Comentarii inspirate (st. 12)
Sabat după-amiază, 15 iunie
Aceia cu care venim în contact zi de zi au nevoie de ajutorul nostru şi de îndrumare din partea noastră. Mintea lor poate să fie într-o stare în care, un cuvânt spus la timpul potrivit să fie pentru ea ca un cui înfipt bine la locul potrivit. Poate că mâine unele dintre aceste suflete vor fi acolo unde nu le vom mai putea vorbi niciodată. Care este influenţa noastră asupra acestor colegi ai noştri de drum?
Ce au văzut în casa ta prietenii şi cunoscuţii tăi? Cumva, în loc să le prezinţi comorile harului lui Hristos, le-ai prezentat lucruri care vor pieri în timp? Sau le-ai spus celor cu care ai venit în contact ceva nou despre caracterul şi lucrarea Domnului Hristos? … O, ce bine ar fi dacă aceia pentru care Dumnezeu a făcut lucruri minunate ar vrea să-I aducă laudele cuvenite şi să povestească lucrările Lui pline de putere! Dar, cât de adesea, aceia pentru care Domnul a lucrat în mod deosebit sunt la fel ca Ezechia – uită de Acela care le-a dăruit binecuvântările Sale! – Conflict and Courage, p. 241
Timpul nostru aici este scurt. Putem trece prin această lume numai o dată, dar, trecând, să facem cât putem mai mult în această viață. Lucrarea pe care suntem chemați să o facem nu necesită avuție, poziție socială sau capacități deosebite, ci doar un spirit binevoitor, sacrificiu de sine și statornicie în scopul pe care îl avem. O candelă, oricât de mică ar fi, dacă arde în mod constant, poate constitui mijlocul prin care pot fi aprinse multe alte lămpi. Sfera noastră de influență poate părea îngustă, capacitățile mărunte, ocaziile puține, cunoștințele limitate, totuși posibilități minunate ne sunt la îndemână prin folosirea cu credincioșie a ocaziilor pe care le avem în căminele noastre. Dacă ne vom deschide inimile și căminele pentru principiile de viață divine, vom deveni canale pentru râurile puterii dătătoare de viață. Din căminele noastre vor curge șuvoaie vindecătoare, aducătoare de viață, frumusețe și rodnicie acolo unde acum este sărăcie și lipsă. – Căminul adventist, pp. 32–33.
Creştinii trebuie să stea deoparte, să fie deosebiţi de lume, pentru că ei poartă stindardul lui Dumnezeu, arătând în viaţa lor transformările făcute de harul lui Hristos. Ei vor fi înviaţi şi puşi să stea împreună în locurile cereşti şi ca să arate în veacurile viitoare, înaintea lumii, a îngerilor şi a oamenilor o imagine trainică a lumii celei veşnice. …
Urmaşii lui Hristos trebuie să caute să ridice nivelul moral al lumii, prin puterea împărtăşirii cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să se coboare la nivelul lumii, gândind că, făcând astfel, o vor înălţa pe ea. În vorbire, în îmbrăcăminte şi în spirit, în orice lucru trebuie să existe o deosebire clară între creştini şi cei lumeşti. Această deosebire are putere de convingere asupra celor lumeşti. Ei văd că fiii şi fiicele lui Dumnezeu se separă de lume şi că Domnul îi ţine uniţi unul cu altul şi cu Sine. … „Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa” (1 Corinteni 6:14). Cine doreşte să fie înviat şi înălţat astfel? – That I May Know Him, p. 305
Duminică, 16 iunie: Să învățăm din greșeala unui rege
În văile fertile ale Tigrului și Eufratului locuia un popor vechi care, deși la data aceea era supus Asiriei, urma să conducă lumea. Printre aceștia erau bărbați înțelepți care dădeau o atenție deosebită studiului astronomiei și, când au observat că umbra de pe cadran se întorsese cu zece trepte, s-au minunat nespus. Împăratul lor, Merodac-Baladan, după ce a aflat că această minune, prin care Dumnezeul cerului îi acordase o prelungire a vieții, fusese dată ca semn împăratului lui Iuda, a trimis soli la Ezechia să-l felicite pentru vindecare și să afle, dacă era posibil, mai multe despre Dumnezeul care era în stare să facă o așa mare minune.
