„Să iubești mila…”

Sabat după-amiază, 14 septembrie

Mântuitorul a simțit împreună cu omenirea decăzută și în suferință. Dacă doriți să fiți urmașii Săi, trebuie să cultivați compasiunea și împreuna-simțire. Indiferența oamenilor trebuie să facă loc interesului viu față de suferințele semenilor. Văduva, orfanul, bolnavii și muribunzii vor avea întotdeauna nevoie de ajutor. Există aici ocazia de a proclama Evanghelia, de a-L înălța pe Isus, nădejdea și mângâierea tuturor oamenilor. Când corpul în suferință este ușurat și când tu ai arătat un interes viu față de cel îndurerat, inima se deschide și poți turna în ea balsamul ceresc. Dacă privești la Isus și iei de la El cunoștință, putere și har, poți să le împărtășești și altora mângâierea Sa, deoarece Mângâietorul este cu tine. – My Life Today, p. 230

Aceasta este lucrarea pe care a ales-o Dumnezeu – „Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia 58:6,7). Dacă te recunoști ca păcătos, mântuit numai datorită iubirii Tatălui nostru ceresc, atunci trebuie să avem milă pentru alții, care suferă în păcat. Atunci, mizeria și pocăința nu le vei întâmpina cu gelozie și mustrare. Când gheața egoismului se topește în inima noastră, atunci vom fi în armonie cu Dumnezeu și vom împărtăși cu El bucuria salvării celui pierdut.
Este adevărat că te pretinzi a fi copil al lui Dumnezeu, dar, dacă pretenția aceasta este adevărată, atunci trebuie să știi că „fratele tău” este acela care „era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”. El este legat de tine prin cele mai strânse legături; căci Dumnezeu îl recunoaște ca fiind un fiu al Său. Dacă vei tăgădui legătura ta cu El, atunci arăți prin aceasta că nu ești decât un năimit în casă, și nicidecum copil în familia lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 210–211

Niciun membru al familiei nu se poate izola fără ca toți cei din jur să nu simtă influența și spiritul lui. Chiar și expresia feței are o influență spre bine sau spre rău. Spiritul, cuvintele, acțiunile, atitudinea față de cei din jur, toate acestea vorbesc. … Dacă este plin de dragostea lui Hristos, va da pe față curtoazie, bunătate, considerație față de sentimentele celorlalți și le va comunica semenilor săi, prin faptele sale de iubire, un simțământ de calm, mulțumire și fericire. Se va vedea că el trăiește pentru Hristos. … El Îi va putea spune Domnului: „Bunătatea Ta m-a înălțat.” – My Life Today, p. 53

Duminică, 15 septembrie

Oh, dacă ar putea să vină în fiecare biserică un spirit de sacrificiu de sine, atunci fiecare suflet, de aproape și de departe, ar putea să înțeleagă valoarea banilor și să-i folosească atâta vreme cât poate, spunând: „Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem” (1 Cronici 29:14).
Nu avem timp să ne îngrijorăm cu privire la ce vom mânca și vom bea și cu ce ne vom îmbrăca. Să trăim simplu și să lucrăm în simplitate. Să ne îmbrăcăm modest și cuviincios, încât să fim bine primiți oriunde mergem. Nu bijuteriile și îmbrăcămintea scumpă ne vor face să avem influență, ci podoaba unui duh blând și smerit – urmarea consacrării în slujba lui Hristos – ne va da putere înaintea lui Dumnezeu. Bunătatea și grija față de cei din jurul nostru sunt calități prețioase în ochii Cerului. Dacă nu ați acordat atenție obținerii acestor însușiri, faceți lucrul acesta acum, deoarece nu aveți timp de pierdut. – Solii alese, cartea 3, pp. 248–249

