Ediția instructori (st. 9)

PRIVIRE GENERALĂ

Sunt anumite etape ale vieții de familie prin care am vrea să nu trecem vreodată. Unele sunt inevitabile, dar extrem de dureroase, cum este pierderea finală a sănătății și a vieții. Pe altele nu ni le imaginăm niciodată ca fiind posibile. Cine s-ar putea gândi în ziua nunții, când stă înaintea prietenilor și a familiei, că acela ar putea fi începutul unui adulter, al unei dependențe vicioase sau al violenței domestice? Dar lucrurile acestea se întâmplă tot timpul. Studiul din această săptămână abordează câteva dintre realitățile cele mai dure ale vieții de familie, din perspectiva biblică și creștină.
Nu există nicio îndoială că sănătatea noastră și binele nostru fizic sunt o preocupare continuă a Domnului nostru. Când noi suferim, suferă și El: „El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui” (Isaia 53:4). Poate ne-am gândi că, atunci când a venit în lumea noastră, Mesia ar fi trebuit să aibă responsabilități mai importante decât să-ș i consume timpul vindecând oamenii, dar gândul acesta este greșit. Și putem fi convinși că inima Lui nu s-a schimbat în această privință. De aceea, preocuparea Sa permanentă și grija Sa pentru cei bolnavi ar trebui să marcheze întotdeauna și slujirea acelora care Îi poartă Numele.
„Am avut încredere în tine!” Tonul cu care sunt spuse aceste cuvinte trădează realitatea că, de multe ori, ele sunt rostite după dureroase acte de trădare. Isus Însuși știe cum este să fii trădat (Luca 22:48) și poate empatiza cu toți cei cărora le-a fost înșelată încrederea. Chiar și cuvintele Sale referitoare la adulter (Matei 5:28), deși sunt adesea citite în lumina sfințeniei personale, pot fi privite ca o încercare de a păstra angajamentul de căsătorie, prevenind în mod înțelept să aibă loc în inimă ceea ce legea condamnă în trup.

COMENTARIU

Dumnezeu ne înțelege suferința

Într-o anumită măsură, toți suntem frământați și ducem o luptă, cu suferința și cu durerea care există în lume. Alex a avut pentru prima dată o luptă serioasă în acest sens, la serviciul comemorativ neoficial în cadrul căruia a trebuit să privească în ochii unei mame și să-i vorbească despre un Dumnezeu care era prezent atunci când fiul ei (cel mai bun prieten al lui Alex din școala elementară) a fost grav rănit la creier într-un accident de mașină și care apoi, nemaisuportând o viață de chin, s-a sinucis. Alex și prietenul său încă nu împliniseră douăzeci de ani. E greu să spui ceva în astfel de momente. Nici lui Alex nu i-a fost ușor. Dar i-ar fi fost și mai greu, dacă Dumnezeul pe care i-L descoperea acum mamei celui mai bun prieten al său nu Și-ar fi privit propriul Fiu atârnând pe cruce și murind. Dumnezeul nostru a băut până la drojdie paharul durerii și al suferinței personale și, de aceea, este îndreptățit și calificat să vorbească despre durerea noastră. În această privință, El stă singur printre toți „zeii” închipuiți de oameni.
Pe măsură ce studiul acesta ia în discuţie momentele de pierdere care ne aduc înainte un șir de suferințe, nu putem să nu vorbim despre adevăratul Dumnezeu – nu vreun zeu care s-a izolat de suferință. În cartea sa The Cross of Christ (Crucea lui Hristos) John R. W. Stott spunea: „N-aș fi putut crede niciodată în Dumnezeu dacă nu ar fi fost crucea. … În lumea reală, a durerii, cum ne-am putea închina unui Dumnezeu imun la durere?” El continuă spunând că suferințele noastre devin mai suportabile în lumina suferinței Lui.