Vizita acestor soli de la împăratul din țara îndepărtată îi dădea lui Ezechia ocazia să-L înalțe pe Dumnezeul cel viu. Cât de ușor i-ar fi fost să vorbească despre Dumnezeu ca susținător al tuturor lucrurilor create, prin a Cărui favoare îi fusese cruțată viața tocmai când toate nădejdile se spulberaseră! Ce transformări uimitoare ar fi avut loc dacă acești căutători după adevăr de pe Câmpiile Caldeei ar fi fost conduși să recunoască suveranitatea supremă a Dumnezeului celui viu! – Profeţi şi regi, p. 344
Vizita ambasadorilor de la Babilon a fost un test pentru devotamentul și recunoștința lui Ezechia. … Dacă Ezechia ar fi folosit ocazia dată lui pentru a da mărturie despre puterea, bunătatea și mila Dumnezeului lui Israel, raportul ambasadorilor ar fi fost ca o lumină care străpunge întunericul. Însă el s-a înălțat pe sine deasupra Dumnezeului oștirilor. „Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care primit-o, căci i s-a îngâmfat inima.”
Istoria eșecului lui Ezechia de a fi credincios potrivit cu încrederea care îi fusese acordată … este încărcată cu lecții pentru noi toți. Noi ar trebui să vorbim cu mult mai mult decât o facem despre capitolele prețioase din experiența noastră, despre blândețea și iubirea duioasă a lui Dumnezeu, despre adâncimile fără seamăn ale iubirii Mântuitorului nostru. Când mintea și inima sunt pline cu iubirea lui Dumnezeu, nu ne va fi greu să le spunem şi altora despre lucrurile care au legătură cu viața spirituală. Gânduri înalte, aspirații nobile, o înțelegere clară a adevărului, scopuri neegoiste, dorința vie după evlavie și sfințenie își vor găsi expresia în cuvinte care vor arăta ce fel de comoară avem în inimă. – Conflict and Courage, p. 241
Fie ca tot ce este frumos aici, în casa noastră de pe pământ, să ne amintească de râul de cristal, de câmpiile verzi, de pomii unduitori și de fântânile vii, de orașul strălucitor și de cântăreții îmbrăcați în alb din căminul ceresc – acea lume a frumuseții pe care niciun pictor nu o poate picta, nicio limbă muritoare nu o poate descrie. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).
A locui veșnic în acest cămin al binecuvântării … acesta este obiectivul spre care privește speranța creștină, obiectivul educației creștine. Dobândirea acestei educații și ajutarea altora să o dobândească trebuie să fie țelul vieții creștinului. – Sfaturi pentru părinţi, profesori şi elevi, p. 55
Luni, 17 iunie: Familia pe primul loc
… Aceia care au copii trebuie să-și organizeze treburile profesionale și pe cele din gospodărie în așa fel încât, între ei și copii, să nu intervină niciun lucru care ar putea să micșoreze influența părinților în a-i îndruma pe copii spre Hristos. Trebuie să-i învățați pe copiii voștri să-L iubească pe Isus și să fie curați în inimă, comportament și vorbire. …
Dacă părinții vor coopera cu mijloacele divine, Domnul va lucra asupra inimii copiilor, dar El nu va îndeplini partea care le-a fost rânduită lor în lucrare. Părinți, trebuie să vă treziți din somnul vostru de moarte. – Îndrumarea copilului, pp. 474–475
În calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, lucrarea noastră este să începem cu cei care se află cel mai aproape de noi. Să începem în propriul cămin. Nu există un domeniu misionar mai important ca acesta.
Trebuie să manifestăm zel misionar în cămin, ca să le putem prezenta Cuvântul vieții membrilor familiei noastre și să-i conducem să caute un cămin în Împărăția lui Dumnezeu.
