[joi, 6 august] Să ne dezvoltăm darurile

 

7. Care este gândul cel mai însemnat pe care îl găsești în pilda talanților? De ce primii doi slujitori au fost lăudați, iar ultimul a fost condamnat? Ce ne spune parabola despre folosirea talanților pe care îi avem? (Vezi vers. 29.)

 

Matei 25:14-30

„14 Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. 15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. 16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi. 17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei. 18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său. 19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteală. 20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: ‘Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi’. 21 Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău’. 22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: ‘Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi’. 23 Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!’ 24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: ‘Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: 25 mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!’ 26 Stăpânul său i-a răspuns: ‘Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat, 27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! 28 Luaţi-i dar talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. 29 Pentru că celui ce are, i se va da şi va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are! 30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor’”.

 

Stăpânul i-a încredințat fiecărui slujitor câte un talant, „după puterea lui” (vers. 15). Fiecare a primit o sumă diferită de a celorlalți. Unul a primit cinci talanți, altul, doi și altul, un talant. Fiecare slujitor a trebuit să aleagă cum să investească sau să folosească ce primise. Important de observat: ceea ce le fusese încredințat nu era al lor, ci al stăpânului, care le dăduse slujitorilor și o însărcinare anume.

 

Pe stăpân nu-l interesa cine primise talanții cu o valoare mai mare sau cine îi primise pe cei cu o valoare mai mică. Și nici câți talanți primise fiecare. El a vrut să știe ce a făcut fiecare cu ce îi fusese încredințat.

 

Pavel spune astfel în 2 Corinteni 8:12: „Pentru că, dacă este bunăvoință, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.”

 

Stăpânul i-a lăudat pe primii doi slujitori, pentru că au fost credincioși în întrebuințarea talanților. Talanții lor s-au înmulțit prin folosire. Robul „viclean” nu a folosit talantul pe care stăpânul i l-a dat, prin urmare nu l-a înmulțit. Este un adevăr veșnic acela că „legea slujirii devine veriga de legătură ce ne leagă de Dumnezeu și de semenii noștri”. – Ellen G. White, „Parabolele Domnului Hristos”, p. 326. Robul netrebnic a dat cu piciorul ocaziei de a sluji și, în cele din urmă, a pierdut abilitatea de a sluji.

 

Când ne folosim darurile încredințate de Dumnezeu pentru slava NumeluiSău, acestea se vor înmulți și vor crește. Cum poți să descoperi care sunt darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu? Cere-I lui Dumnezeu cu umilință să-ți aratedomeniile în care dorește să slujești. În timp ce El îți impresionează mintea, tuimplică-te. Darurile tale se vor dezvolta pe măsură ce le vei folosi și vei aveasatisfacție în slujirea Lui.

 

Gândește-te la această parabolă și aplic-o în viața ta. Ce îți spune despre ceea ce faci cu ce ți-a încredințat Dumnezeu? (Nu uita: Tot ce ai este un dar de la Domnul.)

Post-ul [joi, 6 august] Să ne dezvoltăm darurile apare prima dată în Studiu Biblic.