[duminică, 31 ianuarie] Întoarcerea din captivitate

 

 

Gabriel a explicat viziunea lui Daniel despre cei 2 300 de ani, inclusiv despre cei 490 de ani. Iar când Gabriel a venit din nou, i-a dat mai multe detalii despre ce a văzut în celelalte viziuni ale sale (Daniel 11). Atunci i-a spus că va exista un moment groaznic de tulburare, chiar
înainte de venirea lui Isus. Daniel 12:1

 

Gabriel i-a spus lui Daniel să-și închidă cartea și să o sigileze „până la vremea sfârșitului” (Versetul 4). Și exact asta s-a întâmplat. Acum trăim în vremea sfârșitului, iar cartea lui Daniel a fost desigilată. În ultimii 200 de ani s-au descoperit foarte multe lucruri menționate în ea.

 

Când Gabriel a venit și a explicat profeția celor 2 300 de zile, Daniel se ruga pentru poporul lui Dumnezeu care era captiv în Babilon. Daniel știa despre profeția lui Ieremia, potrivit căreia captivitatea va dura 70 de ani (Daniel 9:1,2), și despre profeția lui Isaia, conform căreia Cir îi va lăsa pe prizonieri să se întoarcă la Ierusalim pentru a reconstrui orașul și templul (Isaia 44:28; 45:13).

 

Cei 70 de ani s-au încheiat la aproximativ doi ani de la rugăciunea lui Daniel din ziua aceea. De asemenea, Cir a devenit regele Persiei în același an, iar când a citit ce a scris Isaia despre el înainte de a se naște, i-a lăsat pe prizonieri să se întoarcă la Ierusalim pentru a reconstrui templul. Ezra 1:1-4

 

În jur de 50 000 de prizonieri din Medo-Persia s-au întors în patria lor, la acea vreme. Cir l-a numit pe Zorobabel în funcția de guvernator, iar Iosua a devenit marele-preot. Mulți dintre cei care nu s-au întors le-au dat celorlalți lucruri pentru a fi folosite la reconstrucția templului, iar Cir le-a înapoiat 5 400 de vase de aur și argint, cupe și alte articole pe care Nebucadnețar le adusese de la templu la Babilon, cu mulți ani înainte.

 

Daniel nu a mers cu ei. Avea aproximativ 88 de ani în acea perioadă și avea să se odihnească curând în mormântul său, până la „sfârșitul zilelor”.

 

Aplicație: Ce a spus Isus despre cartea lui Daniel? Matei 24:15