Vești misionare – 19 decembrie 2020

O eliberare minunată

Malika Leocadie

M-am născut într-o familie necreștină, în Algeria, dar nu am crescut ca toți ceilalți care aveau convingerile noastre. Părinții m-au încredințat bunicilor și s-au mutat în Franța când eu aveam trei ani. După ce am împlinit optsprezece ani, tatăl meu m-a adus la Paris, ca să am grijă de soția lui – avea altă soție – și de copii.
Timpul petrecut cu ei a fost un iad. Tata era un om dur. Nu numai că îmi dădea ordine să fac curat în casă și să am grijă de copii, ci mă și folosea ca și cum aș fi fost soția lui. Când i-am refuzat avansurile, m-a bătut. După câțiva ani am încercat să mă sinucid.
Tata mi-a interzis să ies din casă, cu excepția momentelor când duceam copiii la școală. Într-o zi, în timp ce conduceam copiii la școală, am cunoscut un tânăr, un vecin, căruia i se făcuse milă de mine. Văzând vânătăile de pe fața mea, mi-a dat o hârtie pe care era scris numărul de telefon al mamei lui. Dar nu am sunat după ajutor.
Petreceam mult timp privind pe fereastră, tânjind după libertate. Tânărul m-a văzut și i-a spus mamei lui: „Ai văzut-o pe fata care se uită mereu pe geam? Va fi soția mea într-o zi.”
Nu am auzit această conversație, dar am simțit că tânărul dorea să fiu soția lui. Am îndepărtat acel gând din mintea mea. Nu mă puteam căsători cu cineva care avea altă credință. Viața mea ajunsese într-un moment în care nu mă mai puteam opri din plâns. Într-o noapte, m-am uitat pe fereastră la cerul întunecat și mi-am descărcat inima în fața lui Dumnezeu. Eram sigură că Dumnezeu locuia în cer. Îmi aminteam că bunicul îmi povestise despre Dumnezeu. „Mă voi căsători cu acel tânăr”, mi-am spus. „Voi avea o casă și copii.”
A doua zi tata m-a bătut și a plecat de acasă. Soția lui m-a insultat și a plecat cu treabă. Copiii erau la școală. L-am sunat pe tânăr.
– Vreau să plec cu tine, i-am spus.
– Vin să te iau într-o oră, mi-a răspuns el.
Mi-am împachetat toate lucrurile. În mașina lui am aflat că el se numea Juleen, că era adventist de ziua a șaptea și venise la Paris din estul Indiei. Mama lui, Simone, a aranjat ca eu să locuiesc la o altă familie adventistă în Paris, unde tatăl meu nu mă putea găsi. Familia aceasta era tot din Algeria.
Așa L-am cunoscut pe Isus. Astăzi, Juleen și cu mine avem casa noastră și copii. Ne închinăm în fiecare Sabat în biserică. Tata m-a găsit în cele din urmă și și-a cerut iertare plângând. L-am iertat.
Tatăl meu a murit între timp și restul familiei mele m-a respins, pentru că devenisem creștină. Biserica este acum familia mea.
Vă mulțumesc pentru darurile Școlii de Sabat care ajută la răspândirea Evangheliei în întreaga lume.