[marți, 19 martie]
În citatul de la rubrica Flash, Ellen White descrie experiența celor răi înainte ca Dumnezeu să pună punct și să o ia de la capăt.
„Cei nelegiuiți sunt copleșiți de regrete, dar nu din cauza neglijării păcătoase a lui Dumnezeu și a semenilor lor, ci pentru că Dumnezeu a învins. Ei deplâng urmarea acestui fapt; dar nu se pocăiesc de nelegiuirea lor. Dacă ar putea, n-ar lăsa neîncercat niciun mijloc nefolosit pentru a birui. Lumea vede chiar grupa aceea pe care a batjocorit-o, a disprețuit-o și a dorit să o nimicească, trecând neatinsă prin boală, furtună și cutremur. Acela care pentru călcătorii Legii Sale este un foc mistuitor, pentru poporul Său este o ocrotire sigură.” (Tragedia veacurilor, pag. 654)
Îți vine greu să crezi că oamenii răi vor fi eliminați complet? Ellen White ne oferă o clarificare în ceea ce privește situația oamenilor care, în cele din urmă, vor fi respinși de Dumnezeu. Domnul este drept și corect și poate citi inimile. El nu va distruge o persoană bine intenționată pentru că a înțeles greșit un anumit lucru. Cei care sunt nimiciți sunt cei care le-au făcut rău altora și nu simt nicio remușcare. Au generat durere și nefericire și singurul lor regret este acela că au fost prinși de Dumnezeu. Aceștia nu se vor schimba niciodată.
Gândește-te bine: Există ceva la care ții și cu care nu ți-ar plăcea să fii prins(ă), dar la care nu prea ai vrea să renunți?