UN LEGĂMÂNT VEȘNIC

Sabat după-amiază, 17 aprilie

Tristețea a umplut cerul când s-a înțeles faptul că omul era pierdut, că lumea pe care o crease Dumnezeu avea să fie populată cu muritori condamnați la mizerie, boală și moarte și că nu exista nicio cale de scăpare pentru cel vinovat. Întreaga familie a lui Adam trebuia să moară. Apoi L-am văzut pe iubitul Isus și am zărit o expresie de compasiune și tristețe pe fața Sa. L-am văzut în scurt timp apropiindu-se de lumina strălucitoare care Îl învăluia pe Tatăl. …
Neliniștea îngerilor părea foarte intensă în timp ce Isus discuta cu Tatăl Lui. De trei ori a fost învăluit de lumina glorioasă din jurul Tatălui, iar a treia oară a ieșit de la Tatăl și I-am putut vedea persoana. Fața Îi era calmă, netulburată de vreo neliniște sau necaz și strălucea de o frumusețe pe care cuvintele nu o pot descrie. Apoi a făcut cunoscut oștirii îngerilor că fusese croită o cale de scăpare pentru omul pierdut. Le-a spus că intervenise la Tatăl Său și Se oferise să-Și dea propria viață ca răscumpărare, să ia asupra Sa sentința de condamnare la moarte, pentru ca, prin El, omul să poată găsi iertare; ca, prin meritele sângelui Său și ascultare de Legea lui Dumnezeu, oamenii să poată redobândi favoarea lui Dumnezeu, să fie aduși înapoi în grădina cea minunată și să mănânce din rodul pomului vieții. – Scrieri timpurii, p. 149

Mica noastră lume este cartea de studiu a universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l adâncească și care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpărați, cât și ființele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos știința și cântecul lor. Se va vedea că slava care strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii ce se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii ce renunță la sine este legea vieții pentru pământ și pentru cer și că iubirea care „nu caută folosul său” își are izvorul în inima lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii (Viața lui Iisus), p. 19

Dumnezeul nostru are cerul şi pământul sub porunca Lui şi ştie exact de ce avem nevoie. Noi nu putem vedea decât puţin înaintea noastră, dar „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4:13).
El tronează mai presus de frământările pământului, toate sunt descoperite privirii Sale divine şi, din marea şi liniştita Sa veşnicie, El porunceşte ceea ce providenţa Lui vede că este cel mai bine.
Nici măcar o vrabie nu cade la pământ fără ştirea Tatălui. Ura împotriva lui Dumnezeu îl determină pe Satana să găsească plăcere în a distruge chiar şi creaturile necuvântătoare. Doar prin grija protectoare a lui Dumnezeu sunt păstrate păsările, ca să ne înveselească prin cântecele lor pline de bucurie. Dar El nu uită nici măcar vrăbiile. „Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (Matei 10:31). – Mărturii, vol. 8, pp. 272–273

Duminică, 18 aprilie: Iehova și legământul cu Avraam

După potop, oamenii s-au înmulțit iarăși pe pământ, iar nelegiuirea a crescut de asemenea. Idolatria a ajuns aproape generală. În cele din urmă, Domnul i-a lăsat pe călcătorii de lege împietriți să își urmeze căile lor rele, în timp ce El l-a ales pe Avraam, din seminția lui Sem, și l-a făcut păzitorul Legii Sale pentru generațiile viitoare.
În vremea aceea, idolatria s-a strecurat rapid în închinarea la adevăratul Dumnezeu și a intrat în conflict cu ea. Însă Avraam nu a devenit idolatru. Deși tatăl său oscila între adevărata închinare și cea falsă și în cunoștințele sale despre adevăr erau amestecate practici idolatre, Avraam s-a păstrat liber de acest amestec. Lui nu îi era rușine de credința lui și nu se străduia să ascundă faptul că el se încredea în Dumnezeu. El „a zidit un altar Domnului și a chemat Numele Domnului”.
Dacă, sub legământul făcut cu Avraam, oamenii nu ar fi putut să țină Legea lui Dumnezeu, atunci fiecare dintre noi ar fi pierdut. Dar legământul avraamic este un legământ al harului. „Prin har ați fost mântuiți.” [Se citează Ioan 1:11.] – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1092