În faţa noastră stau timpuri care vor pune la probă pe oameni şi va fi nevoie de veghere şi de adevăratul mod de a posti. Acesta nu va fi asemenea postului fariseilor. Timpul acestora de a posti erau ocazii de ceremonii exterioare. Ei nu-şi umileau inimile înaintea lui Dumnezeu. Ei erau plini de amărăciune, de invidie, de răutate, de ceartă, egoism şi îndreptăţire de sine. În timp ce capetele lor erau plecate în semn de pretinsă umilinţă, ei erau lacomi, plini de preţuire de sine, de autopreţuire. Ei erau opresivi, severi, având un spirit mândru. … Toţi cei care sunt credincioşi lui Dumnezeu şi adevărului trebuie să stea fermi pentru dreptate, pentru că este drept. A te înjuga la un jug cu cei care sunt neconsacraţi şi totuşi să fii credincios adevărului este o imposibilitate. Noi nu ne putem uni cu cei care se slujesc pe ei înşişi, care lucrează după planuri omeneşti şi să nu pierdem legătura noastră cu Sfătuitorul ceresc. Noi ne putem reveni, putem scăpa din cursa vrăjmaşului, dar suntem zdrobiţi şi răniţi, iar experienţa noastră este pipernicită. – Comentariile Ellen G. White, în Comentariile biblice AZȘ, vol. 5, p. 1086

Calitățile care strălucesc cu cea mai mare putere în împărățiile lumii nu își au locul în împărăția spirituală a lui Hristos. Ceea ce este înălțat printre oameni și îi aduce apreciere posesorului, precum casta, rangul, poziția socială sau bogăția, nu este apreciat în împărăția spirituală. …
Cei care au fost mânați de egoism și de ambiție omenească, cei care s-au străduit să devină cei mai mari, care s-au considerat importanți, care s-au considerat mai presus de mărturisirea propriilor greșeli nu au niciun loc în Împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce va determina dacă oamenii vor fi onorați ca membri ai familiei regale a lui Dumnezeu va fi modul în care ei au trecut testul și punerea la probă pe care Dumnezeu li le-a stabilit în viața aceasta. …
Caracterul pe care îl manifestăm acum ne decide destinul. Fericirea cerului va fi găsită doar conformându-ne voinței lui Dumnezeu, iar dacă oamenii vor deveni membri ai familiei regale a cerului va fi doar pentru că cerul a început în ei pe pământ. Ei au avut în ei gândul lui Hristos, … [și] vor fi făcuți membri ai familiei regale de sus. – God’s Amazing Grace, p. 60

Luni, 16 septembrie

Să nu obosim în facerea de bine. Să ne dedicăm inima în întregime învățăturilor Cuvântului. … Zelul și puterea pe care le vom pune în predicarea cunoașterii lui Isus Hristos vor fi proporționale cu tăria credinței noastre în mesajul transmis. Noi trebuie să devenim „împreună-lucrători cu Dumnezeu”, „spori[nd] totdeauna în lucrul Domnului”.

În fiecare zi din viața noastră ne confruntăm cu obligații. Sfârșitul unei îndatoriri este începutul următoarei. Viața noastră trebuie trăită în slujire solemnă pentru Stăpânul nostru. Noi suntem servii Domnului. Membrii bisericii lui Hristos trebuie să fie exemple de slujire, de ascultare deplină de marele nostru Exemplu. În fiecare zi, ne va fi repartizată o lucrare potrivită cu capacitățile pe care le avem. Prin slujire atentă și prin rugăciune, noi ne vom desăvârși caracterul după asemănarea divină – un caracter care să Îi placă lui Dumnezeu și care să ne facă potriviți pentru a intra în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos. – Sons and Daughters of God, p. 265

