Comentarii inspirate (st. 8)
Sabat după-amiază, 18 mai
Părinţi, de dragul lui Hristos, nu daţi greş în cea mai importantă lucrare a voastră, aceea de a modela caracterele copiilor voştri pentru acum şi pentru veşnicie! … Voi determinaţi ce vor fi ei şi ce vor face pentru Hristos, pentru oameni şi pentru sufletul lor.
Purtaţi-vă cinstit şi cu credincioşie cu copiii voştri! Acţionaţi în mod curajos şi cu răbdare! Nu vă temeţi de greutăţi sau de suferinţă, nu precupeţiţi timp şi eforturi! Viitorul copiilor voştri va da mărturie despre caracterul lucrării pe care aţi făcut-o. Credincioşia voastră faţă de Hristos poate fi exprimată mai bine decât în orice altceva în caracterul armonios al copiilor voştri. Ei sunt proprietatea lui Hristos, cumpăraţi cu sângele Său. Dacă influenţa lor este în totalitate de partea lui Hristos, înseamnă că ei sunt colaboratorii Săi, ajutându-i pe alţii pe calea vieţii. Dacă voi neglijaţi lucrarea pe care v-a încredinţat-o Dumnezeu, felul vostru neînţelept de disciplinare îi va aşeza în categoria celor care risipesc de la Hristos şi întăresc împărăţia întunericului. – Mărturii, vol. 5, pp. 39–40
A-i educa și a-i instrui pe copii în așa fel încât să devină niște creștini buni constituie cea mai înaltă lucrare de slujire pe care o pot face părinții pentru Dumnezeu. Aceasta este o lucrare care necesită o muncă plină de răbdare și un efort perseverent și serios, ce durează o viață întreagă. Prin neglijarea acestei responsabilități, noi ne dovedim a fi niște ispravnici necredincioși. Dumnezeu nu va accepta nicio scuză pentru o astfel de neglijență.
Dar cei care s-au făcut vinovați de această neglijență nu trebuie să dispere. Femeia a cărei monedă se pierduse a căutat-o până când a găsit-o. Tot așa trebuie să lucreze și părinții pentru cei din casa lor: cu dragoste, credință și rugăciune, până când vor putea veni înaintea lui Dumnezeu cu bucurie, spunând: „Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat Domnul” (Isaia 8:18). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 195–196
În înțelepciunea Sa, Domnul a hotărât ca familia să fie cea mai importantă dintre toate instituțiile educaționale. Căminul este locul în care trebuie să înceapă educația copilului. Aici este prima lui școală. Avându-i pe părinți drept instructori, aici copilul va învăța lecțiile care-i vor fi călăuză în viață – lecții despre respect, ascultare, sfințenie, autocontrol. Influențele educaționale ale căminului sunt o putere hotărâtoare spre bine sau spre rău. În multe privințe, ele sunt discrete și treptate, dar, fiind exercitate spre bine, se vor dovedi o putere considerabilă pentru adevăr și neprihănire. … Cât de importantă este atunci școala din cămin! – Sfaturi pentru părinţi, profesori şi elevi, p. 107.
El (Hristos) ar vrea ca slujitorii Săi să dea mărturie despre faptul că, prin harul Său, oamenii pot avea un caracter asemenea cu al Său și se pot bucura de asigurarea marii Lui iubiri. Ar vrea ca noi să dăm mărturie despre faptul că El nu poate să fie mulţumit până când neamul omenesc nu este recâștigat și repus în sfintele drepturi de copii ai Lui.
În Hristos se pot vedea duioșia păstorului, iubirea părintelui și mila nemărginită a unui Mântuitor plin de îndurare. … „El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui” (Isaia 40:11). – Hristos, Lumina lumii, p. 826
Duminică, 19 mai: Părinți fără copii
Iubirea lui Elcana [pentru Ana] era profundă şi de neschimbat, totuşi un nor întuneca fericirea căminului lor. Casa lor nu era înveselită de glasul unui copil. În cele din urmă, dorinţa aprinsă de a şi perpetua numele l-a determinat pe soţ să facă aşa cum făcuseră mulţi alţii, să facă ceva ce Domnul nu poruncise – să aducă în familie încă o soţie, care ar fi trebuit să îi fie subordonată celei dintâi. Fapta aceasta, făcută din lipsă de credinţă, a avut consecinţe rele. Pacea unei familii care fusese unită şi armonioasă s-a terminat. Lovitura aceasta grea a zdrobit-o pe Ana. Se părea că orice bucurie a fost pentru totdeauna îndepărtată din viaţa ei. Ea şi-a dus povara fără să se plângă, totuşi, prin aceasta durerea ei adâncă nu era nici mai mică, nici mai puţin amară.
