Ediția instructori (st. 11)
Partea I: PRIVIRE GENERALĂ
Textul-cheie: Apocalipsa 15:4
Pasajul studiat: Apocalipsa 16 descrie ultimele șapte plăgi (Apocalipsa 15:1) din istoria pământului. În acest capitol se găsește singura referire la Armaghedon.
Introducere: În deschiderea acestei secțiuni, poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului este înfățișat stând pe marea de sticlă și cântând cântarea lui Moise și a Mielului, o aluzie la exod (Apocalipsa 15:1-4). Mai departe, cele șapte plăgi sunt precedate de o viziune în care în templul ceresc nu poate intra nimeni din cauza slavei lui Dumnezeu, situație asemănătoare cu cea de la sfințirea sanctuarului mozaic (Apocalipsa 15:5-8; Exodul 40:34,35). Scena aceasta reprezintă încheierea timpului de probă. Apoi un glas din templu le cere celor șapte îngeri să verse pe pământ, rând pe rând, potirele mâniei (Apocalipsa 16).
Temele studiului:
I. Poporul lui Dumnezeu identificat prin mai multe nume
Dovezile din text arată că numele de „rămășiță”, „144 000” și „sfinți” se referă toate la același grup de credincioși din timpul sfârșitului.
II. De ce trimite Dumnezeu cele șapte plăgi, dacă ele nu îi determină pe oameni să se pocăiască?
III. Semnificația simbolică a Eufratului din Apocalipsa 16:12
IV. Cele două Evanghelii din Apocalipsa
Cei trei îngeri (Apocalipsa 14:6-12) sunt un simbol al Evangheliei, iar cele trei broaște (Apocalipsa 16:13,14) sunt exact opusul lor.
V. Cirus Persanul și a doua jumătate a cărții Apocalipsa
Un împărat păgân Îl prefigurează pe Mesia.
VI. Semnificația Armaghedonului
Aplicația pentru noi: Secțiunea aceasta analizează modul în care descrierea bătăliei de la Armaghedon din Apocalipsa îndeamnă la pregătire spirituală pentru timpul sfârșitului.
Partea a II-a: COMENTARIU
Vezi introducerea de la Partea I pentru rezumatul capitolelor 15 și 16 din Apocalipsa.
Temele principale ale studiului 11 pe larg:
I. Poporul lui Dumnezeu identificat prin mai multe nume
Într-un studiu anterior din ediția pentru instructori, am văzut că atât termenul „rămășiță”, din Apocalipsa 12:17, cât și expresia „144 000”, din Apocalipsa 14:1, îi denumește pe credincioșii lui Dumnezeu din timpul sfârșitului.
Există și alte dovezi că diversele nume pe care le primesc ei în Apocalipsa se referă la același grup și nu la grupuri diferite de credincioși din timpul sfârșitului, interpretare pe care, așa cum am menționat, au adoptat-o unii din biserică.
Cei 144 000 și marea gloată par a fi două grupuri distincte. După cum am văzut la studiul 6 din ediția pentru instructori (vezi tema 4), există două concepții în această privință. Credincioșii lui Dumnezeu din timpul sfârșitului sunt numiți „144 000” în Apocalipsa 14:1 și „sfinți” în versetul 12, însă „sfinții” din toate secolele, în special cei din intervalul de 1 260 de ani, sunt descriși în Apocalipsa 17:6. Credincioșii lui Dumnezeu din timpul sfârșitului primesc, așadar, multe nume în Apocalipsa: cei 144 000, rămășiță și sfinți (Apocalipsa 14:12). Ei stau pe marea de sticlă (Apocalipsa 15:2), și-au păzit hainele (Apocalipsa 16:15) și sunt numiți cei aleși și credincioși care sunt cu Mielul (Apocalipsa 17:14).
II. De ce trimite Dumnezeu cele șapte plăgi, dacă ele nu îi determină pe oameni să se pocăiască?
Amăgirile și plăgile din criza finală scot la iveală adevărul despre Satana și despre urmașii lui (2 Tesaloniceni 2:10-12). Nu Dumnezeu este vinovat pentru că unii oameni vor fi pierduți. Pentru ei, harul divin (Romani 2:4) și plăgile din timpul sfârșitului (Apocalipsa 16:9,11,21) nu au produs pocăință. Ei și-au împietrit inima şi sunt hotărâţi să meargă înainte pe calea pe care au ales-o. Dumnezeu îi lasă să meargă în calea lor, deşi Îl doare (Osea 11:7,8). Reacția lor în timpul plăgilor arată încă o dată inadecvarea lor pentru viața veșnică și justifică judecata divină în cazul fiecăruia.
III. Semnificația simbolică a Eufratului din Apocalipsa 16:12
Ce reprezintă Eufratul în Apocalipsa 16:12? Nu trebuie să avem dubii atunci când textul însuși definește un simbol. Apocalipsa 17:1 oferă o explicație despre o plagă care are de-a face cu apele. Trebuie să fie vorba aici despre plaga a șasea, deoarece femeia care stă pe ape este numită Babilon (Apocalipsa 17:5), iar „apele mari” pe care stă Babilonul fac trimitere la Eufrat (Ieremia 51:13).
Semnificația râului este dezvăluită în Apocalipsa 17:15. Apele din versetul 1 reprezintă „noroade, gloate, neamuri și limbi”, cu alte cuvinte, puterile civile și seculare din întreaga lume. Puterile acestea îi sunt loiale pentru un timp scurt Babilonului (vers. 3,12,13), creând o coaliție mondială care se opune lui Dumnezeu și poporului Său din timpul sfârșitului.
