rasa umană în starea de slăbiciune în care se găseşte azi. Această situaţie nu este lucrarea Providenţei, ci a omului. Ea a apărut din cauza obiceiurilor greşite şi a abuzurilor, a încălcării legilor pe care Dumnezeu le-a lăsat să guverneze existenţa omului. Prin ispita de a-şi îngădui apetitul au căzut, la început, Adam şi Eva din starea lor înaltă, sfântă şi fericită. Şi prin aceeaşi ispită a ajuns slăbită întreaga rasă umană. – Mărturii, vol. 3, p. 139
Cei care au purtat cele mai mari suferințe sunt adesea aceia care aduc cele mai mari mângâieri altora, purtând cu ei razele de soare oriunde merg. Astfel de oameni au fost purificați și îmblânziți prin nenorocirile lor; ei nu și-au pierdut încrederea în Dumnezeu când necazul s-a năpustit asupra lor, ci s-au prins și mai tare de iubirea Sa protectoare. Astfel de oameni sunt o dovadă vie a gingășiei purtării de grijă a lui Dumnezeu, care face și întunericul, și lumina și ne purifică astfel pentru binele nostru. Hristos este Lumina lumii; în El nu este întuneric. Lumină scumpă! Să trăim în această lumină! …
Este privilegiul vostru să primiți de la Domnul Hristos harul care vă permite să-i mângâiați pe alții cu aceeași mângâiere cu care ați fost voi înșivă mângâiați de Dumnezeu. … Fiecare să încerce să-l ajute pe celălalt. Astfel veți putea avea parte de un mic cer aici jos. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 122
Prin suferință a căpătat Isus lucrarea de mângâiere. În toate durerile omenirii, El era Cel care suferea. Și, „prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18). Fiecare suflet care a intrat în această lucrare are privilegiul de a se împărtăși de suferințele Sale. „Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos, avem parte și de mângâiere” (2 Corinteni 1:5). Domnul are o milă deosebită pentru cel care plânge și are puterea de a topi inimi și de a câștiga suflete. Iubirea Sa deschide o cale către sufletul rănit și zdrobit și devine un balsam vindecător pentru cei întristați. „Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri … să ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Corinteni 1:3,4). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 13
Luni, 27 mai: Pierderea încrederii (I)
Până la judecată, nu veți ști care a fost influența unei purtări blânde și atente față de cei nestatornici, iraționali, nevrednici. Când ne confruntăm cu nerecunoștință și înșelarea încrederii sfinte, suntem provocați să ne manifestăm disprețul sau indignarea. Cei vinovați se așteaptă la acestea, sunt pregătiți pentru ele. Dar răbdarea plină de bunătate îi ia prin surprindere și adesea trezește în ei pornirile lor mai bune și o dorință de a duce o viață mai nobilă.
„Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos” (Galateni 6:1,2). – Divina vindecare, p. 495
Mândria, sentimentul valorii personale sau neprihănirea proprie nu trebuie să reţină pe nimeni să-şi mărturisească păcatul, ca să poată cere împlinirea făgăduinţei: „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbele 28:13). Nu-I ascundeţi nimic lui Dumnezeu şi nu neglijaţi să le mărturisiţi fraţilor voştri greşelile pe care le-aţi făcut faţă de ei. „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi (Iacov 5:16). În ziua judecăţii finale, păcătosul va fi confruntat cu multe păcate care au fost lăsate nemărturisite, de aceea este cu mult mai bine să vă confruntaţi cu păcatele voastre acum, să le mărturisiţi şi să renunţaţi la ele, atâta vreme cât Jertfa ispăşitoare încă mai pledează pentru voi. Trebuie să aflaţi care este voia lui Dumnezeu în privinţa aceasta. Sănătatea sufletului vostru şi mântuirea celorlalţi depind de calea pe care o urmaţi în această privinţă. „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru 5:6,7). Inima umilită şi zdrobită poate să înţeleagă ceva despre dragostea lui Dumnezeu şi despre crucea de pe Golgota. Cât de mare va fi binecuvântarea simţită de acela care îndeplineşte condiţia prin care poate să ajungă să aibă parte de harul lui Dumnezeu! – Solii alese, cartea 1, p. 327
Dar iertarea are un înțeles mai cuprinzător decât își închipuie mulți. Atunci când Dumnezeu făgăduiește că „nu obosește iertând”, ca și când înțelesul acelei făgăduințe ar întrece tot ce putem noi pricepe, adaugă: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:7-9). Iertarea lui Dumnezeu nu este un simplu act juridic, prin care ne scapă de condamnare. Nu este numai iertare de păcat, ci și smulgere din păcat. Este revărsarea iubirii răscumpărătoare, care transformă inima. David a înțeles ce înseamnă cu adevărat iertarea, când se ruga: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic” (Psalmii 51:10). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 114
Singura apărare împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în dreptatea Sa. Ispita are putere asupra noastră, pentru că în inimile noastre este egoism. Dar, dacă contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfățișează în caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie îndepărtat din suflet. Când Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inimile noastre sunt îmblânzite și supuse, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă caracterul. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 118
Marţi, 28 mai: Pierderea încrederii (II)
După căderea primilor noştri părinţi, Hristos a declarat că, pentru a-l scăpa pe om de pedeapsa păcatului, El trebuia să vină în lume ca să-l biruiască pe Satana pe terenul lui de luptă. Conflictul care începuse în cer avea să fie continuat pe pământ. …
Hristos a pornit în misiunea Sa de îndurare şi, de la iesle până la cruce, a fost atacat de vrăjmaş. Satana s-a luptat pentru fiecare palmă de teren, străduindu-se din răsputeri să-L biruiască. Ca o furtună, trimitea asupra Lui ispite după ispite. Însă, cu cât ele erau mai nemiloase, cu atât Fiul lui Dumnezeu Se prindea cu mai multă putere de mâna Tatălui Său şi Se avânta înainte, pe calea stropită cu sânge.
