Ce părere ai?

Care sunt caracteristicile unei conduceri inspirate de Dumnezeu? Ierarhizează următoarele aspecte, în funcție de importanța lor pentru
o bună guvernare (1 – cel mai important; 6 – cel mai puțin important).

__ pacea și siguranța cetățenilor

__ învățătura și înțelepciunea spirituală

__ forța și protecția militară

__ conducerea carismatică

__ distingerea clară a binelui de rău

__ multă bogăție

Din ce motive ai ales această ierarhie?

 

Știai că?

Unii conducători creștini cred că tinerii din Generația X (cei născuți între anii 1962 și 1981) nu se prea înghesuie să iasă în față ca să conducă.
Însă cei aparținând acestei generații spun că acest lucru nu este adevărat. Conducerea „poartă altfel de haine”, afirmă un conducător creștin de 37 de ani. „Ea nu mai înseamnă, în primul rând, personalitate, poziție și autoritate. Înseamnă mai degrabă relații. Este mai vulnerabilă. Înseamnă să îi ajuți pe oameni să meargă mai departe.” („Looking for Leaders”, Christianity Today, Spring 2006)

 

Cu alți ochi

„Noi ne evaluăm prin prisma a ceea ce credem că suntem capabili să facem, în vreme ce ceilalți ne evaluează prin prisma a ceea ce am făcut deja.” – Longfellow, poet american, secolul XIX

„Omul care nu greșește, de obicei nu face nimic.” – William Connor Magee, cleric irlandez, secolul XIX

„Conducerea în biserica locală ar trebui să fie determinată de spiritualitate, și nu de notorietate.” – Tony Evans, predicator american