EU SUNT înseamnă o prezență veșnică – înaintea lui Dumnezeu, trecutul, prezentul și viitorul sunt la fel. El vede cele mai îndepărtate evenimente din istorie, dar și viitorul îndepărtat la fel de clar cum vedem noi lucrurile care se întâmplă în fiecare zi. Noi nu știm ce este înaintea noastră și, chiar dacă am ști, lucrul acesta nu ar contribui cu nimic la binele nostru veșnic. Dumnezeu ne oferă ocazia de a ne exercita credința și de a ne încrede în marele EU SUNT. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1099

Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este: „Te voi binecuvânta … și vei fi o binecuvântare” (Geneza 12:2). …
Minunate, minunate cuvinte, aproape mai presus de tot ce poate concepe credința! Creatorul tuturor lumilor îi iubește pe aceia care se consacră slujirii Sale tot așa cum Își iubește Fiul. Chiar aici și acum, favoarea Sa plină de îndurare este revărsată asupra noastră în această măsură minunată. Ne-a dăruit Lumina și Maiestatea cerului, iar odată cu El a revărsat toată comoara cerului. Cu multe dintre cele făgăduite pentru viața viitoare ne copleșește chiar în viața aceasta, sub forma unor daruri princiare. Ca supuși ai harului Său, El dorește ca noi să ne bucurăm de tot ce va înnobila, îmbogăți și înălța caracterele noastre. El este gata să le insufle tinerilor putere de sus pentru ca ei să poată sta sub steagul stropit cu sânge al lui Hristos, să lucreze așa cum a lucrat El, să conducă sufletele pe cărări sigure, să pună ferm picioarele multora pe Stânca Veacurilor.
Toți cei care caută să lucreze în armonie cu planul de educație al lui Dumnezeu vor avea sprijinul harului Său, prezența Sa continuă, puterea Sa care îi păstrează lângă El. – Divina vindecare, p. 405

Luni, 19 aprilie: ′El Shaddai

Dumnezeu l-a ales pe Avraam ca mesager al Său, prin care să transmită lumii lumina. Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el nu pentru a-i prezenta nişte perspective atrăgătoare pentru această viaţă, cu un câștig mare, aprecieri înalte şi onoare lumească. „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” a fost mesajul divin adresat lui Avraam. Patriarhul „a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce”, ca purtător al luminii lui Dumnezeu, pentru a păstra Numele Lui viu pe pământ. El şi-a părăsit ţara, căminul, rudele şi toate relaţiile plăcute din viaţa lui de până atunci, pentru a deveni un străin și călător. …
Ascultarea necondiţionată a lui Avraam a constituit unul dintre cele mai uimitoare exemple de credinţă şi de încredere în Dumnezeu care aveau să fie trecute în raportul sacru. Având doar simpla făgăduinţă că urmaşii lui aveau să ia în stăpânire Canaanul, fără nici cea mai mică dovadă vizibilă, el a mers înainte, oriunde avea să-l conducă Dumnezeu, conformându-se în mod sincer şi pe deplin condiţiilor puse lui şi încrezător că Domnul Îşi va împlini cuvântul cu credincioşie. Patriarhul a mers oriunde i-a arătat Dumnezeu că era datoria lui – a trecut prin pustiu fără să se teamă şi s-a dus în mijlocul naţiunilor idolatre, având un singur gând: „Dumnezeu a vorbit şi eu ascult glasul Său. El mă va călăuzi, El mă va proteja.” – Mărturii, vol. 4, pp. 523–524

