Comentarii inspirate (st. 2)

Sabat după-amiază, 6 aprilie

Voința este puterea stăpânitoare în natura omului, puterea de decizie sau de alegere. Fiecare ființă umană înzestrată cu rațiune are puterea de a alege binele. În fiecare experiență a vieții, cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți” (Iosua 24:15). Fiecare își poate pune voința de partea voinței lui Dumnezeu, poate alege să se supună Lui și, unindu-se astfel cu puterea divină, poate rămâne pe un teren unde nimic nu-l poate forța să facă ceea ce este rău. – Educaţie, p. 289
În lumea noastră există două clase de oameni. Una este alcătuită din cei care privesc la Mântuitorul crucificat și înviat. Cealaltă clasă îi include pe toți cei care au ales să întoarcă spatele crucii și să urmeze conducerea influențelor satanice. Cei din a doua clasă sunt angajați cu toată puterea să pună pietre de poticnire în calea poporului lui Dumnezeu, să-I facă să cadă și să se întoarcă de pe calea ascultării, pe calea cea largă a neascultării și a morții. …
Este vremea ca fiecare dintre noi să hotărască de partea cui este. Agenții lui Satana vor lucra cu mintea fiecărui om care va permite acest lucru. Dar sunt și agenți ai cerului care așteaptă să transmită razele strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu asupra tuturor acelora care sunt dornici să Îl primească pe El.
Este partea noastră să alegem dacă să fim numărați împreună cu aceia care Îi servesc lui Hristos sau cu cei care îi slujesc lui Satana. Prin purtarea noastră, noi arătăm în fiecare zi cui am ales să-i slujim. – Our High Calling, p. 15
Uneori facem greșeli mari, dar, dacă le vedem și le mărturisim, Dumnezeu este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. Căderile nu ar trebui să ne descurajeze, pentru că ele se pot transforma în biruințe. Este privilegiul tău să alegi astăzi cui vrei să-i slujești. …

Tu ai la dispoziție mai mult decât posibilitățile limitate pe care le vezi. Dacă te prinzi de Dumnezeu, dacă te întorci spre El cu toată inima, cu hotărâre deplină, El îl va primi pe fiul risipitor. … Ia decizia pentru acum și pentru eternitate. Nu-i îngădui niciunui om să-ți înșele sufletul. Nimeni nu poate să plătească răscumpărarea pentru sufletul tău. Isus a făcut aceasta. Vei rămâne oare nepăsător față de o iubire atât de mare? … Eu repet: „Vino!” Isus te invită, tot cerul spune: „Vino!” – The Upward Look, p. 345
Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecăruia personal Dumnezeu le-a desemnat un loc în planul Său cel mare. Astăzi, indivizi și popoare sunt puși la încercare cu ajutorul balanței din mâna Aceluia care nu face nicio greșeală. Fiecare își hotărăşte soarta prin propria alegere. – Profeţi şi regi, p. 536