Exemple încurajatoare

Când vedem pe cineva drag pierzându-ș i sănătatea sau simțim noi înșine că ne-o pierdem, Annie Johnson Flint ne slujește tuturor cu degetele ei artritice. A rămas orfană, copil fiind, și în cele din urmă s-a îmbolnăvit de artrită reumatoidă severă, boală care a făcut ca întreg corpul să i se contorsioneze de durere. Apoi a dezvoltat cancer și incontinență vezicală, iar mai târziu a orbit. Durerea și suferințele din corpul ei erau atât de intense, încât biograful ei a spus că ultima dată când a văzut-o avea șapte sau opt perne ca să-i susțină corpul. Cu toate acestea, de la această fiică schilodită a lui Dumnezeu vine acest imn de laudă:

El dă mai mult har când poverile se îngreunează,
multă putere când truda sporește;
în nenorocire adaugă îndurare,
cu cât se înmulțesc încercările, și pacea Lui se-nmulțește.
Când ne-am epuizat rezervele de răbdare,
când, deși truda zilei este abia la amiază, dar puterea ne-a scăzut,

când am ajuns la capătul resurselor,
darurile Tatălui nostru sunt abia la început.
Nu te teme că vei avea nevoie
mai mult decât poate El să dea.
Ale Dumnezeului nostru sunt toate resursele;
bizuie-te pe brațul Său cel veșnic și vei birui, vei vedea!
Dragostea Lui nu are margini, harul Lui e nemăsurat,
puterea Lui nu are hotare pe care oamenii să le cunoască;
fiindcă din bogățiile Lui infinite, prin Isus,
El dă, și dă, El ne dă ne-ncetat.

Când ne gândim la pierderea vieții, ar trebui să ne amintim de moartea lui Henry White, fiul cel mare al lui Ellen White, „dulcele… cântăreț” al familiei. A răcit, a făcut pneumonie și, în urma acestei boli, a murit în decembrie 1863. Ellen White amintește câteva gânduri emoționante din acea situație teribil de grea: „Când zăcea pe patul de moarte, Henry White, fiul nostru cel mare, a zis: «Patul de suferință este un loc prețios, dacă avem prezența lui Isus.»” – Solii alese, cartea 2, p. 154 (ed. în lb. română). El ceruse să fie îngropat lângă frățiorul lui, John Herbert, ca să poată fi împreună la înviere. Avea doar șaisprezece ani când a murit, dar a lăsat în urmă o moștenire izvorâtă din experiență: prezența lui Isus și făgăduința învierii. Aceste două daruri gemene ajută ca toate dificultățile să poată fi îndurate.

Rădăcina violenței și a adulterului

Isus din Nazaret ar trebui apreciat de toți oamenii, indiferent dacă sunt creștini sau nu, pentru modul extraordinar în care a expus rădăcinile răului omenesc. Majoritatea oamenilor pot să recunoască probleme sociale cum ar fi violența domestică și adulterul, dar nu reușesc să propună soluții suficient de riguroase. Isus nu S-a ferit deloc să expună aceste vicii. Pe măsură ce studiul biblic atinge subiectul violenței și al infidelității în familie, să ținem seama de învățăturile înțelepte ale Domnului Isus.
Învățătorul ceresc arată cauzele infidelității maritale și ale crimei (punctul culminant al violenței) în activități în care toți am fost implicați într-un moment sau altul în viața noastră (Matei 5:21,22,27,28). Realitatea dură este că pofta ochilor și spiritul de mânie, ceva ce am experimentat fiecare, ne așază pe o traiectorie care, dacă scapă de sub control, se termină cu adulter sau cu crimă. Dacă ți se pare că este o exagerare, gândește-te ce pedepse amintește Isus, făcând referire la cea mai înaltă curte de justiție din țară, la vremea aceea, Soborul, și în cele din urmă la „focul gheenei”, pentru simpla rostire a unor cuvinte mânioase sau disprețuitoare la adresa semenilor (vers. 22). Aceste expresii nu sunt hiperbole, ci cruda realitate că uciderea și adulterul sunt stejarii uriași crescuți din ghindele poftei și mâniei.
Când vorbește despre păcatul sexual sau despre crimă (violența extremă), Isus are în vedere atât să avertizeze, cât și să prevină. El arată de unde începe „lupta cu vrăjmașul”, faza ei incipientă – privirea plină de poftă și cuvântul mânios. El nu așteaptă ca acestea să dea roade, deoarece este mai greu de stăpânit comportamentul violent al unui om pe jumătate nebun de mânie și nu e de așteptat ca un om complet înrobit de pofte și de imaginație să-i fie credincios soţiei.