Servii lui Dumnezeu trebuie să se folosească de orice mijloc pentru extinderea Împărăției Sale. Apostolul Pavel spune că „lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” și să se facă „rugăciuni, cereri, mijlociri, pentru toți oamenii” (1 Timotei 2:3,4,1). … Fiecare credincios are obligația să se unească cu frații săi pentru a face invitația: „Veniți căci, iată, toate sunt gata” (Luca 14:17). Fiecare trebuie să-i încurajeze pe ceilalți să facă o lucrare din toată inima. Chemări călduroase vor fi făcute de o biserică vie. Suflete însetate vor fi conduse la apa vieții. – Mărturii, vol. 7, pp. 14–15

Tăria voastră spirituală și binecuvântarea vor fi proporționale cu lucrarea iubirii și cu faptele bune pe care le faceți. Porunca apostolului Pavel este: „Purtați-vă unul altuia poverile și împliniți astfel Legea lui Hristos.” Păzirea poruncilor lui Dumnezeu pretinde din partea noastră fapte bune, tăgăduire de sine, abnegație și devotament pentru binele altora; nu pentru că faptele noastre bune ne-ar salva singure, ci pentru că, în mod sigur, nu putem fi salvați fără fapte bune. După ce vom fi făcut tot ce suntem în stare, trebuie să spunem: N-am făcut nimic mai mult în afară de datoria noastră și, în cel mai bun caz, nu suntem decât niște robi netrebnici, nevrednici de cea mai mică favoare din partea lui Dumnezeu. Hristos trebuie să fie neprihănirea noastră. …
Pretutindeni în jurul nostru sunt suflete flămânde, care tânjesc după dragostea exprimată în cuvinte și în fapte. Simpatia prietenească și sentimentele sincere de duioșie și de grijă față de ceilalți vor aduce în sufletul nostru binecuvântări pe care nu le-am cunoscut niciodată înainte și ne vor aduce într-o relație apropiată cu Mântuitorul nostru, a cărui venire în lume a avut scopul de a le face bine oamenilor. Noi trebuie să copiem viața Lui. Ce facem noi pentru Hristos? – That I May Know Him, p. 334

Marți, 17 septembrie

Dumnezeu a intenționat ca actele de generozitate și bunăvoință să păstreze inimile copiilor oamenilor delicate și simțitoare și să încurajeze în ei interesul și afecțiunea reciprocă, imitându-L pe Stăpân, care a devenit sărac de dragul nostru, pentru ca noi, prin sărăcia Sa, să putem fi îmbogățiți. Legea zecimii s-a întemeiat pe un principiu solid și intenția a fost ca aceasta să fie o binecuvântare pentru om.
Sistemul darurilor a fost rânduit pentru a preveni acel mare rău, lăcomia. Hristos a văzut că în desfășurarea afacerilor iubirea de bogății avea să fie cauza cea mai mare a dezrădăcinării din inimă a adevăratei evlavii. A văzut că iubirea de bani avea să provoace înghețul adânc și solid în sufletele oamenilor, oprind curgerea impulsurilor generoase și adormind simțurile lor la nevoile celor suferinzi și năpăstuiți. – Mărturii, vol. 3, p. 547

Dărnicia neegoistă a umplut prima biserică de o entuziastă bucurie; căci credincioșii știau că strădaniile lor ajutau la aducerea soliei Evangheliei la cei în întuneric. Bunăvoința lor mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui Dumnezeu. Ce altceva putea da naștere la o asemenea dărnicie decât sfințirea lucrată de Spiritul Sfânt? Atât în ochii credincioșilor, cât și ai necredincioșilor, aceasta era o minune a harului.
Creșterea spirituală este strâns legată de dărnicia creștină. Urmașii lui Hristos trebuie să se bucure de privilegiul de a manifesta, în propria viață, spiritul de binefacere al Răscumpărătorului lor. Dându-I Domnului, ei au asigurarea că această comoară merge înaintea lor în curțile cerești. Vor oamenii să-și asigure bunurile? Să le așeze în mâinile care poartă semnele răstignirii. Vor să se bucure de averea lor? Să o folosească spre fericirea celor în lipsă și în suferință. Vor ca bogăția lor să crească? Să ia aminte la porunca divină: „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must” (Proverbele 3:9,10). Încercând însă a reține bogăția lor pentru scopuri egoiste, atunci vor face aceasta spre pierderea lor veșnică. Dar să predea comoara lor lui Dumnezeu și din clipa aceea ea va purta inscripția Sa. – Faptele apostolilor, pp. 344–345