Îndrumarea și instruirea copiilor este cea mai nobilă lucrare misionară pe care o poate întreprinde un bărbat sau o femeie. – Îndrumarea copilului, p. 476
Slujirea față de Dumnezeu include lucrarea personală. Noi trebuie să cooperăm cu El pentru mântuirea lumii printr-un efort personal. Însărcinarea: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15) este adresată de Domnul Hristos fiecărui urmaș al Său. Toți cei care se dedică unei vieți asemenea vieții Domnului Hristos se dedică și lucrării de salvare a semenilor lor. Inima lor va bate la unison cu inima lui Hristos. Ei vor simți aceeași dorință arzătoare pentru salvarea sufletelor. Nu toți pot ocupa același loc în această lucrare, dar pentru fiecare există un loc și o lucrare de făcut.
În vremurile străvechi, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, cel smerit și înțelept, și Iosua, care avea numeroase capacități, toți au fost angajați în slujba lui Dumnezeu. Talentul muzical al Mariei, curajul și evlavia Deborei, dragostea de fiică a lui Rut, ascultarea și credincioșia lui Samuel, fidelitatea neclintită a lui Ilie, influența delicată a lui Elisei – toate acestea au fost necesare. Tot astfel, în zilele noastre, toți cei asupra cărora au fost revărsate binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să răspundă printr-o slujire concretă. Fiecare dar trebuie folosit pentru înaintarea Împărăției Sale și pentru slava Numelui Său. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 300–301
La început, Hristos a ales câţiva oameni şi i-a invitat să-L urmeze. Apoi, aceştia s-au dus la rudele şi la cunoştinţele lor şi le-au adus la Hristos. Aşa trebuie să lucrăm. Cele câteva suflete aduse şi bine întemeiate pe adevăr vor lucra pentru alţii la fel ca primii creştini. …
Nu neglijaţi să staţi de vorbă cu vecinii voştri şi să le faceţi tot binele care vă stă în putere. Trebuie să căutăm spiritul care l-a constrâns pe Pavel să meargă din casă în casă, să stăruie cu lacrimi şi să înveţe „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos”. – Asemenea lui Hristos, p. 245 (19 august)
Marţi, 18 iunie: Pacea care cucerește
Când un om se îndepărtează de nedesăvârșirile omenești și privește la Isus, în caracterul lui are loc o schimbare divină. El își ațintește privirea asupra lui Isus ca asupra unei oglinzi care reflectă slava lui Dumnezeu și, privind, el ajunge „schimbat în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:9).
Întoarce-ți privirile de la nedesăvârșirile altora și ațintește-le în mod constant asupra lui Hristos. Cu inima plină de căință, studiază viața și caracterul Lui. Ai nevoie să fii nu numai iluminat, ci și însuflețit ca să poți vedea masa din fața ta, să mănânci trupul și să bei sângele Fiului lui Dumnezeu, care este Cuvântul Său. Gustând din Cuvântul cel bun al vieții, hrănindu-te cu Pâinea Vieții, poți vedea puterea lumii viitoare și poți să devii o făptură nouă în Hristos Isus. Dacă primești darurile Sale, vei fi reînnoit spre sfințire și harul Său va produce în tine rod spre slava lui Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 46
Viața unei familii bine întemeiate ar trebui să fie organizată în mod corespunzător. Atât tatăl, cât și mama să-și cântărească bine responsabilitățile pe care și le asumă, astfel încât să poată lucra împreună pentru binele cel mai înalt al copiilor lor. Ei trebuie să evite discordiile și conflictele și să nu-și îngăduie niciodată să critice planurile sau să pună la îndoială părerile celuilalt în prezența copiilor. Dacă soția este lipsită de experiență, să se străduiască să înțeleagă și să identifice acele aspecte din activitatea ei care constituie o piedică în calea eforturilor depuse de soțul ei pentru mântuirea copiilor lor. Iar soțul trebuie să susțină eforturile mamei, oferindu-i sfaturi înțelepte și încurajări pline de iubire. – Minte, caracter, personalitate, vol. 1, pp. 155–156
