[Sâmbătă] 7 Iulie
Jertfele şi sărbătorile
Israeliţii cărora le-a fost dată legea în pustie crescuseră ca sclavi. Ei uitaseră de Dumnezeu şi nu mai ştiau cum să-I slujească. La scurt timp după ieşirea din Egipt, când şi-au aşezat tabăra la Sinai, Dumnezeu a coborât pe munte şi, din mijlocul tunetelor şi fulgerelor, a rostit în auzul întregului popor cele Zece Porunci. Moise a rămas patruzeci de zile pe munte cu Dumnezeu şi i-au fost date şi alte instrucţiuni. Multe dintre ele sunt potrivite şi pentru noi.
Încă înainte de intrarea păcatului în lume, Dumnezeu făcuse un plan de răscumpărare. Preţul răscumpărării nu avea să fie plătit în aur sau argint, ci într-un fel cu totul deosebit – prin sângele Domnului Isus (1 Petru 1:18,19 ”căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”).
Moise a trăit cu 1 500 de ani înainte ca Isus să moară pentru păcatele oamenilor. Deşi se aduseseră şi înainte jertfe, totuşi abia prin Moise au fost date instrucţiuni speciale. Sistemul jertfelor trebuia să îndrepte atenţia către Isus, Fiul lui Dumnezeu, care avea să moară pentru păcatele tuturor oamenilor. Pentru că Isus a împlinit deja această lucrare, noi nu mai trebuie să aducem jertfe. Noi privim înainte către a doua Sa venire; sistemul jertfelor, care arăta către prima Sa venire, a încetat odată cu moartea Lui pe cruce. Acum, noi avem Sfânta Cină, ca sărbătoare care ne aminteşte că Isus a murit pentru noi şi arată către a doua Sa venire.
Iată câteva tipuri de jertfe de pe vremuri. Trece în dreptul fiecărui tip de jertfă numărul cu care este notat textul biblic în care este amintit.
Jertfa pentru păcat Lev. 2:1-16
Jertfa de mâncare Lev. 4:3-12
Arderea-de-tot Lev. 3:1-11
Jertfa de mulţumire Lev. 1:1-5
Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucţiuni cu privire la anumite ocazii speciale de întâlnire cu poporul Său. Erau şase zile de sărbătoare pe an. Paştele. Se ţinea în amintirea eliberării din robia egipteană. În ultima noapte a şederii în Egipt, fiecare familie trebuise să jertfească un miel şi să pună din sângele lui pe uşorii casei, la intrare, pentru ca îngerul nimicitor, care avea să-i omoare pe toţi întâii născuţi ai egiptenilor, să „treacă peste” (aceasta înseamnă „Paşte”) casele acestea fără să le facă vreun rău celor dinăuntru. Lucrul acesta s-a întâmplat în a paisprezecea zi a lunii întâi; crucificarea lui Isus a avut loc exact în timpul când se serba Paştele. Sărbătoarea Azimilor. Se ţinea din a cincisprezecea până în a douăzeci şi una zi a lunii întâi şi trebuia să le amintească israeliţilor graba cu care plecaseră din Egipt. În Biblie, aluatul reprezintă păcatul. În timpul Sărbătorii Azimilor, israeliţii nu mâncau decât pâine nedospită, ca aceea pe care o folosim la Sfânta Cină. Citeşte Exodul 12:14 (Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri) să vezi cât de importantă era această sărbătoare şi până când trebuia să fie ţinută. Ziua Cincizecimii. Era în a şasea zi a lunii a treia. După calendarul nostru, ar însemna sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie. Se mai numea şi Sărbătoarea celor dintâi roade. Ea marca încheierea secerişului. Era a cincizecea zi de la începutul secerişului, când se aducea înaintea Domnului „snopul de legănat” – primele spice din recolta anului.
Sărbătoarea Trâmbiţelor. În prima zi a lunii a şaptea, o convocare sfântă, făcută cu sunet de trâmbiţe, trebuia să-i amintească poporului să se pregătească pentru Ziua Ispăşirii. Era şi prima zi a noului an al calendarului religios. Ziua Ispăşirii. Trebuia ca toate păcatele să fi fost mărturisite şi iertate, pentru că în această zi se aducea o jertfă prin care, în mod simbolic, toate păcatele erau îndepărtate de la sanctuar. Aceasta avea loc în fiecare an, în a zecea zi a lunii a şaptea. Ziua Ispăşirii era singura, în afară de Sabat – ziua a şaptea a săptămânii –, în care munca era interzisă. De altfel, era o zi de post, în care nimeni nu mânca, ci toţi îşi petreceau timpul în rugăciune, cercetarea inimii şi comuniune cu Dumnezeu. Sărbătoarea Corturilor. Această sărbătoare ţinea o săptămână – din ziua a cincisprezecea până în a douăzeci şi una zi a lunii a şaptea. Începea doar la câteva zile după Ziua Ispăşirii. După ce păcatele fuseseră mărturisite şi sanctuarul, curăţit, Sărbătoarea Corturilor era un timp de bucurie şi veselie. Era o ocazie pentru prieteni de a fi împreună, bucurându-se de iubire şi armonie. Citeşte Leviticul 23:40 (În ziua întâi să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu şi să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile) să afli ceva interesant despre această sărbătoare. De asemenea, Dumnezeu era interesat şi de sănătatea israeliţilor. De aceea le-a dat reguli în ce priveşte alimentaţia sau dieta. Atunci se hrăneau cu mană, dar curând aveau să fie puşi în situaţia de a alege ce să mănânce. Le-a dat şi anumite legi pentru a-i proteja de boli.
