Poezia studiului 1

Școala uceniciei

 

Gen. 2,7-23; 3,1-6; Iov 36,22; 2 Petru 1,3-11; 2,1-17.

 

L-a-nceput, pe-acest pământ,

Dumnezeu a vrut să fie

Școala vieții legământ,

Pentru om ucenicie.

 

De aceea, a sădit

A uceniciei clasă,

Un Eden desăvârșit,

Omului să-i fie casă.

 

Prin perechi de vietăți,

El, în lecție de nuntă,

Face-ntreg din jumătăți

Lutului care cuvântă.

 

Domnul plin de lecții noi,

`N-a Edenului răcoare,

Se-ntâlnește cu cei doi

Pentru-o zilnică-nvățare,

 

Gândul omului hoinar

Către șoapte indiscrete,

Trece-al legii sfânt hotar

Spre ofertele șirete.

 

Rușinat și izgonit

Din grădina-nveșnicirii,

Omul nu e părăsit

Printre spinii răzvrătirii.

 

Fiul Tatălui Cel Sfânt

S-a-ntrupat să reașeze

Școala vieții legământ,

Prin credință sa vegheze.

 

Azi, `n-al vremilor șirag,

Vino să-nlțăm, creștine,

Al uceniciei steag,

Așteptând pe Cel ce vine!

 

Cornel Mafteiu

București, 01.10.2020