[luni, 1 februarie] Reconstruirea templului
În cele din urmă, oamenii lui Dumnezeu au ajuns înapoi în țara lor. Și-au găsit vechile lor case și au început să le repare, dar târziu în vara acelui an, s-au adunat cu toții la ruinele din Ierusalim, în locul unde fusese templul.
A fost ridicat un altar pentru jertfe chiar în locul unde fusese primul altar al templului și toată lumea s-a adunat pentru sfințirea sa și pentru începerea jertfelor de dimineață și de seară. Ezra 3:1-3
În timp ce muncitorii pregăteau materialele pentru reconstruirea templului, au găsit o parte dintre pietrele imense rămase de la primul templu, care fusese distrus cu 50 de ani înainte. Au decis să le folosească.
Până în primăvara următoare erau gata să pună pietrele de temelie și să se apuce de construit. Aceasta s-ar fi întâmplat în aceeași lună în care regele Solomon a început să construiască primul templu, cu peste 400 de ani înainte (Ezra 3:8; 1 Regi 6:1).
O mare sărbătoare a fost planificată și mii de oameni au venit la Ierusalim pentru a lua parte la ea. Când instrumentele și corurile au început să cânte, oamenii înălțau laude la adresa lui Dumnezeu, în timp ce îi priveau pe muncitori așezând pietrele pentru fundație. Ezra 3:10-11
Dar, printre strigătele de bucurie și de laudă se auzeau și plânsete amarnice. Mulți dintre cei care plângeau erau preoți și leviți. Mulți dintre cei care plângeau erau oameni mai în vârstă care văzuseră primul templu. Ei erau convinși că al doilea templu va fi „ca o nimica” pe lângă primul templu (Hagai 2:3). Nu credeau că Dumnezeu îi conducea.
Acei oameni mai în vârstă stricau sărbătoarea. Păcatele oamenilor – din care făceau și ei parte – au făcut ca Dumnezeu să-și retragă într-un final protecția, astfel încât babilonienii să poată distruge orașul lor și templul cel frumos (2 Cronici 36:15-20). Dacă toți aceștia ar fi realizat că acțiunile lor încetinesc activitatea lui Dumnezeu, s-ar fi rușinat.
Aplicație: În loc să se plângă, ar fi trebuit să fie recunoscători că Dumnezeu a oferit poporului Său o altă șansă de a se încrede în El și de a I se supune, pentru ca El să-i poată binecuvânta din nou. Suntem întotdeauna recunoscători când ni se oferă o altă șansă? Sau ne plângem dacă lucrurile nu sunt așa cum am vrea noi?