Asprimea luptei prin care a trecut Hristos era proporţională cu amploare implicaţiilor pe care le-ar fi avut succesul sau eşecul Său. … Satana căuta să-L doboare pe Hristos ca să poată deţine în continuare conducerea acestei lumi. … Tatăl, Fiul şi Lucifer şi-au descoperit caracterul prin modul în care s-au raportat unul la celălalt. Dumnezeu a dat dovada cea mai neîndoielnică despre dreptatea şi iubirea Sa. – Asemenea lui Hristos, p. 58 (13 februarie)
Lucrarea Duhului Sfânt a fost ca, veac după veac, să transmită iubire inimii omului, deoarece iubirea este principiul viu al frățietății.
Niciun colțișor și nicio ascunzătoare a sufletului nu trebuie să fie o tainiță a egoismului. Dumnezeu dorește ca planul cerului să fie realizat și, în fiecare familie, în fiecare comunitate, în fiecare instituție, să domnească ordinea și armonia cerească. Dacă iubirea aceasta ar fi modelat societatea, am fi putut vedea realizarea principiilor nobile într-o purtare plină de amabilitate și politețe creștină și în bunătate creștină față de cei răscumpărați prin sângele lui Hristos. S-ar putea vedea o transformare spirituală în toate familiile, în instituțiile și în comunitățile noastre. Când are loc transformarea aceasta, aceste entități vor deveni instrumente prin care Dumnezeu va da lumii lumină și, în felul acesta, prin disciplină și educație creștină, va pregăti bărbați și femei pentru societatea cerească. – Mărturii, vol. 8, pp. 139–140
Nu vă îngrijoraţi de nimic. Vedeţi-vă în linişte de treburile pe care îndatoririle fiecărei zile le pun în faţa voastră. Faceţi tot ce puteţi mai bine şi cereţi-I Domnului să fie ajutorul vostru. … Încredeţi-vă în Domnul Isus şi nu în inimile voastre! Aduceţi la El poverile voastre şi pe voi înşivă! Nu vă descurajaţi, chiar dacă nu simţiţi nicio bucurie şi nicio mângâiere. Continuaţi să speraţi şi să credeţi! Puteţi dobândi o experienţă preţioasă în lucrurile Domnului. Luptaţi-vă cu descurajarea şi cu îndoielile până câştigaţi biruinţa asupra lor în Numele lui Isus. Nu încurajaţi supărarea, deznădejdea şi întunericul. … Odihniţi-vă sprijinindu-vă pe făgăduinţele cuprinzătoare şi sigure ale lui Dumnezeu. Bizuiţi-vă pe aceste făgăduinţe fără să vă îndoiţi deloc. …
Găsiţi-vă timp să vă mângâiaţi unul pe altul, să aduceţi binecuvântare cu un cuvânt blând şi duios unuia care se luptă cu ispita şi, poate, cu necazurile. Când aduceţi binecuvântare asupra altcuiva prin cuvinte de iubire şi speranţă, arătând spre divinul Purtător de poveri, puteţi găsi voi înşivă, fără să vă fi aşteptat la aceasta, pace, fericire şi mângâiere. – Our High Calling, p. 64
Miercuri, 29 mai: Pierderea libertății
Dacă am lăsa ca mintea noastră să se ocupe mai mult de Hristos și de lumea cerească, am găsi un stimulent puternic și un sprijin tare pentru a duce luptele Domnului. Mândria și dragostea de lume își vor pierde puterea lor dacă vom privi mai mult la strălucirea acelei țări mai bune, care va fi în curând patria noastră. Față de frumusețea atrăgătoare a lui Hristos, toate atracțiile pământești vor părea fără valoare.
