Planeta Pământ a fost creată și își menține echilibrul într-un mod inexplicabil, care ne pune pe gânduri. Ordinea din Univers arată fără urmă de îndoială existența unui Arhitect care a făcut totul după un proiect perfect. Este deosebit de greu de conceput că această ordine și existența ființelor inteligente provin din inexistența gândirii, respectiv din substanțe anorganice, pe calea unor „simple întâmplări”, că provin din forme de viață primitive sau ca urmare a Big-Bangului.

 

Autorul cărții Omul și astrele își începe lucrarea cu o propoziție scurtă: „La început a fost universul.” (1) Într-un mod asemănător începe și Evanghelia apostolului Ioan: „La început a fost Cuvântul” (Creatorul n.n. – Ioan 1:1). Un singur cuvânt diferă în cele două afirmații, suficient ca el să separe complet și ireconciliabil două linii de gândire, două concepții despre lume și viață.

 

De când lumea, au circulat multe teorii despre apariția cosmosului, unele mai ciudate decât altele. Există însă o teorie modernă, larg acceptată în cercurile științifice, apărută pe la mijlocul secolului al 20-lea – teoria Big-Bang. Această teorie susține că în momentul 0, întregul univers era concentrat într-un singur atom universal, un fel de „ou primordial”, care a explodat cu aproximativ 13,7 miliarde de ani în urmă, dând naștere particulelor din care ulterior s-au format corpurile cerești și galaxiile. Suportul științific pe care se bazează teoria este alcătuit din trei elemente:

 

1) Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12-15 miliarde de ani.

 

2) Analiza luminii emise de galaxii indică faptul că ele se depărtează unele de altele.

 

3) În toate regiunile din univers există o radiație slabă (un fel de fosilă), un ecou al torentelor de căldură și lumină din momentul exploziei.

 

Nu este ciudat că oameni de știință, care pot să studieze minunățiile planetei Pământ, uriașa noastră navă spațială, pot spune că toate aceste lucruri au apărut la întâmplare?

 

Să luăm de exemplu atmosfera. Are o grosime de circa 1 600 km, ajungând la o altitudine de aproape 160 de ori mai mare decât munții cei mai înalți de pe Pământ. În principiu, se consideră că peste altitudinea de 1 000 km, datorită rarefierii aerului, atmosfera nu mai permite existența unor fenomene observabile. Stratul acesta aflat la peste 1 000 km este numit exosferă. Ce se întâmplă însă în straturile mai joase și care e rostul atmosferei?

 

Primul strat, până pe la 16 000 m altitudine, conține trei pătrimi din aerul atmosferic, este zona cea mai densă, numită troposferă, cea în care au loc fenomenele meteorologice. Stratul următor are o mare concentrație de ozon, în care, nu de mult, s-au descoperit niște găuri, cauzate de poluare.

 

Urmează un strat deja prea rarefiat pentru a mai permite de exemplu zborul turboreactoarelor. Este puternic ionizat și, din cauza aceasta, se numește ionosferă. El are rolul unui ecran de protecție, care apără Pământul de razele ultraviolete în exces, de razele X și de radiațiile gamma, care sunt dăunătoare vieții. Nu sunt „oprite” toate razele solare – cele care sunt necesare vieții de pe Pământ au „permis de liberă trecere”. Lumina și razele sonore se aseamănă cu razele ultraviolete, dar ele nu sunt dăunătoare, ci folositoare vieții.

 

Niște sisteme atât de complexe și atât de strâns legate între ele, pentru a asigura condițiile în care să poată exista viața pe Pământ, nu au putut să apară la întâmplare, ci au fost plănuite de un Creator atotputernic și foarte înțelept.


Părerea mea