[Miercuri] Pe norii cerului

6. Ce ne spun textele următoare despre cum va fi revenirea lui Hristos?

Matei 24:30
Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

1 Tesaloniceni 4:16
Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Matei 26:64
„Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.”

Apocalipsa 1:7
Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

2 Tesaloniceni 1:7-10
7. şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
8. într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
9. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10. când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

„Cerul pare să se deschidă şi să se închidă. Slava tronului lui Dumnezeu parcă străluceşte prin el. Munţii se clatină ca o trestie bătută de vânt şi stânci colţuroase sunt împrăştiate pretutindeni. Se aude un vuiet ca de furtună. Marea se dezlănţuie cu furie. Urletul uraganului pare o voce de demon aflat într-o misiune de distrugere. Întreg pământul se ridică şi se coboară ca valurile mării. Suprafaţa lui se crapă şi pare că temeliile îi cedează. Lanţuri de munţi se scufundă. Insule populate dispar. Oraşele portuare, care au devenit ca Sodoma din cauza depravării, sunt înghiţite de apele furioase. «Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.»” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 523)

Revenirea lui Isus va fi un eveniment de amploare care va pune capăt lumii pe care o ştim. Toţi oamenii vor fi martori. Tot ce a făcut Isus pentru noi la prima Sa venire va fi descoperit pe deplin la a doua Sa venire.

Ce efect ar trebui să aibă asupra vieţii noastre realitatea revenirii Domnului Isus? Ce lucruri contează cu adevărat în viaţă, din perspectiva acestei realităţi?

Post-ul Pe norii cerului apare prima dată în Studiu Biblic.