Sincronizarea este totul! În momentele tale de bucurie și de pace este timpul când trebuie să faci nodurile de pe frânghia ta de susținere, noduri de care să te poți prinde. Momentele când simți că Dumnezeu este aproape și lucrează sunt prielnice pentru strângerea nodurilor sau
pentru balansul pe stâncă, așa încât să găsești un loc pe care să stai sau de care să te prinzi atunci când vine necazul, fiindcă necazul va veni.

 

Iar în momentele de durere, de mânie, de frustrare și confuzie, să știi că Dumnezeu îți stă chiar alături, indiferent de circumstanțe. Poți să Îi pui întrebări, dar prinde-te de El. Poți chiar să fii supărat pe El, pentru că nu înțelegi de ce trebuie să treci pe aici, însă El poate stăpâni situația – doar prinde-te de El.

 

Poți urî situația prin care treci fără să te desprinzi de Împărat. Hristos Însuși a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” El nu a auzit niciun răspuns. Însă exista un răspuns. A venit trei zile mai târziu, când Fiul a ieșit la lumină. Fiul Se va întoarce și pentru tine și atunci vei fi mai puternic, vei cânta mai tare, vei crede mai deplin și vei ști că Tatăl nu îți dă niciodată drumul, dacă tu alegi să te prinzi de El.

 

Experiența lui Iov poate fi relevantă și pentru tine. Ia-ți timp și recitește cartea lui Iov! Urmărește modul în care se raportau oamenii din vremea aceea la suferință. Cine a fost cauza suferinței lui Iov? Cum a reacționat el? Cum ar fi vrut soția lui să reacționeze? Ce au zis prietenii lui? Într-un final, când Dumnezeu îi vorbește despre suferință acestui bărbat atât de încercat, ce spune? În ce fel răspund cuvintele rostite de Dumnezeu la problema suferinței?