Înainte să fi văzut fața lui Hristos, Zacheu începuse să facă lucruri care dădeau dovadă că se pocăise cu adevărat. El și-a mărturisit păcatul înainte ca oamenii să-l fi acuzat. El s-a supus influenței Duhului Sfânt și a început să împlinească învățătura cuvintelor scrise atât pentru vechiul Israel, cât și pentru noi. Cu multă vreme înainte, Domnul spusese: „Dacă fratele tău sărăcește și nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă, să te temi de Dumnezeul tău, și fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i împrumuți banii tăi cu dobândă și să nu-i împrumuți merindele tale pe camătă.” „Niciunul dintre voi să nu înșele deci pe aproapele lui, și să te temi de Dumnezeul tău” (Leviticul 25:35-37,17). Cuvintele acestea fuseseră rostite chiar de Hristos, când Se găsea în stâlpul de nor, și cel dintâi răspuns al lui Zacheu la iubirea lui Hristos a fost de a da pe față milă pentru cei săraci și suferinzi. – Hristos, Lumina lumii, p. 555

Miercuri, 18 septembrie

Păcatul ne-a distrus pacea. Cât timp eul este nesupus, nu putem găsi odihnă. Patimile cele mai mari ale inimii nu pot fi stăpânite de nicio putere omenească. În privința aceasta, suntem la fel de fără putere ca ucenicii, care nu erau în stare să liniștească furtuna ce urla. Dar Acela care a liniștit valurile Mării Galileei prin Cuvântul Său are un cuvânt aducător de pace pentru orice om. Oricât de grozavă ar fi furtuna, aceia care se îndreaptă spre Isus cu strigătul: „Doamne, mântuiește-ne!” vor fi eliberați. Harul Lui, care împacă sufletul cu Dumnezeu, liniștește frământarea patimilor omenești și, în iubirea Lui, inima găsește odihnă. …

Oricine consimte să renunțe la păcat și își deschide inima în fața iubirii lui Hristos, se face părtaș al acestei păci cerești. Nici nu există o altă pace în afară de aceasta. Harul lui Hristos primit în inimă supune vrăjmășia; el potolește lupta și umple sufletul cu iubire. Acela care este în pace cu Dumnezeu și cu semenii Săi nu poate să fie nenorocit. Invidia nu se va afla în inima sa; bănuielile rele nu-și vor găsi loc acolo; ura nu poate să existe. Inima care este în armonie cu Dumnezeu este părtașă la pacea cerească și va împrăștia influența ei binecuvântată în jur. Spiritul păcii se va odihni ca și roua pe inimile obosite și tulburate de luptă lumească. – In Heavenly Places, p. 35

Dumnezeu revarsă asupra tuturor binecuvântările Sale. „El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” El este „bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi” (Luca 6:35). El ne invită să fim asemenea Lui. „Binecuvântați pe cei ce vă blestemă”, zicea Isus; „faceți bine celor ce vă urăsc … ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.” Acestea sunt principiile legii care constituie izvoarele vieții. – Hristos, Lumina lumii, p. 311

Glorioasa Evanghelie, mesajul iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu, trebuie să fie dusă oamenilor și iubirea aceasta trebuie să fie manifestată în inimile lucrătorilor. Tema harului mântuitor este un antidot pentru un spirit aspru. Iubirea lui Hristos prezentă în inimă va fi exprimată printr-o lucrare sinceră și stăruitoare pentru salvarea celor păcătoși. …
Evanghelia va fi prezentată ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu pentru viață și pentru mântuire. … Evanghelia va fi recomandată de manifestarea unui spirit care lucrează în dragoste. „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea!” – This Day With God, p. 297