… Dacă multă vreme i s-a îngăduit minții să se ocupe numai de lucrurile pământești, va fi greu să schimbăm acest fel de a gândi. Lucrurile pe care le văd ochii și cele pe care le aud urechile ne atrag prea adesea gândurile și ne absorb interesul. Dar, dacă dorim să intrăm în cetatea lui Dumnezeu și să privim la Isus și la mărirea Sa, trebuie să ne obișnuim încă de aici să-L privim cu ochiul credinței. Cuvintele și caracterul lui Hristos trebuie să fie adesea obiectul cugetărilor și conversației noastre și, în fiecare zi, trebuie să ne luăm un timp deosebit pentru cugetare și rugăciune asupra acestor lucruri sfinte. – Sfinţirea vieţii, pp. 91–92
Domnul Isus va fi ajutorul tuturor acelora care se încred în El. Cei care au o relaţie cu Isus se bucură de fericire. Ei păşesc pe calea pe care îi conduce Mântuitorul lor, răstignindu-şi, pentru El, firea pământească împreună cu poftele şi patimile ei. Ei şi-au clădit speranţele pe Hristos şi furtunile pământului nu au nicio putere să-i clintească de pe temelia cea sigură. – In Heavenly Places, p. 198
Dacă vă apropiați mai mult de Isus și căutați să vă împodobiți mărturisirea de credință printr-o viața ordonată și o vorbire evlavioasă, picioarele voastre nu se vor mai abate pe cărări interzise. Dacă ați veghea, dacă ați veghea continuu în vederea rugăciunii, dacă ați face totul ca în prezența lui Dumnezeu, nu ați mai ceda în fața ispitei și v-ați putea păstra nădejdea curată, fără pată, fără mânjitură până la sfârșit.
Dacă vă păstrați până la sfârșit încrederea neclintită de la început, toate umblările voastre vor fi întemeiate pe Dumnezeu și lucrarea începută prin harul Său va fi încununată cu slavă în Împărăția Dumnezeului nostru. „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22,23) Dacă Hristos este în noi, vom răstigni firea pământească cu poftele și patimile ei. – Mărturii despre comportamentul sexual, adulter şi divorţ, p. 107
Viaţa de credinţă este o stare de război. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” În acest conflict al neprihănirii contra nelegiuirii, putem avea succes numai prin ajutor divin. Natura noastră mărginită trebuie adusă în subordonare faţă de voinţa Celui Infinit; umanul trebuie unit cu divinul. Aceasta va aduce Spiritul Sfânt în ajutorul nostru şi fiecare biruinţă va tinde spre redobândirea proprietăţii cumpărate de Dumnezeu, la restaurarea imaginii Sale în sufletul omenesc. – Solii pentru tineret, p. 55
Joi, 30 mai: Pierderea vieții
Tu, care simți că ești cel mai nevrednic om, nu te teme să-I prezinți lui Dumnezeu situația ta! Când S-a jertfit pe Sine pentru păcatele lumii, în persoana Domnului Hristos, El a luat asupra Sa cazul fiecărui suflet. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Oare nu Își va împlini Dumnezeu cuvântul Său plin de milă, pe care l-a dat pentru încurajarea și întărirea noastră? – Parabolele Domnului Hristos, p. 174
Baxter spunea: „Pentru mine gândul că Domnul revine este cel mai plăcut şi cel mai plin de bucurie.” – Works, vol. 17, p. 555. „Este lucrarea credinţei şi este o caracteristică a sfinţilor Săi să iubească revenirea Sa şi să aştepte fericita noastră nădejde. … Dacă moartea este ultimul dușman care va fi nimicit la înviere, ar trebui să înțelegem cu cât de mare ardoare ar trebui să aștepte credincioșii și să se roage pentru a doua venire a lui Hristos, când va fi obținută această victorie deplină și finală.” – Ibid., vol. 17, p. 500. Aceasta a fost speranţa bisericii apostolice, a „bisericii din pustie” şi a reformatorilor. – Maranatha, p. 14
Dumnezeu a prevăzut un balsam pentru fiecare rană. Există un balsam în Galaad şi există un medic. Nu vreţi voi să cercetaţi Scripturile acum, aşa cum nu aţi făcut-o niciodată? Cereţi-I Domnului înţelepciune în fiecare situaţie de criză. În fiecare încercare, cereţi-I lui Isus să vă arate o cale de ieşire din necazuri, iar apoi ochii voştri vor fi deschişi pentru a vedea remediul şi a aplica, pentru cazul vostru, făgăduinţele vindecătoare care au fost scrise în Cuvântul Său. În felul acesta, vrăjmaşul nu va găsi nicio posibilitate de a vă conduce la jale şi necredinţă, ci veţi avea credinţă, nădejde şi curaj în Domnul. Duhul Sfânt vă va da un discernământ limpede, ca să puteţi vedea şi să vă puteţi însuşi fiecare binecuvântare ce va acţiona ca un antidot pentru tristeţe, ca o ramură vindecătoare pentru fiecare înghiţitură amară ce este pusă la buzele voastre. Fiecare înghiţitură de amărăciune va fi amestecată cu dragostea lui Isus şi, în loc să vă plângeţi din cauza amărăciunii, vă veţi da seama că dragostea şi harul lui Isus sunt atât de amestecate acolo, în necaz, încât l-au transformat într-o bucurie liniştită şi sfinţită. – Solii alese, cartea 2, pp. 273–274