… Pe măsură ce anii treceau şi căminului i s-au adăugat fii şi fiice, [Penina] a devenit mândră şi plină de ea însăşi şi o trata [pe Ana] cu dispreţ şi insolenţă. …
… Purtarea acestei femei îi părea Anei că este pentru ea o încercare mai mare decât putea să suporte. Satana o folosea ca pe un agent al său prin care să hărţuiască şi, dacă ar fi fost cu putinţă, să exaspereze şi distrugă cu totul un copil credincios al lui Dumnezeu. Până la urmă, cu ocazia unei sărbători religioase din an, pentru că inamica o tot înţepa cu sarcasmele ei, Ana şi-a pierdut curajul şi nu a mai rezistat. Nu a mai reuşit să-şi controleze sentimentele şi a izbucnit într-un plâns nestăvilit. Pentru ea, orice expresie de bucurie era ca o batjocură. Nu putea să participe la sărbătoare. …
Ana nu i-a reproşat nimic soţului ei cu privire la nefericita căsătorie. Ea şi-a adus înaintea Tatălui ceresc durerea pe care nu i-o putea împărtăşi niciunui prieten de pe pământ, şi a căutat mângâiere numai la Acela care a spus: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi.” Mare putere are rugăciunea. Duşmanul nostru caută tot timpul să ţină sufletul apăsat cât mai departe de Dumnezeu. O cerere adresată Cerului de cel mai smerit dintre sfinţi este cu mult mai înfricoşătoare pentru Satana decât decretele date în cabinetele potentaţilor sau ale regilor.
Ana … [a vorbit cu] Dumnezeu. Ea a crezut că rugăciunea i-a fost ascultată şi inima ei a fost umplută de pacea lui Hristos. – The Signs of the Times, 27 octombrie 1881
Zaharia știa bine cum i se dăduse lui Avraam un fiu la vârstă înaintată, pentru că avusese încredere în Acela care făgăduise. Dar, pentru o clipă, bătrânul preot și-a întors gândul spre slăbiciunea omenească. El uitase că Dumnezeu este în stare să aducă la îndeplinire tot ce făgăduiește. …
Faptul că lui Zaharia i s-a născut un fiu la fel ca lui Avraam și Mariei ne învaţă un mare adevăr spiritual, adevăr pe care îl învăţăm greu și-l uităm ușor. În noi înșine n-avem nicio putere de a face vreun lucru bun, dar ceea ce nu putem face noi va fi realizat prin puterea lui Dumnezeu în oricare suflet supus și credincios. Prin credinţă fusese dat copilul făgăduinţei, prin credinţă ia naștere viaţa spirituală și ni se dă putere să facem lucrările neprihănirii. – Hristos, Lumina lumii, p. 98
Luni, 20 mai: Când ești părinte singur
Creştinul adevărat face fapte bune, el aduce multe roade. Îi hrăneşte pe cei flămânzi, îi îmbracă pe cei lipsiţi de haine, îi vizitează pe bolnavi şi le slujeşte celor apăsaţi de suferinţă. Creştinul este preocupat cu toată inima de copiii din preajma lui care, sub ispitele subtile ale vrăjmaşului, sunt gata să piară. Mame şi taţi, dacă i-aţi păzit pe copiii voştri de amăgirile celui rău, priviţi în jur şi luaţi-i sub aripa voastră şi pe copiii care nu au avut parte de grija părinţilor lor. … Peste tot în jurul nostru sunt tineri faţă de care membrii bisericii au o datorie, pentru că Hristos a murit pentru ei. …Ei sunt preţioşi înaintea Domnului şi El doreşte fericirea lor veşnică. … Hristos cere de la credincioşii Lui să coopereze cu El ca voluntari şi să facă o lucrare serioasă şi plină de zel pentru salvarea sufletelor. – Our High Calling, p. 121
Ori de câte ori le va sta în putință, ar trebui ca membrii fiecărei familii să se folosească de privilegiul lor de a sluji celor cu care se înrudesc. Când acest lucru nu este posibil, lucrarea îi aparține bisericii și ar trebui acceptată atât ca un privilegiu, cât și ca o datorie. …
