Săptămâna de rugăciune [Vineri, 30 nov]

Mai dulce decât mierea

Conectați cu Dumnezeu prin Cuvântul Său

ȘTEFAN TOMOIAGĂ

„Vreau ceva dulce, mami!” se aude glasul fetiței care tocmai a terminat masa. Și de cele mai multe ori primește o bomboană cu miere și propolis, numai bună pentru creștere, bucurându-se astfel de un desert delicios și sănătos. Spiritual vorbind, după multele mese bogate de care ați avut parte un an întreg, este timpul pentru desert. Săptămâna de Rugăciune, care prin harul Domnului Isus Hristos stă înaintea noastră, aș vrea să fie un timp în care să ne bucurăm din plin de ceva dulce.

BIBLIA ESTE O CARTE CARE NU POATE SĂ MOARĂ

Biblia nu seamănă cu nicio altă carte din lume. Aceasta își asumă propria valabilitate. Nu se apără. Pur și simplu afirmă ce este și ce nu este adevărat. „Moise a strigat către Domnul și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci…” (Exodul 15:23-26). Biblia te invită să beneficiezi din plin de savoarea și prospețimea ei. Ea te cheamă să fii rece sau fierbinte și te provoacă să te examinezi înaintea sfintelor sale pagini. Biblia este cuvântul lui Dumnezeu!

Ea vorbește în orice limbă și în orice eră. Se dăruiește lesne tuturor oamenilor, ca și cum ar aparține fiecărui suflet de pe pământ. E de folos tuturor artelor și nu rivalizează cu ele. Este o carte care nu poate muri. Uitarea îi ocolește paginile. Puterea ei nu slăbește. Eliberată de orice urmă de interes, liberă de orice considerație pentru persoane, Biblia este o carte care poate fi scumpă nu numai omului, ci și lui Dumnezeu. Nu e un sfârșit, ci un început; un precedent, nu o legendă.

În toiul aplauzelor noastre la isprăvile civilizației, Biblia se azvârle ca un cuțit, ciopârțindu-ne satisfacția, readucându-ne aminte că Dumnezeu are – și El – un glas în istorie. Obiectivul Bibliei însă nu este consignarea istoriei, ci, mai degrabă, consemnarea întâlnirii dintre divin și uman la nivelul traiului concret. Ea continuă să împrăștie semințele dreptății și îndurării, să fie ecoul strigătului lui Dumnezeu adresat lumii și să străpungă armura nepăsării purtate de om. Fiecare întâlnire cu Scriptura trebuie să fie o căutare după ceva relevant pentru viața de azi. Trebuie să citesc până când o aud, vorbind într-un mod dulce, care atinge urechea mea.

INEXPRIMABIL DE DULCI

Provocarea pentru această Săptămână de Rugăciune este să memorezi cel mai lung și dulce capitol din Biblie. Psalmul 119 este un psalm alfabetic, împărțit în 22 de secțiuni cu 8 versete la fiecare secțiune, cu un total de 176 de versete. Să ne oprim la versetul 103: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!”

Vrăjmașii lui Samson au răspuns la ghicitoarea pusă: „Ce este mai dulce decât mierea?” (Judecătorii 14:18). Această întrebare este pusă într-o formă negativă, retorică – adică nimic nu este mai dulce decât mierea, cel puțin nu în domeniul fizic. Faptul că mierea a fost renumită pentru dulceața ei din cele mai vechi timpuri l-a determinat pe psalmist să facă o comparație cu ceva și mai dulce – cuvintele Scripturilor sacre. Forma de exclamație este accentuată: „Cât de dulci sunt cuvintele Tale pentru gustul meu!” Cuvintele Tale, Doamne, sunt atât de dulci, cu sensul de inexprimabil de dulci!

Știm că putem experimenta patru senzații de bază cu referire la gust – amar, sărat, acru și dulce – iar senzația plăcută de dulceață este mediată în special de receptorii specifici gustativi situați în partea din față a limbii. Aceasta explică de ce savurăm gustul atât de bun al înghețatei dintr-un cornet cu vârful limbii. Originalul ebraic are de fapt o conotație puțin diferită, pentru că înseamnă „gustoasă, foarte comestibilă, și anume o degustare netedă și atât de plăcută la mâncat”, „neted, alunecos”. În Vechiul Testament, termenul apare numai în acest verset și ar putea fi interpretat cu exactitate „cât de neted (adică plăcut) pentru palatul meu sunt cuvintele”. Nu numai limba, ci și palatul, adică cerul gurii, este impresionat de gustul dulce.

Este evident pentru toți că psalmistul vorbește la modul figurat. El își exprimă aprobarea puternică și încântarea față de Cuvântul lui Dumnezeu. Prin harul Său, psalmistul a descoperit cuvintele profetice inspirate, eminamente acceptabile pentru spiritul său reînnoit. El descrie nu numai un răspuns intelectual al consimțământului, ci și un răspuns emoțional al bucuriei, iar cea mai apropiată senzație fizică ce i-a venit în minte a fost plăcerea pe care o cunoștea de a savura mâncarea cea mai plăcută și mai gustoasă. Aceasta este o analogie puternic sugestivă, mai ales pentru persoanele care au o mare plăcere să mănânce.

