[marți, 23 aprilie]

 

 

Este minunat să înveți despre oamenii ale căror  experiențe sunt redate în Biblie. Avem nevoie să ne oprim mereu, pentru a ne aminti că aceștia sunt oameni reali. Ei au avut visuri și speranțe. Uneori, au fost obosiți, speriați sau întristați. Dar, cel mai important, au ales să Îl urmeze pe Dumnezeu și să devină prieteni apropiați.

 

 

Astfel, aceste povestiri ne așază în față o alegere cu privire la noi și la viața noastră: „Începem studierea Bibliei asemenea unor muște pe un perete, privind cum S-a purtat Dumnezeu cu oamenii din trecut, auzindu-I cuvintele pe care le-a rostit pentru ei și cuvintele lor de răspuns, observând rezultatul vieții lor atinse sau lipsite de credință. Însă, după aceea, realizăm că Dumnezeul pe care Îl priveam ne privește și că și noi ne aflăm cu totul în palmele Sale, că nu suntem mai puțin chemați și pretinși de către El decât au fost personajele  biblice.”

– J. I. Packer, Truth and Power: The Place of Scripture in the Christian Life, pp. 141, 142

 

 

Astfel, oameni precum Enoh, Noe, Daniel, Petru, Ioan, Pavel și mulți alții nu sunt numai personaje de poveste, despre care învățăm pentru un chestionar sau un examen din Biblie. Ei sunt exemple din viața reală despre cum poate arăta o relație cu Dumnezeu. Oamenii aceștia sunt diferiți și, la diverse momente din viața noastră, am putea fi capabili să înțelegem mai bine părți din experiențele lor. Însă Dumnezeu este același – El dorește să umble cu noi și să fim prieteni pentru totdeauna.