IV. Cele două Evanghelii din Apocalipsa
Cei trei îngeri din Apocalipsa 14:6-12 vestesc împreună în lume ultimul mesaj al Evangheliei. Un aspect care le scapă multor cititori este faptul că și falsa evanghelie este vestită în lumea întreagă (Apocalipsa 16:13,14).
Din gura balaurului, a fiarei și a prorocului mincinos (falsa „trinitate” din Apocalipsa 13) ies trei duhuri necurate, care seamănă cu nişte broaşte (Apocalipsa 16:13). Potrivit versetului 14, broaștele acestea sunt „duhuri de draci” care se duc la împărații de pe tot pământul ca să-i strângă pentru ultima bătălie din istoria pământului, Armaghedonul (vezi și Apocalipsa 16:16). Dracii sunt îngeri răi. Așadar, în capitolul 14 sunt prezentaţi trei îngeri sfinți care prezintă Evanghelia lui Dumnezeu, iar în capitolul 16, trei demoni care prezintă o evanghelie contrafăcută.
Ambele sunt vestite în toată lumea (Apocalipsa 14:6; 16:14). Evanghelia falsă este descrisă și în 2 Tesaloniceni 2:9-12 și în Matei 24:24-27. Cei care nu se vor baza pe cuvintele Scripturii vor cădea pradă amăgirii în criza finală.
V. Cirus Persanul și a doua jumătate a cărții Apocalipsa
În Apocalipsa 16:12, împărații de la Răsărit sunt cei care seacă Eufratul, sistemul de suport politic și militar al Babilonului (Ieremia 50:37,38; 51:35,36). Detaliul acesta ne trimite cu gândul la venirea armatelor lui Cirus dinspre est și la camparea lor la nord de Babilon. Inginerii lui au excavat o bucată de teren în apropiere și au deviat cursul Eufratului pe acolo, permițându-le ostașilor să pătrundă în cetate pe sub porțile de la râu. Stabilind să devieze cursul exact cu prilejul unei sărbători din cetate, ostașii lui Cirus au descoperit că paznicii, amețiți de băutură, au lăsat deschise porțile aflate de-a lungul albiei râului. Au invadat atunci cetatea, au ocupat-o și l-au ucis pe împăratul ei, Belșațar (potrivit relatării din Daniel 5). În lunile și în anii care au urmat, Cirus a demarat un proces de încurajare a rămășiței împrăștiate a lui Israel să se întoarcă în patrie și să reconstruiască templul și cetatea Ierusalim.
Substructura fundamentală a relatării despre bătălia de la Armaghedon are la bază istoria vechi-testamentară a lui Cirus și a căderii Babilonului.
VI. Semnificația Armaghedonului
Cuvântul „Armaghedon” este în greacă, Har-Magedon. Apocalipsa 16:16 precizează că termenul provine din evreiește. În ebraică, har înseamnă munte. Atunci sensul cel mai firesc al numelui Armaghedon este „Muntele din Meghido”. În Biblie sunt menționate apele din Meghido (Judecătorii 5:19), valea Meghido (2 Cronici 35:22) și o cetate Meghido (1 Împărați 9:15). Alții aduc argumente în favoarea sensului de „muntele masacrului” (pe baza textului din Zaharia 12:11) sau de Muntele Adunării (un ecou al textului din Isaia 14:13).
Anchor Bible Dictionary conchide că cea mai plauzibilă explicație este aceea că Har-Magedon este muntele care se profilează deasupra apelor, văii și cetății Meghido: muntele Carmel. Pe acest munte, Ilie a chemat foc din cer pentru a demonstra cine este adevăratul Dumnezeu (Apocalipsa 13:13,14). La finalul istoriei pământului, va avea loc o confruntare între Dumnezeul adevărat (Apocalipsa 4–5) și triada satanică (Apocalipsa 16:13,14), între cei trei îngeri (Apocalipsa 14:6-12) și cele trei duhuri necurate. În acea ultimă confruntare, Satana va face să coboare foc din cer (Apocalipsa 13:13,14), însă la sfârşit dreptatea lui Dumnezeu va fi recunoscută de toţi (Apocalipsa 15:3,4).
Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI
1. În pasajul despre bătălia de la Armaghedon (Apocalipsa 16:13-16), se găsește o fericire pentru cel care veghează și care își păzește hainele (Apocalipsa 16:15), referire directă la Apocalipsa 3:18, o avertizare dată de Hristos bisericii din Laodiceea. Biserica din criza finală a istoriei pământului va avea defecte serioase, dar va fi obiectul atenției deosebite a lui Isus. Paradoxul acesta ar trebui să fie pentru noi astăzi un motiv de încurajare și un semnal de alarmă.
2. Ioan reunește într-un singur verset (Apocalipsa 16:15) o diversitate de apeluri nou-testamentare legate de sfârșit. „Eu vin ca un hoț” și „ferice de cel ce veghează” sunt un ecou al declarațiilor lui Isus, reluate și de Pavel (Matei 24:42-44; Luca 12:37-39; 1 Tesaloniceni 5:1-6). Toate aceste trei pasaje sunt despre pregătirea pentru venirea lui Isus. Prin includerea lor în relatarea despre bătălia de la Armaghedon, cartea Apocalipsa transmite ideea că aceasta este o bătălie care se dă pe terenul minții. Partea noastră în această luptă finală este să avem grijă de atitudinile, gândurile și comportamentul nostru și să rămânem credincioși, în ciuda presiunilor și a înșelăciunilor cu care ne vom confrunta. Avem nevoie de rezistență și de discernământ, avem nevoie să devenim puternici prin cuvintele lui Isus către Laodiceea. Astăzi, când alegem să rămânem credincioși în fața diverselor ispite, ne pregătim pentru luptele și mai grele de la sfârșitul timpului.