Duminică, 7 aprilie: Libertatea de alegere

Fiecare om îşi are rândul şi locul său în istorie, pentru că marea lucrare a lui Dumnezeu, făcută după planul Său, va fi adusă la îndeplinire de oameni care s-au pregătit să ia o poziţie pentru bine sau pentru rău. Când se împotrivesc neprihănirii, oamenii devin instrumente ale nelegiuirii. Dar ei nu sunt forţaţi la aceasta. Ei nu sunt siliţi să ajungă instrumente ale nelegiuirii, aşa cum nici Cain nu a fost nevoit să ajungă [un ucigaş].– The Faith I Live By, p. 155
Noi suntem lucrarea lui Dumnezeu, iar Cuvântul Lui ne descrie ca: „o făptură așa de minunată”. El a pregătit această locuință vie pentru minte; este un templu „țesut în chip ciudat”, pe care Domnul Însuși l-a făcut potrivit pentru ca Duhul Său cel Sfânt să locuiască în el. Mintea controlează întreaga făptură. Toate faptele noastre, bune sau rele, își au originea în minte. Mintea este cea care se închină lui Dumnezeu și ne apropie de ființele cerești. Totuși, mulți își petrec întreaga viață fără a cunoaște caseta [corpul omenesc] ce conține această comoară. – Îndrumarea copilului, p. 360
Ce trebuie să înțelegi este adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea ce ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de dreapta lucrare a voinței. Dumnezeu le-a dat oamenilor puterea de a alege; datoria lor este aceea de a o exercita. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima și nici să-I predăm lui Dumnezeu simțămintele, dar putem alege să-l slujim. Putem să-I dăm voința; atunci El va lucra în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră ființă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simțămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.
Dorințele de bine și de sfințire sunt foarte bune. Dar, dacă ne limităm numai la dorințe, ele nu ne vor folosi la nimic. Mulți se vor pierde, deși au sperat și au dorit să fie creștini. Ei nu ajung să-și supună voința lui Dumnezeu. Ei nu aleg chiar acum să fie adevărați creștini. – Calea către Hristos, pp. 47–48
Legea iubirii este temelia guvernării lui Dumnezeu şi slujirea din iubire este singura acceptată de Cer. Dumnezeu le-a dat tuturor voinţă liberă, i-a înzestrat pe oameni cu capacitatea de a aprecia caracterul Său, de a-L iubi şi de a alege să-I slujească. Atâta vreme cât I s-au închinat lui Dumnezeu, fiinţele create au fost în armonie în tot universul. În timp ce iubirea faţă de El era pe primul loc, a existat cu îmbelşugare şi iubire faţă de ceilalţi. Întrucât nu exista încălcare a Legii, care este transcrierea caracterului lui Dumnezeu, nicio notă discordantă nu strica armonia cerească. – That I May Know Him, p. 366

Luni, 8 aprilie: Cum să facem alegeri corecte

Într-o viață cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a considerat că este necesar să Se retragă din oboselile călătoriei și din mijlocul gloatei care-L urma în fiecare zi. El trebuia să Se retragă dintr-o viață de neîncetată activitate și din contactul cu nevoile omenești, pentru a căuta un loc liniștit și o comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaș la nevoile și slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu și, în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-și împlini datoria și pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte și chinuri sufletești. În comuniunea cu Dumnezeu, El a putut să Se despovăreze de întristările care Îl zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere și bucurie.
În Hristos, strigătul omenirii ajungea la Părintele milei nemărginite. Ca om, înălța cereri la tronul lui Dumnezeu până când natura Sa omenească era încărcată de un curent ceresc, care trebuia să lege natura omenească de cea dumnezeiască. Printr-o continuă comuniune cu Tatăl, El a primit viață de la Dumnezeu, ca să poată da viață lumii. Experiența Lui trebuie să fie și experiența noastră. – Hristos, Lumina lumii, pp. 362–363
Când fraţii noştri lipsesc în mod deliberat de la întâlnirile religioase, când nu se gândesc la Dumnezeu şi nu Îl venerează, când El nu este ales ca sfătuitor al lor şi ca turn sigur de apărare, cât de repede se strecoară gândurile profane şi necredinţa nelegiuită, iar siguranţa deşartă şi filozofia iau locul credinţei smerite, demne de încredere. Adeseori, ispitele sunt percepute ca fiind glasul Adevăratului Păstor, deoarece oamenii s-au despărţit de Isus. Ei nu pot fi în siguranţă nici măcar o clipă dacă principiile corecte nu sunt cultivate în inimă şi aplicate în orice tranzacţie şi în orice relaţie de afaceri.
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” O astfel de făgăduinţă este mai de preţ decât aurul sau decât argintul. Dacă, în orice dificultate şi în orice moment de confuzie, veţi căuta cu o inimă smerită călăuzirea divină, Cuvântul Său stă garanţie că veţi primi un răspuns plin de îndurare. Iar Cuvântul Său nu greşeşte niciodată. Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Său nu va trece niciodată. Încredeţi-vă în Domnul şi nu veţi rătăci niciodată, nici nu veţi fi daţi de ruşine. „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în om; mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în cei mari.”– Mărturii, vol. 5, pp. 426–427
În Cuvânt vedem avertizări şi făgăduinţe, iar în spatele lor este Dumnezeu. Suntem invitaţi să cercetăm acest Cuvânt pentru ajutor atunci când ajungem în locuri dificile. Dacă nu consultăm Ghidul la fiecare pas, întrebând: „Este aceasta calea Domnului?”, cuvintele şi faptele noastre vor fi întinate de egoism. Vom uita de Dumnezeu şi vom păşi pe alte căi decât cele alese de El pentru noi.
Cuvântul lui Dumnezeu este plin de făgăduinţe preţioase şi de sfaturi folositoare. Este infailibil, pentru că Dumnezeu nu poate să greşească. El poate oferi ajutor în orice împrejurare şi moment din viaţă şi Dumnezeu priveşte cu tristeţe la copiii Săi care se întorc de la El ca să caute ajutor la oameni. – My life today, p. 27

