Pentru a înțelege caracterul lui Dumnezeu, trebuie să ne uităm la Domnul Isus. Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au creat împreună un Plan de Mântuire. Odată venit pe pământ, Domnul Isus ar fi putut să respingă acest plan. Ar fi fost omenește. Dar El avea și natură divină. Dacă dorea să ducă la îndeplinire planul răscumpărării omenirii, trebuia să Se supună, să-L asculte pe Tatăl exact cum trebuie să facem și noi. De aceea S-a luptat El cu ispita în pustie. De aceea a transpirat cu picuri de sânge în Ghetsimani. Umanul din El nu dorea să suporte durerea crucificării. Lupta Lui a fost reală. El știa că spiritul Lui divin era dispus să accepte, dar trebuia să Se lupte împotriva slăbiciunii acestui trup slab, moștenit de la părinții Săi pământești.

 

Crucea nu a fost un test pentru Domnul Isus, pentru a-Și demonstra ceva Sieși, Tatălui sau altcuiva. A fost un alt pas în procesul de mântuire a omului. Domnul Isus a fost primul misionar voluntar. El a decis când să vină și când să plece. Da, El Și-a sacrificat viața, dar a făcut-o de bunăvoie. Nu a existat nicio constrângere din partea Tatălui.

 

Același lucru este valabil și pentru noi. Noi ascultăm de Dumnezeu pentru că-L iubim. Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Îl ascultăm pentru că suntem mântuiți prin harul Său și nu pentru a fi mântuiți.

 

Faptul că Isus a ascultat de Tatăl, că S-a supus de bunăvoie, deși ceea ce Îi stătea în față nu era de dorit, ne învață și pe noi că ascultarea este posibilă, prin puterea Duhului Sfânt, chiar și atunci când testul care stă în fața noastră ne trezește temeri. Putem birui privind la Isus.