Prezența în familiile noastre a unuia dintre acești neajutorați este o ocazie prețioasă de a coopera cu Hristos în lucrarea sa plină de har, pentru a dezvolta trăsături de caracter ca ale Sale. Există o binecuvântare în strângerea laolaltă a celor bătrâni cu cei tineri. Cei tineri pot aduce raze de soare în inimile și viețile celor vârstnici. Cei care se prind de viață cu din ce în ce mai multă greutate au nevoie de binecuvântarea contactului cu optimismul și energia sufletească a tinereții. Iar cei tineri pot fi ajutați de înțelepciunea și experiența celor bătrâni. Mai presus de orice, ei au nevoie să învețe lecția slujirii dezinteresate. Prezența unei persoane care are nevoie de dragoste jertfitoare de sine, de simpatie și îndelungă răbdare ar fi pentru multe cămine o binecuvântare neprețuită. Ar îndulci și rafina viața de familie și ar dezvolta în tineri și bătrâni acele haruri de la Hristos, care le-ar da o frumusețe divină și o comoară cerească nepieritoare. – Divina vindecare, pp. 204–205
Dumnezeu este bucuros atunci când ne ţinem ochii îndreptaţi spre Soarele Neprihănirii. … Când suntem în necaz şi apăsaţi de îngrijorări, Domnul este aproape şi ne îndeamnă să aruncăm toate îngrijorările noastre asupra Lui, pentru că El Însuşi Se îngrijeşte de noi. …
El este alături de toţi copiii Săi în întristările lor. În timp de primejdii, El este refugiul lor. În necazuri, El le oferă bucurie şi mângâiere. Să-I întoarcem oare spatele Răscumpărătorului nostru, Izvorul apelor vii, pentru a ne săpa nişte puţuri crăpate, care nu pot ţine apă? Când pericolul se apropie, să căutăm oare ajutor la aceia care sunt la fel de slabi ca şi noi sau să fugim la El, care este destul de puternic pentru a ne mântui? Braţele Sale sunt larg deschise şi El ne adresează invitaţia plină de har: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 19
Marţi, 21 mai: Bucuria și responsabilitatea de a fi părinte
A te ocupa de mintea oamenilor constituie o lucrare foarte delicată. Disciplina care trebuie aplicată unuia, pe altul ar putea să-l rănească; prin urmare, părinții trebuie să cerceteze felul de a fi al copiilor lor. Să nu acționeze niciodată imprevizibil sau sub imperiul impulsului de moment. …
Caracterul nu se formează în urma unei singure fapte, ci, prin repetarea faptelor, se stabilesc obiceiuri care îl modelează. Pentru a avea un caracter creștin, este necesar să acționezi ca un creștin. Creștinii trebuie să manifeste un temperament sfânt, iar acțiunile și impulsurile lor să fie inspirate de Duhul Sfânt. – Minte, caracter, personalitate, vol. 2, pp. 551–552
Când ne-a dat Cuvântul Său, Dumnezeu nu i-a trecut cu vederea pe copii. În care dintre cărţile scrise de oameni mai putem găsi ceva care să cucerească inima, ceva atât de bine adaptat ca să trezească interesul celor mici, cum sunt povestirile Bibliei? În aceste povestiri simple, pot fi prezentate pe înţeles marile principii ale Legii lui Dumnezeu.
Şcoala de Sabat le oferă părinţilor şi copiilor o ocazie preţioasă de a studia Cuvântul lui Dumnezeu. … Părinţi, puneţi deoparte un timp în fiecare zi pentru a studia lecţia Şcolii de Sabat cu copiii voştri! … Părinţii şi copiii deopotrivă vor avea mari beneficii din acest studiu. Pasajele importante din Scriptură care sunt în legătură cu lecţia ar trebui să fie memorate nu ca o datorie, ci ca un privilegiu. …
… Duhul Sfânt le vorbeşte cu drag copilaşilor şi Se bucură să le descopere comorile şi frumuseţile Cuvântului. Făgăduinţele rostite de Marele Învăţător vor captiva simţurile şi vor însufleţi inima copilului cu puteri de sus. Mintea sa receptivă se va familiariza tot mai mult cu lucrurile cereşti, şi aceasta va fi o baricadă în faţa ispitelor vrăjmaşului. – The Faith I Live By, p. 271
Cei care au văzut adevărul şi i-au simţit importanţa şi care au avut o experienţă în lucrurile spirituale trebuie să-i înveţe pe copiii lor învăţătura sănătoasă. Trebuie să le prezinte marii stâlpi ai credinţei noastre, motivele pentru care suntem adventişti de ziua a şaptea – de ce suntem chemaţi să fim, asemenea poporului Israel, un popor deosebit, un neam sfânt, separat şi distinct de toate celelalte popoare de pe faţa pământului. Lucrurile acestea trebuie să le fie explicate copiilor într-un limbaj simplu, uşor de înţeles şi, pe măsură ce ei cresc, lecţiile prezentate trebuie să fie potrivite cu creşterea capacităţii lor de a înţelege, până când temelia adevărului este aşezată clar şi adânc.
