Dacă există un lucru comun tuturor oamenilor, acela este realitatea că ne luptăm cu toții cu ispita. În Biblie, ispita nu este în primul rând o „amăgire”, cât o testare a adevăratelor noastre convingeri.

 

S-ar putea ca unii să nu fie de acord, însă în cea mai mare parte a timpului, noi avem tendința de a acționa pe baza valorilor noastre cele mai profunde. Dacă cedezi în fața minciunii, probabil că ai convingerea că beneficiul pe termen scurt al evitării responsabilității este mai important decât beneficiul pe termen lung al integrității.

 

Isus a fost ispitit să-Și întrebuințeze puterea divină ca să transforme pietrele în pâini. Ai fost vreodată tentat să ieși afară, să iei câteva pietre și să le transformi în gogoși? Fără îndoială că, dacă am avea această putere, am fi tentați să o folosim. Ispita era egoismul – „Îmi folosesc puterea ca să Îmi fac ceva de mâncare”, ar fi putut să spună Isus în acel moment. Isus ne exemplifică procesul prin care putem să răspundem la înșelăciunile lui Satana. El Își pune încrederea în cuvintele Tatălui Său din Scriptură. El Se gândește cine este Tatăl Lui și cine este El în relație cu Tatăl. El alege calea cea mai bună, supunându-Se voinței Tatălui, iar rezultatul final este răscumpărarea omenirii. Făgăduința pe care ne-o face El este următoarea: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” (1 Corinteni 10:12,13)