PRIVIRE GENERALĂ

Verset-cheie: Neemia 13:22.

Pasaj biblic în studiu: Neemia 13:1-22.

Capitolul începe prin a menționa pe scurt interdicția din legea lui Moise prin care amoniții și moabiții nu aveau voie să participe când poporul Israel se aduna pentru sărbători și adunări sfinte. Neemia spune că, atunci când au auzit legea care le spunea să nu aibă legături cu închinătorii la idoli (Deuteronomul 23:3), iudeii „au deosebit din Israel pe toți străinii” (Neemia 13:3). Atât de mare era puterea Legii asupra minții și inimii poporului!
În continuarea capitolului vedem descrierea reformelor pe care le-a instituit Neemia înainte de a se întoarce în Babilon. Împăratul Artaxerxes l-a chemat înapoi în Persia, apoi i-a dat permisiunea de a se întoarce în Israel. După o perioadă de absență, Neemia s-a întors la Ierusalim. Probabil că auzise zvonuri despre situația precară în care se afla Israelul după plecarea lui și despre conducătorii corupți care preluaseră conducerea. Fără îndoială, după ce s-a întors la Ierusalim, Neemia a aflat că Eliașib, marele-preot, îi permisese lui Tobia Amonitul să locuiască în încăperile templului. Prima reformă a lui Neemia a fost să îl dea afară pe Tobia și să îi redea acelei încăperi rostul ei iniţial, acela de a se depozita acolo darurile din cereale și tămâia. A doua reformă îi viza pe leviți și pe cântăreți, care nu mai primiseră zecimea și darurile care li se cuveneau. Probabil că iudeii s-au descurajat din cauza proastei administrări a templului și, în consecință, nu și-au mai trimis zecimile și darurile. Neemia a restaurat sistemul de zecimi și a numit căpetenii pentru diverse activităţi de la templu, astfel încât marele-preot corupt să nu mai aibă control asupra acestora. În cele din urmă, Neemia a restaurat păzirea corectă a Sabatului. El a închis porțile cetății în Sabat pentru a pune capăt tranzacțiilor și apoi i-a amenințat pe cei care încă mai cumpărau și vindeau în Sabat în afara zidurilor Ierusalimului. Zelul său pentru păzirea cu credincioșie a Sabatului este un exemplu până în ziua de astăzi.

COMENTARIU

Zecimile

Un lucru foarte important pentru Neemia era și zecimea. El a restaurat practica aceasta în Israel deoarece templul și serviciile de la templu nu puteau funcționa fără acest sistem. De ce a avut Neemia o poziție atât de fermă pentru înapoierea zecimii?

