Doar noi

 

Eliza se străduia să nu scape tava din mâini în timp ce privea în sala de mese. Mai era doar un loc liber – lângă Maria. S-a așezat lângă ea, față în față cu Tania. Poate că, atunci când va intra în cantină, se gândea Eliza, Elena nu mă va vedea sau va observa că masa este ocupată și nu
va mai încerca să se așeze aici.

 

Maria și Tania erau cele mai bine văzute fete din clasă, iar Eliza nu sperase niciodată să fie prietenă cu ele. Dar, pentru că interpretase o scenetă alături de Maria – Cu duzina e mai ieftin –, i se păruse că cercul magic se deschidea și pentru ea. Mai rămânea o singură problemă, iar aceasta era Elena.

 

– S-a făcut destul de cald pentru a merge la picnic, spuse Maria. N-ați vrea să veniți duminică la pădure?

 

– Sună foarte bine! răspunse Tania.

 

Gândurile Elizei zbârnâiau. Se întreba dacă avea vreo șansă ca mama să o lase să-și cumpere un trening nou, apoi și-a amintit că stabilise cu Elena să treacă duminică pe la ea. Nu i-ar prinde bine dacă ar invita-o și pe ea la picnic. Maria și celelalte prietene își băteau joc de hainele și de comportamentul Elenei.

 

Ca de obicei, Elena a așteptat-o pe Eliza să meargă împreună spre casă. Locuind la numai o stradă una decealaltă, fuseseră prietene încă din școala generală. Până anul acesta, Eliza nu crezuse că-și va dori altă prietenă. Acum se trezea că inventează scuze, ca să nu se ducă duminică pe la ea. Elena a crezut-o de bună credință.

 

În seara aceea, la cină, mama a întrebat-o pe Eliza:

 

– Ce ți-ar plăcea să faci de ziua ta anul acesta? Elizei nu i-a trebuit mult timp să se gândească:

 

– Aș putea invita câteva prietene să rămână la mine peste noapte? a întrebat ea. Duminică după-amiază, când se afla cu noile prietene la picnic, Eliza le-a invitat la petrecerea ei.

 

– Grozav! au sărit în cor Tania și Maria. Și… cine mai vine?

 

Eliza a simțit avertizarea. Dacă ar fi venit și Elena, nici Maria, nici celelalte fete nu ar mai fi venit.

 

– Nu m-am hotărât încă. Adică nu am spațiu pentru un grup prea mare. Nu vom fi multe…

 

– Hai să fim numai noi! spuse Maria.

 

În drum spre casă, Eliza s-a gândit la aceste cuvinte. Acum făcea cu adevărat parte din gașcă. În următoarele două săptămâni a evitat-o pe Elena, răspunzând evaziv ori de câte ori o întreba mama pe cine a invitat la petrecere. Mama ei și cea a Elenei erau prietene bune; nu ar fi fost bine să-i spună mamei că nu intenționa să o invite și pe Elena.

 

La data aniversară, sâmbătă seara, Eliza se afla în sufragerie cu Maria și Tania, cu o pizza uriașă și cu un teanc de DVD-uri. Doar ele – prietenele. Era tot ce visase Eliza. Numai că… în ziua aceea, la biserică, mama ei o întrebase pe mama Elenei dacă fiica ei era bucuroasă pentru petrecere.

 

Mama a crezut că nu voi da o petrecere fără Elena, se gândi Eliza. Probabil că și Elena a gândit la fel, până astăzi. Luni dimineața, Eliza aștepta cu încântare revederea cu vechea ei prietenă. Privind la fetele de lângă ea, se întreba dacă meritau ca ea să plătească un asemenea preț.