O mărturie tragică

Poate am spera ca familiile care susțin că Îl urmează pe Isus – familiile creștine – să nu cunoască violența domestică. Dar Benjamin Keyes, împreună cu Centrul pentru Studierea Traumei de la Regent University, deplânge faptul că „în familiile creștine există o incidență a violenței domestice mai mare decât în familiile necreștine.” – Charlene Aaron, „Domestic Abuse in the Church: «A Silent Epidemic»”, 5 februarie 2006, http://www1.cbn.com/cbnnews/us/2016/January/Combating-Domestic-Abuse-in-the-Church. Suntem surprinși? Poate că experiențe ca aceea a lui Marleen trebuie să fie făcute publice: „O femeie, căreia îi voi spune Marleen, s-a dus la pastor și i-a cerut ajutorul. «Soțul meu mă abuzează», i-a spus ea. «Săptămâna trecută m-a lovit și m-a trântit la pământ. Mi-a rupt o coastă.» Pastorul și-a exprimat empatia, s-a rugat împreună cu Marleen și apoi a trimis-o acasă, sfătuind-o: «Încearcă să fii mai supusă. În definitiv, soțul tău este capul tău spiritual.» Două săptămâni mai târziu, Marleen era moartă – ucisă de un soț abuziv. Bisericii nu-i venea să creadă. Soțul lui Marleen era instructor la Școala duminicală și diacon. Cum a fost posibil să facă așa ceva?” – Chuck Colson, „Domestic Violence Within the Church: The Ugly Truth” (20 octombrie, 2009), http://www.christianheadlines.com/news/domestic-violencewithin-the-church-the-ugly-truth-11602500.html.

În studiul acesta, luând în discuție violența domestică, autorii sunt pe deplin conștienți că cititorii sunt creștini care studiază în Şcoala de Sabat. Studiul acesta oferă oportunitatea de a expune cu onestitate această situaţie nedorită și de a-i încuraja pe cei care se află sub teroarea ei să caute ajutor cât mai urgent.

APLICAŢIA

Chiar dacă se ocupă cu experiențele mai aspre ale vieții, studiul acesta atinge ceva ce se întâmplă în unele familii din biserică. Pentru unii, Sabatul nu este întotdeauna un „Sabat fericit”. Grupa Școlii de Sabat ar trebui să le ofere susținere și înțelegere celor care suferă abuzuri. Discutați câteva modalități practice în care biserica poate deveni un adăpost pentru familiile în necaz. Sugestii:
1. O cale de a crea o atmosferă vindecătoare în cadrul bisericii este aceea de a pune în legătură persoanele care au suferit în trecut cu persoane despre care știți că suferă în prezent. Chiar și cele care suferă în prezent le pot fi de ajutor altora care suferă în același fel. Cere-le membrilor grupei să se gândească la câteva căi prin care biserica voastră locală poate atinge acest obiectiv, inspirându-i prin următorul citat: „Aceia care au suportat cele mai mari necazuri sunt adesea cei care pot să le aducă mângâierea cea mai mare altora, ducând strălucirea soarelui oriunde merg. Asemenea oameni au fost corectați și făcuți să fie mai plăcuți prin suferințele lor. Ei nu și-au pierdut încrederea în Dumnezeu când au fost asaltați de necaz, ci s-au apropiat mai mult de dragostea Sa ocrotitoare.” – Solii alese, cartea 2, p. 154 (ed. în lb. română)
2. Violența în familie este o problemă din mai multe motive. Dar este deosebit de periculos faptul că adesea este ascunsă în tăcere și în negare. Biblia este foarte transparentă în privința abuzurilor din familiile ei notabile (Geneza 4:8; 37:17-48; 2 Samuel 11:4; 13:14), deci violența de toate tipurile, din cadrul familiei, trebuie să fie dată pe față și tratată de dragul siguranței, al responsabilității și al angajamentului creștin al celor implicați. Cum poate biserica locală să creeze mijloace prin care victimele abuzului să poată găsi un refugiu aici?