Lumea nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu prin înțelepciunea omenească. Oamenii înțelepți acumulează din lucrările create de El o cunoaştere incompletă a Sa, iar apoi, în nebunia lor, înalță natura şi legile ei mai presus de Dumnezeu. Aceia care nu au o cunoaştere a lui Dumnezeu obţinută printr-o primire a descoperirii făcute cu privire la Sine prin Hristos vor dobândi o cunoaştere incompletă a Sa prin natură, iar cunoaşterea aceasta este atât de departe de a le oferi concepţii înalte despre Dumnezeu şi de a aduce întreagă făptură la conformarea cu voinţa Sa, încât îi va face pe oameni să fie nişte idolatri. Deşi se declară înțelepți, ajung să fie nebuni.
Aceia care cred că pot să obţină o cunoaştere a lui Dumnezeu despărţiţi de Reprezentantul Său, despre care Cuvântul declară că este „întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei 1:3), vor trebui să se vadă pe ei înșiși ca pe nişte oameni lipsiţi de înţelepciune, înainte de a ajunge să fie înțelepți. Numai din natură este cu neputinţă să-L cunoaştem pe deplin pe Dumnezeu, deoarece natura însăși este nedesăvârșită. Nedesăvârșirea ei nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu, ea nu poate să exprime desăvârșirea morală a caracterului lui Dumnezeu. Însă Domnul Hristos a venit în lume ca Mântuitor personal. El a reprezentat un Dumnezeu personal. În calitate de Mântuitor personal, El S-a înălţat la cer şi va veni în acelaşi fel – ca Mântuitor personal. El este întipărirea Fiinţei Tatălui. „În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). – Solii alese, cartea 1, p. 295

Marți, 20 aprilie: De la Avram la Avraam

Iacov, dintr-un om al slăbiciunilor și al defectelor, a fost înălțat, prin rugăciune și credință în Dumnezeu, să fie un prinț al lui Dumnezeu. El a reușit prin credință. Dumnezeu este atotputernic. Omul este mărginit. …
Cine dintre noi s-a golit de mândrie și apreciere de sine? Cine dintre noi este cu adevărat atât de dornic cum a fost Iacov, care s-a luptat cu îngerul cu toate puterile ființei lui? Iacov și-a pus toate puterile, presupunând că se lupta cu un dușman nelegiuit, însă Domnul, cu o atingere divină a degetului Său, a făcut să înceteze lupta. Iacov și-a dat seama că era Domnul. Atunci, cu totul zdrobit, s-a prins de Înger, L-a ținut strâns și L-a rugat: „Binecuvântează-mă și pe mine!” Îngerul i-a spus: „Lasă-Mă să plec, fiindcă se revarsă zorile!”
Acum a fost rândul lui Iacov să pună condiții și el a spus: „«Nu Te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta!» Omul acela i-a zis: «Cum îți este numele?» «Iacov», a răspuns el. Apoi a zis: «Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel, căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost biruitor. » Iacov L-a întrebat: «Spune-mi, Te rog, Numele Tău.» El a răspuns: «Pentru ce Îmi ceri numele?» Și l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel, «căci», a zis el, «am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață»” (Geneza 32:26-28). – Astăzi cu Dumnezeu, pp. 104, 298 (5 aprilie, 16 octombrie)

Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam și Și-a făcut un popor care să devină depozitarul Legii Sale. Pentru a-l amăgi și a-l nimici pe poporul lui Dumnezeu, Satana a început imediat să-și întindă capcanele sale. Copiii lui Iacov au fost ispitiți să încheie căsătorii cu fete păgâne și să se închine la idolii lor. Dar Iosif a fost credincios față de Dumnezeu și credincioșia sa a fost o mărturie continuă în favoarea adevăratei credințe. Tocmai pentru a stinge această lumină, Satana a lucrat prin gelozia fraților lui Iosif, făcându-i să-l vândă ca sclav într-o țară păgână. Dar Dumnezeu a condus astfel evenimentele, încât cunoașterea de Dumnezeu să fie împărtășită poporului din Egipt. Atât în casa lui Potifar, cât și în temniță, Iosif a primit o educație și o instruire care, în temere de Dumnezeu, l-au pregătit pentru înalta sa poziție de prim-ministru al națiunii. Din palatul faraonului, influența lui s-a făcut simțită în toată țara și cunoașterea de Dumnezeu s-a răspândit în lung și în lat, până departe. – Patriarhi și profeți, p. 332