DULCEA LIBERTATE CREȘTINĂ ÎNSEAMNĂ ASCULTARE

Când Adam şi Eva s-au ascuns de prezenţa Lui, Domnul l-a chemat pe Adam cu un glas dulce: „Unde eşti?” (Geneza 3:9). E o chemare ce revine mereu şi mereu. Religia constă din întrebarea lui Dumnezeu și din răspunsul omului. A avea credința creștină înseamnă a avea gândirea, imaginația, limbajul și viața modelate de textele biblice – de legea, înțelepciunea, cântecele, Apocalipsa, Evanghelia și profeția biblică. Aceste forme literare ale Scripturii constituie identitatea și practica creștină. „Cuvintele Sale trebuie să fie primite ca o pâine pentru sufletul nostru. În orice sferă ar putea fi pus un om, Domnul Isus a lăsat pentru noi urmele paşilor Săi. Ce avem de făcut este să Îl urmăm. Să cultivăm spiritul manifestat de Domnul Isus în vorbire şi să prezentăm adevărul aşa cum este el în Isus. Să urmăm exemplul Său, în special în ce priveşte iubirea şi curăţia inimii.”

În măsura în care biserica o transpune corect în viață, Scriptura va produce o cultură care, departe de a fi într-o ușoară complicitate cu lumea, va fi mai degrabă într-o revoluție permanentă. Lumea este teatrul de acțiune pentru oamenii lui Dumnezeu, nu căminul lor final. În cel mai bun caz, este o scenă pentru un grup de pelerini și menestreli călători ce recită parabolele Împărăției lui Dumnezeu. Cea mai importantă și imperativă sarcină a bisericii este să creeze o cultură a raportării la Cuvânt, în care libertatea creștină să se exprime în ascultare de Dumnezeu și care să fie îndreptată spre gloria lui Dumnezeu. Nu este nici trivial, nici irelevant că Johann Sebastian Bach și-a încheiat fiecare compoziție muzicală cu dedicația: Soli Deo Gloria.

De ce căutăm așa de rar Cuvântul dulce și ne mulțumim deseori cu amarul cuvintelor rostite în grabă? Poate că suntem prea ocupați cu slujba sau copiii ne ocupă o mare parte din timp. Poate că unii s-au îndepărtat de biserica unde prietenii îi mai încurajau să studieze Cuvântul sfânt. Alții chiar nu-și pot explica de ce și cum s-a întâmplat. Studiul Bibliei și-a pierdut dulceața, în timp ce alte scopuri au câștigat prioritate în timp. Aceasta este și povestea ta? Îți lipsesc acele vremuri de descoperire și de uimire? Noi vom redescoperi dragostea noastră față de Cuvântul lui Dumnezeu când vom începe din nou să ne disciplinăm pentru a studia Cuvântul inspirat.

CUVÂNTUL DULCE CARE NE SCHIMBĂ

Gândul că un copil al lui Dumnezeu poate exercita o influență pozitivă în lume ar trebui să ne facă să tresărim. Ce bine demn de luat în seamă ar putea face oamenii săraci și blânzi, cei care plâng, precum și cei care încearcă să facă pace, nu să lupte? Nu sunt ei, pur și simplu, copleșiți de avalanșa răului? Ce ar putea realiza cei al căror singur țel îl reprezintă foamea după neprihănire și a căror singură armă o reprezintă curăția inimii? Nu sunt oare acești oameni prea slabi pentru a reuși ceva, mai ales dacă ei constituie o minoritate nesemnificativă în lume?

Mai întâi, ar trebui să fim mai curajoși, mai activi în a condamna răul. Uneori, standardele decad într-o comunitate din cauza lipsei unui protest creștin clar. Nu te chem în stradă, ci în cămăruță, unde o să ai parte de o revoluție a vieții tale prin care să te angajezi că, în ceea ce te privește, vei pune capăt păcatului.

În calitate de ucenici, vă chem, să nu ascundem adevărul dulce pe care îl cunoaștem. Să nu pretindem a fi altceva decât suntem și să fim gata să lăsăm ca viața de așteptare trăită să devină vizibilă pentru toți. Fuga în invizibil este o tăgăduire a chemării. O comunitate a lui Isus care nu proclamă prin vorbă și faptă a încetat să-L mai urmeze. Lăsați ca sufletele voastre să fie umplute cu principiile cerului; atunci, venind în contact cu lumea, veți da pe față dulceața Cuvântului care v-a schimbat pe voi.

Pentru evrei, mierea era un deliciu și era simbolul a tot ce era plăcut pentru cerul gurii. Dar pentru suflet, cuvintele lui Dumnezeu sunt mai dulci decât picurul din faguri (Psalmii 19:10). „Gustați și vedeți ce bun este Domnul” (Psalmii 34:8). Cineva poate să se sature de miere, dar niciodată n-ar trebui să se sature de roadele aducătoare de bucurie ale ascultării de voia lui Dumnezeu. Viața noastră începe cu un cuvânt și rămânem în viață prin Cuvânt. Pe măsură ce continuați să vă conectați cu Dumnezeu prin Cuvântul Său, bucurați-vă de fiecare bucată. La urma urmei, cuvintele Lui sunt mai dulci decât mierea!

Întrebări pentru meditație și discuție

1. Care carte a Bibliei ți se pare cea mai dulce şi de ce?

2. Ce strategii sau programe am putea propune pentru a-i încuraja pe membri (tineri sau adulți) şi pe copii să studieze Biblia mai mult?

3. Cum putem lăsa ca sufletele noastre să fie umplute cu principiile cerului?