[marți, 28 ianuarie]

Pasajul citat la rubrica Flash ne oferă perspectiva inspirată asupra pasajului biblic studiat în această săptămână.

„La început, când s-au așezat în Canaan, israeliții au recunoscut principiile teocrației, iar poporul a prosperat sub conducerea lui Iosua. […] Treptat, și-a pierdut respectul față de Dumnezeu și a încetat să mai prețuiască onoarea de a fi poporul Său ales. Ademeniți de luxul și fastul domnitorilor păgâni, israeliții s-au săturat de simplitatea lor. Invidia s-a ivit între seminții. […] Cu cât se îndepărtau mai mult de Legea lui Dumnezeu, cu atât mai mult doreau să scape de stăpânirea Domnului lor divin, și așa s-a răspândit pretutindeni în Israel dorința după monarhie.” (Patriarhi și profeți, p. 603).

Sunt întrebuințate câteva cuvinte care sunt de-a dreptul șocante, „invidia” fiind unul dintre ele. Are acest cuvânt vreo relevanță în viața ta? Ai cerut vreodată anumite lucruri din gelozie sau invidie? A fost vreodată gelozia factorul motivator atunci când ai procurat ceva, ai spus ceva sau când ai arătat, sau te-ai comportat într-un anumit fel? E un moment potrivit să ne gândim bine care sunt motivațiile din spatele anumitor fapte? De obicei, finalul e unul negativ atunci când acționăm din gelozie, sau invidie.