[Marți, 4 dec] Daruri spirituale pentru unitate
3. Biserica din Corint avea probleme serioase. Ce învăţături dă Pavel care să ajute la vindecare şi la refacerea relaţiilor?
1 Corinteni 3:5-11
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
10. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.
11Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos.2 Corinteni 10:12-15
12. Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.
13. Noi însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi.
14. Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci, în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.
15. Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.1 Corinteni 12:1-11
1. În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.
2. Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi.
3. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.
4. Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh;
5. sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn;
6. sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.
7. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
8. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh;
9. altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh;
10. altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.
11. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
Apostolul spune că Isus foloseşte diferiţi lucrători pentru a îndeplini diferite slujbe în biserica Sa şi că toţi aceştia lucrează împreună la zidirea Împărăţiei Sale.
Dumnezeu ne cheamă la cooperare, nu la competiţie. El ne înzestrează cu daruri ca să colaborăm la slujirea trupului lui Hristos şi a societăţii. Nu există daruri mai importante şi daruri mai puţin importante. Toate sunt necesare în biserică. El nu ne-a dat daruri spre folosul personal, ci ni le-a dat, prin Duhul Sfânt, ca să contribuim la răspândirea Evangheliei (1 Corinteni 12:18-23).
Nu este înţelept să ne comparăm cu alţii, fiindcă fie ne vom descuraja, fie ne vom lăuda. Dacă ni se pare că alţii sunt cu mult „superiori” nouă, ne vom deprima şi nu ne vom mai împlini lucrarea cu acelaşi elan. Iar dacă ne considerăm mai eficienţi decât alţii în lucrarea creştină, vom cădea în mândrie, sentiment pe care n-ar trebui să-l nutrească niciun creştin.
Ambele atitudini ne fac ineficienţi pentru Hristos şi pentru părtăşia dintre noi. Când vom lucra liniştiţi cu cei din sfera noastră de influenţă, vom fi bucuroşi şi mulţumiţi. Eforturile noastre vor completa eforturile celorlalţi membri şi biserica lui Hristos va face paşi mari spre Împărăţia Sa.
Ai fost vreodată invidios pe cineva pentru darurile lui spirituale? Ți s-a întâmplat vreodată să te mândrești cu darurile tale? Care au fost urmările?