Părinţi, … lucraţi [voi] în fiecare zi pentru a triumfa asupra duşmanului şi a vă salva copiii de înşelăciunile lui? Le prezentaţi voi preţioasele adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu, explicându-le motivele credinţei noastre, pentru ca picioarele lor tinere să fie bine fixate pe platforma adevărului? … [În Biblie] marile adevăruri necesare pentru mântuire sunt clare ca lumina zilei şi nimeni nu le va înţelege greşit şi nu va rătăci calea, cu excepţia celor care-şi urmează propria judecată, în loc să urmeze voinţa lui Dumnezeu atât de clar descoperită. – Mărturii, vol. 5, pp 330–331
Miercuri, 22 mai: Părinți care formează ucenici
Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să îi înveţe pe oameni din Cuvântul Său, l-a ales să fie tatăl unei naţiuni mari, pentru că a văzut că el avea să-și educe copiii și familia după principiile Legii divine. Ceea ce a dat putere învăţăturii lui Avraam a fost influenţa propriei vieţi. Familia sa numeroasă consta în mai bine de o mie de suflete, mulţi dintre ei fiind capete de familie și, nu puţini, nou-convertiţi din rândul celor păgâni. O asemenea casă cerea ca la cârma ei să fie o mână fermă. Metodele slabe, șovăitoare, nu erau de ajuns. Dumnezeu a spus despre Avraam: „Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el” (Geneza 18:19). Cu toate acestea, autoritatea lui era exercitată cu o asemenea înţelepciune și gingășie, încât câștiga inimile. Mărturia Străjerului divin este: „Știu că are să poruncească … să ţină calea Domnului, făcând ce este drept și bine” (Geneza 18:19). Iar influenţa lui Avraam s-a întins dincolo de casa sa. Oriunde își înălţa cortul, ridica alături de acesta și un altar pentru jertfă și închinare. Când cortul era strâns, altarul rămânea și mulţi canaaniţi rătăcitori, care Îl cunoscuseră pe Dumnezeu din viaţa lui Avraam, slujitorul Său, zăboveau la acel altar pentru a-I aduce jertfă lui Iehova.
Învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu va fi la fel de eficientă și astăzi, dacă va fi reflectată cu credincioșie de viaţa educatorului. – Educaţie, pp. 187–188
Părinți, dacă doriți binecuvântarea lui Dumnezeu, procedați ca Avraam. Reprimați răul și încurajați binele. În loc de a ține cont de înclinația și plăcerea copiilor, sunt necesare și unele porunci.
A-i îngădui unui copil să-și urmeze impulsurile firești înseamnă a-i îngădui să se degradeze și să ajungă priceput în a face răul. Părinții înțelepți nu le vor spune copiilor lor: „Urmați-vă propria alegere, mergeți unde doriți și faceți ce vreți”, ci: „Ascultați învățătura Domnului.” Trebuie să fie făcute și impuse reguli înțelepte, pentru ca frumusețea vieții de cămin să nu fie distrusă. – Îndrumarea copilului, p. 234
Eli era un om bun, curat din punct de vedere moral, dar era prea îngăduitor. El şi-a atras dezaprobarea lui Dumnezeu pentru că nu şi-a întărit punctele slabe ale caracterului. Nu a vrut să rănească sentimentele nimănui şi nu a avut curajul moral să mustre şi să condamne păcatul. Fiii lui erau oameni josnici, ticăloşi, dar, cu toate acestea, el nu i-a îndepărtat din poziţiile de încredere în care se aflau. Aceşti fii profanau casa lui Dumnezeu. El ştia acest lucru şi era întristat din cauza lor, deoarece iubea curăţia şi neprihănirea, dar nu a avut suficientă tărie morală ca să pună capăt răului. Iubea pacea şi armonia şi a devenit din ce în ce mai puţin sensibil faţă de necurăţie şi faţă de nelegiuire. Dar marele Dumnezeu ia problema în mâinile Sale. …