Când sunt menționate zecimile și darurile, adesea ne concentrăm pe răsplata pe care o vom primi, bazându-ne pe făgăduinţa din Maleahi 3:10. În acest verset, Dumnezeu le spune israeliților să Îl „pună la încercare” în privința zeciuielilor, deoarece, dacă ei Îi dau lui Dumnezeu, El îi va binecuvânta. Chiar Dumnezeu spune: „Vă voi deschide zăgazurile cerurilor și … voi turna peste voi belșug de binecuvântare” (Maleahi 3:10). Cei care sunt corecţi şi generoşi cu privire la zecimi şi daruri pot vedea că Dumnezeu Îşi împlineşte această făgăduinţă dincolo de aşteptările lor.
Totuși aducerea zecimii și a darurilor nu ar trebui să fie motivată de binecuvântările pe care le vom primi. De fapt, când aducem zecimea noi Îi „înapoiem” Domnului a zecea parte din ce ne-a dat El, deoarece tot ce avem este o binecuvântare de la Dumnezeu, pentru că am primit din mâna Lui. Deoarece Dumnezeu este Creatorul nostru și noi recunoaștem acest lucru, trebuie să Îi înapoiem partea cerută de El. Noi aducem darurile în semn de recunoștință pentru ce a făcut: ne-a creat, ne-a menținut viața, ne-a purtat de grijă, a murit pentru noi și continuă să ne transforme.
Putem vedea o atitudine de recunoștință în aducerea zecimii în special la Avraam și la Iacov.
În Geneza 14 citim despre un război din Canaan. Patru împărați din Mesopotamia (împărații Șinearului, Elasarului, Elamului și Goiimului) au luptat împotriva a cinci împărați din Canaan – ai Sodomei, Gomorei, Admei, Țeboimului și Belei. Împărații din Mesopotamia au câștigat bătălia, au prădat teritoriul și au luat robi. Deoarece locuia în acea regiune, a fost luat rob și Lot. Când a aflat că nepotul lui fusese luat prizonier, Avram a înarmat trei sute optsprezece dintre cei mai viteji (n.r.: în KJV – „instruiţi”, „antrenaţi”) slujitori ai săi și a pornit împotriva armatei invadatoare. Mica lui grupă de luptători a atacat armata mesopotamiană și a învins. Dumnezeu i-a dat lui Avram o biruință uimitoare și el a recuperat tot ce fusese luat, inclusiv pe Lot.
La întoarcere, Avram s-a întâlnit cu împăratul Salemului, care este numit „preot al Dumnezeului celui Preaînalt”. Melhisedec l-a binecuvântat pe Avram și apoi „Avram i-a dat zeciuială din toate” (Geneza 14:20). Evrei 7:2,4 menționează faptul că Avram a dat a zecea parte din toate. Avram I-a restituit lui Dumnezeu a zecea parte, deoarece El îi dăduse o biruință uimitoare. Avram a fost impresionat de Dumnezeul puternic şi minunat care îl ajutase și luptase pentru el. Inima lui era plină de recunoștință; el a dat zeciuială din toate.
Iacov a avut o experiență asemănătoare când părinții l-au trimis la unchiul lui, Laban, ca să îşi ia de soţie o fată care să asculte de Dumnezeu, nu o femeie canaanită, și, în același timp, ca să-l apere de fratele lui, Esau, care își propusese să îl ucidă. În fuga lui spre Haran, Iacov a adormit și Dumnezeu i-a dat un vis; el a văzut o scară care urca până la cer și îngeri care coborau și urcau pe acea scară, iar „Domnul stătea deasupra ei” (Geneza 28:13). Dumnezeu i-a vorbit și i-a făgăduit că va fi cu el și îl va binecuvânta. Când s-a trezit din vis, Iacov a exclamat: „Cât de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:17). După aceea, Iacov a făcut un jurământ. Dacă Dumnezeu avea să fie cu el, așa cum spusese în vis, atunci nu doar că Domnul avea să fie Dumnezeul lui, ci a făgăduit să dea a zecea parte din tot ce avea lui Dumnezeu care îi dăduse totul (Geneza 28:20-22). Din nou, vedem o persoană care a rămas uimită înţelegând cine este și ce face Dumnezeu și apoi, în semn de recunoștință, a făgăduit să înapoieze zecimea cu credincioșie.
Recunoștința ar trebui să fie motivul pentru care noi înapoiem zecimea. Nu pentru că vom primi binecuvântări dacă o facem, ci pentru că Dumnezeu este credincios și minunat și ne poartă de grijă în fiecare zi. Prin acțiunile sale, Neemia a demonstrat că zeciuiala este extrem de importantă, nu doar pentru a susține lucrarea lui Dumnezeu, ci pentru a ne ajuta să recunoaștem că totul vine de la Domnul. Noi dăruim pentru că Dumnezeu ne dăruiește nouă. În felul acesta, noi devenim părtași la lucrarea Sa pentru omenire.