Marţi, 9 aprilie: Alegerea prietenilor

Nu există nimic în noi înșine prin care să-i putem influența pe alții spre bine. Dacă ne dăm seama de neputința noastră și de nevoia noastră de putere divină, atunci nu ne mai încredem în noi înșine. Noi nu putem ști ce rezultate pot aduce ziua, ceasul sau clipa și, de aceea, să nu începem niciodată ziua fără să ne încredințăm căile și inima în mâna Tatălui nostru ceresc. Îngerii Săi sunt trimiși să vegheze asupra noastră și, dacă ne așezăm sub călăuzirea lor, atunci, oricând am fi în primejdie, ei vor fi la dreapta noastră. Când, fără să ne dăm seama, suntem în pericolul de a exercita o influență rea, îngerii vor fi lângă noi, inspirându-ne o cale mai bună, alegând pentru noi cuvintele și influențând faptele noastre. În acest fel, influența noastră poate fi tăcută, se poate să nici nu ne dăm seama de ea, dar va fi o putere în a-i aduce pe alții la Hristos și a-i apropia de lumea cerească.
Influența personală este o putere. Ea trebuie să lucreze împreună cu influența lui Hristos, să înalțe până acolo unde vrea Hristos să înalțe, să împărtășească principii corecte și să oprească înaintarea stricăciunii lumii. Să răspândească acel har pe care numai Hristos îl poate dărui. Trebuie să înalțe, să îndulcească viața și caracterul altora prin puterea unui exemplu curat, unit cu o credință stăruitoare și cu dragoste. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 272
De regulă, aceia care îşi aleg ca prieteni şi tovarăşi oameni care Îl resping pe Hristos şi calcă în picioare Legea lui Dumnezeu vor ajunge cu siguranţă să gândească la fel şi să aibă acelaşi spirit. Întotdeauna ar trebui să avem un mare interes pentru salvarea celor nepocăiţi şi să manifestăm faţă de ei un spirit de bunătate şi amabilitate, dar suntem în siguranţă doar dacă ne alegem prietenii numai dintre aceia care sunt prieteni cu Dumnezeu. – The Signs of the Times, 19 mai 1881
Prin naștere, Ionatan era moștenitorul tronului, însă el știa că fusese înlăturat prin hotărâre divină. Pentru rivalul său, David, a fost cel mai delicat și mai credincios prieten, apărându-i viaţa chiar cu riscul propriei vieţi. A rămas lângă tatăl său în zilele întunecate ale declinului puterii lui și, în cele din urmă, a căzut alături de el în luptă. Numele lui Ionatan este preţuit în ceruri, iar pe pământ rămâne ca mărturie despre existenţa și puterea iubirii altruiste. – Educaţie, p. 157
Lucrurile se pot dovedi a merge prost cu fiecare; tristeţea şi descurajarea apasă asupra fiecărui suflet, apoi, o prezenţă personală, un prieten care va mângâia şi va transmite putere, va face ca săgeţile vrăjmaşului, care erau menite să-l nimicească, să se întoarcă spre cel ce le-a tras. Prieteni creştini nu există nici pe jumătate din câţi ar trebui să fie. În ceasurile ispitei, în timp de criză, cât de valoros este un prieten adevărat! În aceste timpuri, Satana îşi trimite agenţii să facă să se poticnească picioarele care tremură, dar adevăraţii prieteni vor da un sfat, vor împărţi speranţa care atrage ca un magnet și credinţa liniştită care înalţă sufletul; un astfel de ajutor valorează mai mult decât perlele cele mai preţioase.
O strângere de mână puternică şi utilă a unui prieten valorează mai mult decât aurul şi argintul. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 161