Ce lecţie avem aici pentru părinţi şi tutorii tinerilor şi pentru cei care se află în slujba lui Dumnezeu! Atunci când relele existente nu sunt recunoscute şi condamnate, deoarece oamenii nu au curajul de a mustra răul ori sunt prea dezinteresaţi sau prea indolenţi ca să-şi consume puterile făcând eforturi pentru a curăţi familia sau biserica lui Dumnezeu, cei care ar fi trebuit să o facă sunt răspunzători pentru răul care poate să vină ca o consecinţă a neglijării datoriei lor. Noi suntem la fel de responsabili pentru relele pe care le-am fi putut împiedica la alţii, mustrându-i, avertizându-i sau exercitându-ne autoritatea părintească sau pastorală, ca şi când am fi vinovaţi de a le fi săvârşit noi înşine. – Mărturii, vol. 4, p. 516
Joi, 23 mai: Cum să lupți pentru fiul tău risipitor
Uneori vom fi puși în mare încurcătură, neștiind cum să realizăm aceste lucruri; însă îi putem prezenta pe copiii noștri înaintea lui Dumnezeu în rugăciunile pe care le înălțăm, implorându-L să-i ferească de rău și spunând: „Acum, Doamne, fă-Ți lucrarea Tu și înmoaie și supune mințile copiilor noștri”, iar El ne va asculta. El ascultă rugăciunile mamelor care plâng, ale mamelor asaltate de griji. Când Domnul Hristos a fost pe pământ, mamele împovărate și-au adus copiii la El; gândeau că, dacă El Își va pune mâinile peste ei, ele îi vor putea crește mai bine, așa cum ar trebui. Mântuitorul știa de ce vin aceste mame cu micuții lor la El și i-a mustrat pe ucenici, care le spuneau să plece, zicându-le: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei”. …
Nelegiuirea abundă pretutindeni și, dacă dorim mântuirea copiilor noștri, trebuie să facem eforturi serioase, perseverente. … Mama să nu considere niciun sacrificiu prea mare dacă acesta este necesar pentru mântuirea casei ei. Nu uitați că Domnul Isus Și-a dat viața cu scopul de a vă scăpa din ruină, pe voi și pe toți ai voștri. El simte cu voi și vă va ajuta în această lucrare binecuvântată și veți fi împreunălucrători cu Dumnezeu.
Ne putem permite să greșim în unele lucruri, însă aceasta nu trebuie să se întâmple nicidecum în privința copiilor noștri. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, pp. 160–161
Nicio lucrare nu o poate egala pe aceea a mamei creştine. Ea îşi îndeplineşte această lucrare cu simţul răspunderii creşterii copiilor ei în învăţătura Domnului. Cât de adesea ea simte că povara este mai grea decât poate duce ea şi, atunci, cât de preţios este pentru ea privilegiul de a-I prezenta totul în rugăciune Mântuitorului ei care este plin de înțelegere! Ea îşi poate lăsa poverile la picioarele Lui şi poate găsi în prezenţa Sa o putere care o va susţine şi îi va da optimism, speranţă, curaj şi înţelepciune în ceasurile cele mai greu încercate. Cât de plăcut este pentru mama împovărată de griji să știe că, în toate greutăţile ei, există un asemenea prieten! Dacă mamele ar veni la Domnul Hristos mai des şi s-ar încrede în El pe deplin, poverile le-ar fi mai uşoare şi ar găsi odihnă pentru sufletele lor. – Căminul adventist, pp. 204–205
Tatăl … trebuie să îi lege pe copiii săi de tronul lui Dumnezeu printr-o credinţă vie. Fără să se bizuie pe tăria proprie, el trebuie să-şi lege sufletul lipsit de ajutor de Domnul Isus şi să ia putere de la Cel Preaînalt. Fraţilor, rugaţi-vă în cămin, în familia voastră zi şi noapte, rugaţi-vă cu stăruinţă în cămăruţa voastră, chiar şi în timpul zilei, când sunteţi la lucru, înălţaţi sufletul în rugăciune către Dumnezeu! În acest fel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Rugăciunea tăcută, arzătoare, a sufletului se va înălţa precum tămâia cea sfântă la tronul harului şi va fi primită de Dumnezeu, ca şi când ar fi înălţată în sanctuar. Pentru toţi cei care Îl caută astfel, Domnul Hristos devine un ajutor prezent la vreme de nevoie. Ei vor fi plini de tărie în ceasul încercării. – Căminul adventist, pp. 212–213
Vineri, 24 mai
Studiu suplimentar
Căminul adventist, subcapitolul „Răsplata finală din ziua cea mare”, p. 536, şi subcapitolul „Dumnezeul cerului aude rugăciunile voastre”, p. 205.