Alte rubrici din studiu

Știai că?

Murray Bowen, fondatorul teoriei sistemelor familiei moderne, a folosit un nou termen în acest domeniu: „diferențiere”. Diferențierea se referă la capacitatea omului de „a-și defini propriile ținte și valori, aparte de presiunile exercitate de cei din jur.” Este, de asemenea, capacitatea de a nu fi de acord cu cineva, dar a rămâne totuși în relații bune cu respectiva persoană. Celălalt poate avea o opinie diferită de a ta și viceversa, dar nu e nevoie să-l eviți, să-l respingi sau să-l critici pentru a te putea afirma tu. Bowen a creat o scară a diferențierii. Cei care se situează în partea inferioară au nevoie de aprecierea și validarea continuă a celor din jur, deoarece nu
și-au definit foarte clar identitatea. Ei își bazează simțul valorii și al identității pe ceea ce cred și simt alții. De asemenea, e posibil ca aceștia să evite apropierea de alte persoane, de teama de a nu-și pierde propria identitate. În perioade de dificultate, au foarte puțină capacitate de a face distincție între sentimentele și gândurile lor.

 

Cu alți ochi

„A-i cunoaște pe alții înseamnă inteligență; a te cunoaște pe tine înseamnă adevărata înțelepciune. A stăpâni peste alții înseamnă putere; a te stăpâni pe tine înseamnă adevărata putere.” – Lao Zi, filozof antic chinez, care e posibil să fi scris Tao Te Ching