Miercuri, 10 aprilie: Alegerea unui partener de viață

Unul dintre cele mai mari pericole de care este ameninţat poporul lui Dumnezeu de astăzi este asocierea cu oameni lipsiţi de evlavie şi, în special, unirea prin căsătorie cu necredincioşii. Pentru mulţi, iubirea pentru un om eclipsează iubirea faţă de Dumnezeu. Ei fac primul pas care îi va duce la cădere când se aventurează să dispreţuiască porunca fermă a lui Dumnezeu, iar urmarea, prea adesea, este apostazia totală. S-a dovedit dintotdeauna ca un lucru periculos pentru om să îşi urmeze voinţa sa în opoziţie cu cerinţele lui Dumnezeu. Totuşi este o lecţie greu de învăţat pentru om faptul că Dumnezeu Se ţine întotdeauna de cuvânt. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 2, p. 1000
Dacă există vreun subiect care să necesite să fie luat în seamă cu judecată calmă și nepătimașă, atunci acela este subiectul căsătoriei. Dacă e nevoie vreodată de Biblie ca sfătuitor, atunci momentul acela este înainte de a face un pas care leagă două persoane pe viață. Însă, în această privință, sentimentele sunt considerate cele care trebuie să conducă; și în atât de multe cazuri, sentimentalismul bolnav este cel care preia cârma și îi conduce la ruină sigură. … Problema căsătoriei se pare că are o putere de vrajă asupra lor (a tinerilor). Ei nu se supun lui Dumnezeu. Simțurile lor sunt înlănțuite și ei merg înainte în secret, ca și când s-ar teme că s-ar amesteca cineva în planurile lor.
… Lovindu-se de această stâncă au naufragiat mii de suflete. Creștini remarcabili, integri, sensibili la aproape oricare alt subiect, fac greșeli înfricoșătoare în această privință. Ei manifestă o voință puternică în a-și urma calea, pe care rațiunea nu o poate schimba. Ei devin atât de fascinați de sentimentele și impulsurile omenești, încât nu au dorința de a cerceta Biblia și de a intra într-o legătură strânsă cu Dumnezeu. – Principii fundamentale ale educaţiei creştine, p. 103
Predica Mântuitorului nostru de pe munte conține îndemnuri de neprețuită valoare atât pentru bătrâni, cât și pentru tineri. Biblia ar trebui citită adesea în familie, iar învățăturile ei prețioase trebuie exemplificate în viața de fiecare zi. Regula de aur: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” și sfatul apostolului: „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” ar trebui să devină legea familiei. Cei care nutresc spiritul lui Hristos vor dovedi politețe în cămin și un spirit de bunăvoință chiar în lucrurile mici. Ei vor căuta să îi facă mereu fericiți pe cei din jurul lor și, fiind atenți cu cei din jur, vor uita de eul lor. Acesta este fructul care crește în pomul numit creștinism.
Regula de aur este principiul adevăratei curtoazii, iar cea mai autentică ilustrare a acesteia se vede în viața și caracterul Domnului Isus. Oh, ce raze de blândețe și frumusețe străluceau în jur în viața de zi cu zi a Mântuitorului nostru! Ce dulceață răspândea numai prezența Sa! Același spirit va fi descoperit și în copiii Săi. Cei în a căror inimă locuiește Hristos vor fi înconjurați de o atmosferă divină. Hainele lor albe vor fi înmiresmate cu parfumul grădinii lui Dumnezeu. Fețele lor vor reflecta lumină din lumina Lui, netezind cărarea pentru cei obosiți și care se împiedică pe cale. – Căminul adventist, pp. 123–124