Sabatul

Al doilea aspect despre care vorbește Neemia în acest capitol este ziua de închinare, Sabatul. În ziua Sabatului, în loc să se închine Domnului, israeliții făceau tranzacții cu popoarele înconjurătoare (Leviticul 23:3). Neemia s-a opus cu vehemență atitudinii acelora care călcau Sabatul.
Neemia era căpetenia acelui ținut și, pentru că era un om puternic și credincios, el a dorit să se asigure că poporul urma îndrumările date de Dumnezeu. Neemia a simțit că trebuia să ia măsuri drastice pentru ca poporul să înțeleagă că Sabatul este o zi sfântă, o zi în care să se odihnească în Domnul, în care poporul lui Dumnezeu să își ia timp pentru familie și prieteni și, cel mai important, să petreacă timp cu Dumnezeu. Prin faptul că făceau tranzacții în Sabat, copiii lui Dumnezeu se lipseau de ocaziile de părtășie cu Dumnezeu și se lipseau pe ei înșiși de ocazia de a arăta iubire și grijă față de ceilalți.
Dumnezeul Creator a considerat că odihna şi închinarea sunt foarte importante, de aceea le-a dedicat o zi specială. El a creat ziua a șaptea ca pe o zi care să ne amintească de faptul că El este Creatorul nostru, că noi am fost creați să avem părtășie cu El și depindem de El. În această zi de odihnă, în care lăsăm deoparte orice ocupaţie obișnuită, noi ne refacem puterea și, cel mai important, ne dedicăm cu totul relaţiei cu El. Ziua a șaptea nu era ca oricare altă zi, aceasta era o zi sfântă. Sfânt înseamnă „diferit”, făcut pentru un scop special și „pus deoparte” pentru activități înălțătoare. De aceea, lucrurile pe care le facem în Sabat ar trebui să difere de lucrurile pe care le facem în celelalte zile ale săptămânii. Chiar Isus a rămas în mormânt în ziua Sabatului și a înviat duminica, păzind Sabatul chiar și în moartea Sa. De aici putem vedea cât de important este Sabatul pentru Dumnezeu.
În Biblie, Dumnezeu ne arată cât de importantă este ziua Sabatului prin faptul că ne învață să lăsăm afacerile și activitățile obișnuite și să Îl sărbătorim pe Domnul Sabatului. El ne încurajează să recunoaștem Sabatul ca pe o „desfătare”, ca să „sfințești pe Domnul” și să Îl cinstești neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării. Din nou, Dumnezeu făgăduiește o binecuvântare (Isaia 58:13,14). La fel cum a promis că ne va binecuvânta când dăm zecimea, a făgăduit că ne va binecuvânta când respectăm Sabatul așa cum dorește El, nu atenți la dorințele noastre, ci dându-I slavă lui Dumnezeu prin tot ce facem. Totuși, la fel ca în privința zecimii, noi nu trebuie să păzim Sabatul sfânt pentru a primi binecuvântări. Ci trebuie să îl păzim pentru că este o zi sfântă, dată nouă în dar ca să putem să ne concentrăm atenția asupra bunătății lui Dumnezeu.

APLICAȚIA

Zecimea

1. Care este principiul pe care se bazează sistemul de zecimi? De ce ne cere Dumnezeu să Îi înapoiem a zecea parte?
2. Enumeră lecțiile pe care le putem învăța din practica zecimii.

Sabatul

1. De ce crezi că în Biblie nu este menționat clar ce ar trebui să facem și ce nu ar trebui să facem în ziua Sabatului?
2. Analizează următoarele pasaje practice, referitoare la păzirea Sabatului: Exodul 16:22-30; 34:21; 35:3; Isaia 56:2; 58:13 și Ieremia 17:21. Extrage din aceste pasaje principiile care ne arată cum dorește Dumnezeu să trăim în ziua sfântă a Sabatului.
3. Studiază următoarele relatări din Biblie care vorbesc despre păzirea Sabatului: Marcu 2:23-28; 3:1-6; Luca 13:10-17 și Ioan 5:1-12. Meditează la aceste experiențe și răspunde la următoarele întrebări:
a. Ce nu au înțeles poporul și conducătorii din ceea ce îi învăța Isus despre Sabat?
b. Ce principii ale păzirii Sabatului găsim în aceste relatări?