[Joi] 24 Ianuarie
Uneori, auzim despre cineva care „Îl caută pe Dumnezeu”. De fapt, ar trebui să spună invers. Dumnezeu îl caută, Dumnezeu te caută. El este ca o persoană îndrăgostită până peste cap. Ar face orice sacrificiu pentru a-ți câștiga atenția; El nu ar da înapoi de la nimic pentru a Se asigura că Îl observi.
De ce Îi pasă atât de mult de tine? El te-a făcut. Numai El te știe până în cel mai mic amănunt. El cunoaște despre tine tot ce este mai rău, dar te iubește. Şi numai El știe cine ești capabil să devii, cu ajutorul Său.
Ce mai așteaptă? Ei bine, El nu îți va impune voia Sa. Așteaptă un simplu lucru: să răspunzi Duhului Sfânt și să recunoști că ai nevoie de El, că Îl dorești în viața ta.
Poate că te întrebi cum să faci ca Dumnezeu să știe că vrei o schimbare în viața ta și că ai nevoie de ajutorul Lui. Ei bine, El îți cunoaște gândurile, speranțele și visurile. Tu însă ai nevoie să conștientizezi mai bine această dorință a sufletului tău. Trebuie să te gândești serios la schimbările de care ai nevoie în viața ta. Trebuie să Îi spui lui Dumnezeu ce dorești să facă din tine, să îți recunoști vina, păcatul și să Îi spui că dorești să renunți la ceea ce este rău în viața ta.
Schimbările nu se vor produce brusc. Dumnezeu nu va pocni din degete pentru ca tu să primești instantaneu un caracter nou. Schimbarea presupune luptă cu propriul sine, cu eul egoist. Schimbarea necesită răbdare, consecvență și atenție. Treptat, prin ajutorul Duhului Sfânt, se vor vedea și schimbările.
Așază-te pe genunchi chiar acum și roagă-L pe Domnul ca sămânța bună din inima ta să aducă rod!