Joi, 11 aprilie: Alegerea unei profesii

Era planul lui Dumnezeu ca omul să-și găsească fericirea cu ocupația de a avea grijă de lucrurile pe care El le crease și ca nevoile sale să fie satisfăcute de fructele pomilor din grădină.
Lui Adam i-a fost dată ocupația de a avea grijă de grădină. Creatorul știa că Adam nu putea fi fericit fără o ocupație. Frumusețea grădinii îl încânta, însă acest lucru nu era îndeajuns. Avea nevoie de muncă pentru a-și pune la lucru părțile minunat întocmite ale corpului său. Dacă fericirea ar fi constat în a nu face nimic, omul, în starea sa de sfântă inocență, ar fi rămas fără ocupație. Dar Acela care l-a creat pe om știa ce era necesar pentru fericirea lui și, de îndată ce l-a creat, i-a dat lucrul pe care l-a desemnat pentru el. Făgăduința slavei viitoare și sentința că omul trebuie să trudească pentru pâinea cea de toate zilele au venit de la aceeași autoritate supremă. – Căminul adventist, p. 27
În această țară, avem nevoie de școli în care copiii și tinerii să învețe cum să fie stăpâni asupra muncii, și nu robi ai ei. … Cel care muncește să vadă ce foloase poate avea de pe urma celei mai umile ocupații, folosindu-și toată capacitatea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Astfel, el poate deveni un învățător, învățându-i pe alții arta de a munci în mod inteligent. El poate înțelege ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Puterile fizice trebuie să fie puse la lucru din dragoste pentru Dumnezeu. Domnul are nevoie de tăria noastră fizică și voi vă puteți dovedi dragostea față de El prin folosirea corespunzătoare a puterilor fizice, făcând exact acea lucrare care trebuie făcută. Respectul pentru Dumnezeu trebuie dovedit astfel. …
În lume există multă muncă grea și obositoare de făcut, și acela care lucrează fără a-și exercita puterile minții, inimii și sufletului, puteri date lui de Dumnezeu, cel care își folosește numai tăria fizică, face ca munca să devină o povară zdrobitoare. Sunt oameni care, cu mintea, sufletul și inima, privesc munca drept o corvoadă și se complac așa în ea, fără să gândească, rămânând ignoranți, fără să-și pună la contribuție capacitățile mintale pentru a putea face munca mai bine.
Există știință în cea mai umilă muncă și, dacă toți ar privi-o în acest fel, ar vedea că există noblețe în muncă. Trebuie să punem suflet și inimă în orice fel de muncă și atunci se vor vedea voioșie și eficiență. … Există noblețe în orice fel de muncă trebuie făcută. Fie ca Legea lui Dumnezeu să fie standardul de acțiune care să înnobileze și să sfințească orice muncă. Credincioșia în îndeplinirea tuturor datoriilor face ca munca să fie nobilă și dă pe față un caracter pe care Dumnezeu îl poate aproba. – Principii fundamentale ale educaţiei creştine, pp. 314–315
Din experienţa sa amară, Solomon a învăţat cât de goală este viaţa aceluia care caută cel mai mare bine în lucrurile pământeşti. El a ridicat altare pentru zei păgâni numai ca să înveţe cât de zadarnice sunt făgăduinţele lor că vor aduce pace sufletului. Gânduri sumbre şi care chinuiesc sufletul îl tulburau zi şi noapte. Pentru el nu mai exista bucurie în viaţă sau pace a minţii, iar viitorul era întunecat de disperare.
Totuşi Domnul nu-l părăsise. Prin mesaje de mustrare şi pedepse aspre, El a căutat să-l trezească şi să-l ajute să-şi dea seama cât de păcătoasă era calea pe care mergea.
… Cu conştiinţa trezită, Solomon a început să îşi vadă nebunia în adevărata ei lumină. Cu un spirit potolit, cu mintea şi corpul slăbite, el s-a întors, trudit şi însetat, de la fântânile crăpate ale pământului ca să mai bea o dată din izvorul vieţii. … El nu a putut niciodată să scape de distrugătoarele urmări ale păcatului, nu a putut niciodată să-şi elibereze mintea de toate amintirile vieţii sale de îngăduinţă de sine, dar a dorit cu înfocare să-i sfătuiască pe alţii să nu urmeze aceeaşi cale a nebuniei. – Conflict and Courage, p. 196

Vineri, 12 aprilie

Studiu suplimentar
Hristos, Lumina lumii, cap. „Îți mai lipsește un lucru”, pp. 518–523.
Solii alese, cartea 1, cap. „Un cer de câștigat”, p. 96.