Joi, 19 septembrie

El n-a scos niciun cuvânt în apărarea Sa. În cele din urmă, acuzatorii Săi au fost încurcați, confuzi și înnebuniți. Judecata nu făcea deloc progrese; se părea că tot complotul lor avea să dea greș. Caiafa era disperat. Mai rămânea o singură scăpare: Hristos trebuia determinat să Se condamne singur. Marele-preot s-a ridicat de pe scaunul său de judecată cu fața schimonosită de patimă, vocea și comportamentul său arătând în mod clar că, dacă ar fi stat în puterea sa, L-ar fi doborât la pământ pe Arestat. „Nu răspunzi nimic?” a exclamat el. „Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?”
Isus și-a păstrat pacea. „Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund; n-a deschis gura” (Isaia 53:7).
În cele din urmă, Caiafa, ridicând brațul drept spre ceruri, s-a adresat Domnului Isus ca și când ar fi fost rostit un jurământ solemn: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!”
La acest apel, Domnul Hristos nu mai putea rămâne tăcut. Este un timp când trebuie să taci și unul când trebuie să vorbești. El n-a vorbit până când n-a fost întrebat în mod direct. El știa că, dacă răspundea acum, aceasta avea să însemne cu certitudine moartea Sa. Dar apelul acesta a fost făcut de cea mai înaltă autoritate recunoscută a națiunii și în Numele Celui Preaînalt. Domnul Hristos nu putea să nu arate respectul cuvenit legii. Mai mult decât atât, legătura Sa cu Tatăl era pusă acum sub semnul întrebării. El trebuia să declare în mod clar caracterul și misiunea Sa. – Hristos, Lumina lumii, p. 706

Cel care este constrâns de dragostea lui Hristos merge printre semenii lui ca să-i ajute pe cei neajutorați, să-i încurajeze pe cei descurajați, să le arate celor păcătoși idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi și să-i conducă la Singurul care poate să-i ajute să atingă acest ideal. …
Niciodată nu trebuie să fim neprietenoși sau lipsiți de compasiune, mai ales față de cei săraci. Politețea, amabilitatea și compasiunea trebuie manifestate față de toți cei din jur. Favorizarea celor bogați nu-l place lui Dumnezeu. Isus este Cel desconsiderat atunci când copiii Săi în nevoie sunt desconsiderați. Ei nu sunt bogați în bunurile acestei lumi, însă sunt iubiți de El foarte mult. – In Heavenly Places, p. 234

Am văzut că prin providența lui Dumnezeu au fost aduși în strânsă legătură cu biserica Sa văduvele și orfanii, cei orbi, cei surzi, cei schilozi și cei afectați în diferite moduri; aceasta pentru a-i încerca pe cei din poporul Său și a-i face să-și dea în vileag adevăratul lor caracter. Îngerii lui Dumnezeu privesc pentru a vedea cum tratăm aceste persoane care au nevoie de compasiunea, iubirea și dărnicia noastră dezinteresată. Acesta este testul pe care-l are Dumnezeu pentru caracterele noastre. Dacă avem adevărata religie a Bibliei, vom simți că-I datorăm lui Hristos iubire, bunătate și interes, pe care să le manifestăm față de frații Săi; iar pentru a ne arăta recunoștința față de iubirea Sa de necuprins pe care o avea pentru noi pe când eram păcătoși nevrednici de harul Său, nu putem face nimic mai prejos decât să ne manifestăm interesul profund și iubirea altruistă față de aceia care ne sunt frați și care sunt mai puțin norocoși decât noi. – Mărturii, vol. 3, p. 511

Vineri, 20 septembrie

Studiu suplimentar
Divina vindecare, „O experiență mai înaltă”, pp. 503–516.