Dumnezeu a îngăduit ca Daniel și prietenii lui să fie luați prizonieri, pentru ca ei să poată să le facă cunoscut împăratului Babilonului și nobililor de la curtea sa că El este singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul cerului și al pământului. Dumnezeu l-a făcut pe Daniel să capete trecere înaintea mai-marelui famenilor, pentru că avea o purtare aleasă. El a continuat să se teamă de Dumnezeu. Cei din jurul lui nu au putut niciodată să vadă la el vreo abatere care să-l îndepărteze de calea cea dreaptă. Celor care răspundeau de el le plăcea de acest tânăr, pentru că el avea ceva din farmecul caracterului lui Hristos.

Dumnezeu ține în mână firele existenței noastre. El ne cunoaște fiecare gând al inimii, fiecare acțiune a vieții. De aceea, străduiți-vă să trăiți în armonie cu El! Căutați să atingeți un standard înalt! Îngerii din cer vă vor ajuta și, mai mult, Hristos Însuși vă va veni în ajutor. – The Upward Look, p. 47

Miercuri, 21 aprilie: Fazele legământului

Mulți sunt incapabili să facă planuri hotărâte pentru viitor. Viața lor nu este așezată. Ei nu pot vedea rezultatul acțiunilor, și aceasta îi umple adesea de neliniște și îi face agitați. Să ne amintim că viața copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viață de peregrin. Nu avem înțelepciune să ne planificăm propriile vieți. Nu este treaba noastră să ne potrivim viitorul. „Prin credință, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se ducea” (Evrei 11:8). …
Prea mulți, făcând planuri pentru un viitor strălucit ajung la un eșec total. Lăsați-L pe Dumnezeu să facă planuri pentru voi. Asemenea unui copilaș, aveți încredere în călăuzirea Aceluia care „va păzi pașii preaiubiților Lui” (1 Samuel 2:9). Dumnezeu nu-Şi conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înșiși să fie conduși, dacă ar putea vedea sfârșitul de la început și dacă ar zări slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună-lucrători cu El. – Divina vindecare, pp. 478–479

Spiritul de robie vine din efortul de a trăi conform cu cerințele unei religii legaliste, din străduința de a împlini cerințele legii prin puterea noastră. Mai este speranță pentru noi numai dacă intrăm în legământul avraamic, care este legământul harului prin credința în Isus Hristos. Evanghelia vestită lui Avraam, prin care el a căpătat speranță, era aceeași Evanghelie care ne este vestită și nouă astăzi, prin care avem speranță. Avraam a avut privirea ațintită la Isus, Cel care este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 6, p. 1077

Lui Isaia i s-a dat să-i explice foarte clar lui Iuda adevărul că, printre cei din Israelul lui Dumnezeu, aveau să fie mulți care nu erau urmașii lui Avraam după trup. Această învățătură nu era în armonie cu teologia vremii lui, cu toate acestea, el a rostit fără teamă soliile date lui de Dumnezeu și a adus speranţă multor inimi care tânjeau după binecuvântările spirituale făgăduite seminței lui Avraam. …