Atunci când își unesc interesele, soții trebuie să caute să facă viața fiecăruia dintre ei cât se poate de fericită. Noi vom căuta să păstrăm ceva ce prețuim și, dacă putem, să facem să aibă o și mai mare valoare. În legătura căsătoriei, bărbații și femeile fac o alianță, o investiție pentru toată viața, astfel că ei trebuie să facă tot ce pot pentru a-și stăpâni cuvintele nerăbdătoare și iritate, chiar cu mai multă grijă decât înainte de căsătorie. Acum, destinul lor este unit pe viață ca soț și soție, fiecare fiind evaluat exact după strădania sa şi după eforturile făcute pentru a menține și păstra proaspătă iubirea sinceră și dezinteresată, căutată atât de arzător și prețuită atât de mult înainte de căsătorie. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 335
Păcatul ne-a distrus pacea. Cât timp eul este nesupus, nu putem găsi odihnă. Patimile cele mai mari ale inimii nu pot fi stăpânite de nicio putere omenească. În privinţa aceasta, suntem la fel de fără putere ca ucenicii, care nu erau în stare să liniștească furtuna care urla. Dar Acela care a liniștit valurile Mării Galileei prin Cuvântul Său are un cuvânt aducător de pace pentru orice om. Oricât de grozavă ar fi furtuna, aceia care se îndreaptă spre Isus cu strigătul: „Doamne, mântuiește-ne!” vor fi eliberaţi. Harul Lui, care împacă sufletul cu Dumnezeu, liniștește frământarea patimilor omenești și, în iubirea Lui, inima găsește odihnă. – Hristos, Lumina lumii, p. 336
Miercuri, 19 iunie: Viaţa de familie înseamnă părtăşie
Niciunul dintre noi nu poate trăi fără să aibă o influenţă în lume. Nu se poate ca un membru al familiei să se izoleze şi cei din jur să nu simtă influenţa şi spiritul lui. Chiar şi expresia feţei are o influenţă spre bine sau spre rău. Felul de a fi, cuvintele, acţiunile, atitudinea faţă de cei din jur, toate vorbesc. Dacă este egoist, el îşi înconjoară sufletul cu o atmosferă răufăcătoare; dar, dacă este plin de dragostea lui Hristos, va da pe faţă curtoazie, bunătate, consideraţie faţă de sentimentele celorlalţi şi le va comunica semenilor săi, prin faptele sale de iubire, un simţământ de calm, mulţumire şi fericire. Se va vedea că el trăieşte pentru Hristos şi că ia zilnic lecţii stând la picioarele Sale, primind lumina şi pacea Sa. El Îi va putea spune Domnului: „Îndurarea Ta mă face mare” (În engl.: Bunătatea Ta m-a înălţat). – Căminul adventist, pp. 33–34
Primii ani din viața Mântuitorului sunt mai mult decât un exemplu pentru tineret. Ei constituie o lecție și ar trebui să fie o încurajare pentru fiecare părinte. Cercul familial și îndatoririle față de cei din vecinătate constituie primul câmp de concentrare a eforturilor acelora care doresc să lucreze pentru ridicarea semenilor lor. Nu există un câmp misionar mai important în care să fie nevoie de efort ca acela încredințat întemeietorilor și păzitorilor căminelor. În nicio lucrare încredințată ființelor omenești nu sunt implicate rezultate mai mari sau cu consecințe mai importante decât în cazul lucrării taților și mamelor. – Divina vindecare, pp. 350–351
Unitatea cu Hristos îi face pe oameni în stare să exercite o influență cu mult superioară influenței celor cu renume din lumea aceasta. În timp ce ei caută să imite exemplul lui Hristos, prin harul Său, au putere să facă bine bisericii și celor din jur. Influența lor este simțită exact în proporție cu claritatea liniei de demarcație care îi separă de lume în ce privește spiritul și principiile.
După cum unirea este tărie, Izvorul puterii, al bunătății, milei și iubirii ia ființe omenești mărginite ca să fie partenere cu El, cu scopul de a le împărtăși puterea Lui divină pentru a-și răspândi influența departe și aproape. Când cineva este aliat cu Hristos, părtaș naturii divine, interesul său este identificat cu cel al omenirii suferinde. Când privim cum trebuie la crucea Calvarului, fiecare nerv al inimii și al creierului vor vibra în simpatie pentru mizeria umană care este peste tot în lumea noastră. Cei care sunt creați din nou în Hristos vor înțelege ticăloșia păcatului și compasiunea divină a lui Hristos în jertfa Lui infinită pentru omul căzut. Comuniunea cu Hristos dăruiește sensibilitate inimii. În privirile și în tonul vocii lor va fi simpatie. Seriozitatea atenției, iubirii și energiei din eforturile lor îi va face puternici prin Dumnezeu, în câștigarea de suflete pentru Hristos. – Lucrarea de binefacere, pp. 296–297
Joi, 20 iunie: Centre de prietenie „contagioasă”
Dragostea nu poate trăi fără să acţioneze şi, prin fiecare faptă pe care o face, ea creşte, se întăreşte şi se extinde. Dragostea câştigă biruinţa atunci când argumentele şi autoritatea sunt fără putere. Dragostea nu lucrează pentru profit sau pentru răsplată; cu toate acestea, Dumnezeu a lăsat ca rezultatul sigur al oricărei fapte de iubire să fie un mare câştig. Prin natura ei, ea se răspândeşte şi lucrează în linişte; cu toate acestea, este puternică şi eficientă în a-şi împlini scopul de a birui mari rele. Influenţa ei topeşte şi transformă, ia în stăpânire viaţa celor păcătoşi şi le schimbă inima, atunci când toate celelalte mijloace dau greş. – Mărturii, vol. 2, p. 135
Cuvintele plăcute, privirile prietenoase, o purtare agreabilă îl învăluie pe creştin într-o atmosferă plăcută care face ca influenţa sa să fie irezistibilă. Modul acesta de a câştiga respect şi de a te face de folos nu costă mult. Religia lui Hristos din inimă va face ca vorbele care ies de pe buze să fie amabile şi purtarea binevoitoare, chiar faţă de aceia care merg pe căile cele mai umile ale vieţii. Un om cu o fire năvalnică, un căutător de greşeli, un om arogant şi poruncitor nu este creştin, pentru că a fi creştin înseamnă să te asemeni cu Hristos. …
Cel care se adapă din spiritul lui Hristos va lăsa ca acest spirit să se reverse din el în cuvinte plăcute şi să fie exprimat printr-o purtare amabilă. Planul de mântuire urmăreşte să şlefuiască tot ce este aspru şi colţuros în temperament, să netezească tot ce este necizelat şi tăios în maniere. Schimbările care se văd în afară dau mărturie despre o schimbare în interior. Adevărul sfinţeşte şi rafinează. Primit în suflet, el lucrează cu o putere tainică, transformându-l pe primitor. – Our High Calling, p. 238
Mântuitorul i-a spus lui Zacheu: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta.” Nu numai Zacheu a fost binecuvântat, ci și toată casa lui împreună cu el. Hristos a mers cu el acasă, ca să-i dea învăţătură din adevăr și să-i înveţe pe cei din casa lui lucrurile privitoare la Împărăţie. Ei fuseseră scoși din sinagogi din cauza dispreţului rabinilor și al preoţilor, dar acum casa lor era cea mai favorizată din tot Ierihonul. Ei s-au adunat cu toţii în jurul Învăţătorului divin și au ascultat cuvintele vieţii.
Atunci când Hristos e primit ca Mântuitor personal, omul ajunge să cunoască mântuirea. Zacheu nu L-a primit pe Isus numai ca pe un oaspete trecător în casa sa, ci ca pe Cineva care rămâne în templul sufletului. Cărturarii și fariseii îl acuzau că este păcătos, ei murmurau împotriva lui Hristos că i-a fost oaspete, dar Domnul l-a recunoscut ca fiu al lui Avraam. Fiindcă „fii ai lui Avraam sunt acei ce au credinţă” (Galateni 3:7). – Hristos, Lumina lumii, p. 556
Vineri, 21 iunie
Studiu suplimentar
Căminul adventist, cap. „O mărturie creștină puternică”, pp. 35–39.
Profeţi şi regi, cap. „Trimișii de la Babilon”, pp. 340–348.