La înnoirea legământului, cu puțin înainte de nașterea lui Isaac, planul lui Dumnezeu pentru omenire a fost iarăși făcut clar: „În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Geneza 18:18) a fost asigurarea din partea Domnului cu privire la copilul făgăduit. Iar mai târziu, vizitatorul ceresc a declarat încă o dată: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta” (Geneza 22:18).
Termenii atotcuprinzători ai acestui legământ erau cunoscuți atât copiilor lui Avraam, cât și copiilor copiilor lui. Israeliții fuseseră izbăviți din robia egipteană ca să fie o binecuvântare pentru popoare și ca Numele lui Dumnezeu să fie făcut cunoscut „în tot pământul” (Exodul 9:16). Dacă aveau să fie ascultători de cerințele Sale, urmau să ajungă cu mult înaintea altor popoare în înțelepciune și pricepere, dar această supremație avea să fie atinsă și păstrată numai pentru ca, prin ei, planul lui Dumnezeu pentru toate națiunile pământului să fie împlinit. – Profeți și regi, pp. 367–368

Joi, 22 aprilie: Obligațiile legământului

Avraam este un nobil exemplu de cap de familie credincios. El ne-a lăsat un exemplu de ascultare desăvârșită, așa cum ar trebui să fie și ascultarea noastră. Acela care îi binecuvântează pe omenii fără prihană a spus despre Avraam: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine” (Geneza 18:19). El nu avea să rostească vorbe amăgitoare sau ipocrite. El nu avea să trădeze misiunea sacră care îi fusese încredințată.
Dacă vom lucra împreună cu Domnul așa ca Avraam, putem fi siguri că vom primi aprobarea Cerului. Avraam a fost ales într-un mod cu totul aparte să meargă pe calea Domnului, conducându-și familia cu autoritate, dar și cu iubire. Dumnezeu ne-a dat legi de care să ascultăm, iar abaterea de la ele înseamnă păcat. Noi am fost cumpărați cu un preț. Credința și faptele trebuie să ne facă să ajungem desăvârșiți în Hristos. În felul acesta vom urma calea Domnului. Când inima este blândă și smerită, Dumnezeu poate să lucreze asupra ei. Cuvântul lui Dumnezeu este sfătuitorul nostru. Să ascultăm învățăturile pe care ni le dă. –The Upward Look, p. 249

Ascultarea nu este numai o simplă conformare exterioară, ci slujire din dragoste. Legea lui Dumnezeu este chiar expresia naturii Sale. Ea este întruparea marelui principiu al iubirii și, astfel, este fundamentul guvernării Sale în cer și pe pământ. Dacă inimile noaste sunt reînnoite după chipul lui Dumnezeu, dacă iubirea divină este implantată în suflet, atunci nu va fi oare Legea lui Dumnezeu împlinită în practica vieții? Când principiul iubirii este implantat în inimă, când omul este reînnoit după imaginea Celui care l-a creat, atunci promisiunea noului legământ este împlinită: „Voi pune Legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor“ (Evrei 10:16). Şi, dacă Legea Sa este scrisă în inimă, atunci nu va modela ea oare viața? Ascultarea, adică slujirea și supunerea loială, din dragoste, acesta este adevăratul semn al uceniciei. – Calea către Hristos, p. 60

Credința noastră trebuie să crească, altfel nu vom putea fi schimbați după chipul divin și nici nu vom putea să Îl iubim pe Dumnezeu sau să împlinim cerințele Lui. Rugați-vă cu buze neprefăcute: „Doamne, mărește-mi credința! Dă-mi lumină de la Tine, căci, fără ajutorul Tău, nu pot face nimic!” Veniți în umilință și plecați-vă înaintea lui Dumnezeu, deschideți Biblia, care cuprinde făgăduințele Sale; luați o hotărâre și faceți legământ cu Dumnezeu că veți respecta cererile Sale, spuneți-I că veți crede fără să cereți vreo evidență în afară de făgăduința Sa. Aceasta nu este încumetare, dar, dacă nu lucrezi cu zel, cu seriozitate și hotărâre, Satana va birui și tu vei fi lăsat în necredință și întuneric. – Sfaturi pentru lucrarea Școlii de Sabat, p. 72

Vineri, 23 aprilie

Pentru studiu suplimentar:
Faptele apostolilor, capitolul „Iudei și neamuri”, pp. 188–200.