Comentarii inspirate (st. 1)

Sabat după-amiază, 30 martie

Lucrările lui Dumnezeu din natură cuprind lecţii de înţelepciune şi daruri vindecătoare pentru toţi. Scenele mereu în schimbare ale anotimpurilor care se repetă continuu constituie semne vădite ale slavei, puterii şi iubirii Sale. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 61
… Prin exemplul Său, [Domnul Isus] i-a învăţat pe oameni că fiecare clipă aduce după sine urmări veșnice, că fiecare clipă trebuie preţuită ca o comoară și folosită pentru scopuri sfinte. El n-a trecut pe lângă niciun om ca și cum ar fi fost fără valoare, ci a căutat să-i dea fiecăruia leacul mântuitor. Oriunde Se găsea, El știa să dea o învăţătură potrivită cu locul și împrejurările. Căuta să inspire nădejde celui mai decăzut și celui lipsit de perspective, asigurându-i că pot ajunge și ei copii neprihăniţi și nevinovaţi ai lui Dumnezeu. Adesea, îi întâlnea pe aceia care se aruncaseră în stăpânirea lui Satana și care nu aveau putere să se desfacă din mrejele lui. Unora ca aceștia – descurajaţi, bolnavi, ispitiţi și decăzuţi – Isus le spunea cuvinte de cea mai duioasă milă, cuvinte de care ei aveau nevoie și pe care le puteau înţelege. – Hristos, Lumina lumii (Viaţa lui Iisus), p. 91
Familia omenească abia a început să trăiască și deja a survenit moartea și, dacă lumea nu va obține o cunoaștere adevărată cu privire la viața veșnică, eforturile ei neîncetate vor sfârși fără să lase nimic în urmă. Omul care prețuiește timpul ca fiind ziua lui de muncă se va pregăti pentru un cămin și pentru o viață veșnice. Pentru un asemenea om este bine că s-a născut.
Suntem avertizați să răscumpărăm timpul. Dar timpul risipit nu mai poate fi recuperat niciodată. Nu putem aduce înapoi nici măcar o singură clipă. Unica modalitate de a ne răscumpăra timpul este aceea de a face tot ce putem mai bine cu timpul rămas, conlucrând cu Dumnezeu în marele Său plan de mântuire.

Cel care procedează astfel va experimenta o transformare a caracterului. El va deveni un fiu al lui Dumnezeu, un membru al familiei împărătești, un copil al Împăratului ceresc. El va fi pregătit să stea împreună cu îngerii. – Parabolele Domnului Hristos, p. 342
Timpul vieţii noastre este preţios şi ar trebui să avem grijă de fiecare acţiune. El ne-a fost oferit ca să putem face o lucrare despre care Domnul să poată spune că este bună, care să ţină cât veşnicia, dacă ne vom ţine de ea şi vom lucra într-un spirit bun. …
Fiecare zi, fiecare oră din viaţa noastră, din copilărie la tinereţe, de la tinereţe la vârsta maturităţii şi, mai departe, la bătrâneţe, istoria vieţii noastre este la fel de perfect înregistrată în rapoartele cereşti, cum sunt detaliile pe pânza artistului. Fiecare zi şi fiecare oră aduc cu ele avantaje pe care omul trebuie să le fructifice. Nu ne putem permite să pierdem nicio clipă, făcând cu neglijenţă lucrarea lui Dumnezeu. – The Upward Look, p. 291

Duminică, 31 martie: La început

[În Listra,] Apostolii s-au străduit să le împărtăşească acestor idolatri cunoştinţa despre Dumnezeul Creator şi despre Fiul Său, Mântuitorul neamului omenesc. Mai întâi, ei le-au îndreptat atenţia către lucrările minunate ale lui Dumnezeu – soarele, luna şi stelele, frumoasa ordine în care se succed anotimpurile, munţii cu crestele înzăpezite, pomii cei mândri şi înalţi, precum şi alte felurite minuni ale naturii – care arată o înţelepciune mai presus de capacitatea de înţelegere a minţii omeneşti. Prin aceste lucrări ale Atotputernicului, apostolii au condus mintea păgânilor la contemplarea marelui Conducător al universului. – Faptele apostolilor, p. 180
Germinarea seminței reprezintă începutul vieții spirituale, iar dezvoltarea plantei constituie un simbol frumos al creșterii în viața creștină. Așa cum se întâmplă în natură, tot așa este și în lucrarea harului: nu poate exista viață fără creștere. Planta fie va crește, fie va muri. După cum creșterea plantei este tăcută și imperceptibilă, și totuși neîncetată, tot aşa este și creșterea în viața creștină. Viața noastră poate fi desăvârșită în fiecare stadiu al dezvoltării ei. Totuși, dacă planul lui Dumnezeu pentru noi se împlinește întocmai, are loc o dezvoltare neîncetată. Lucrarea sfințirii este o lucrare de o viață întreagă. Pe măsură ce ocaziile se înmulțesc, experiența noastră se extinde și vom ajunge să cunoaștem din ce în ce mai mult. Vom deveni capabili să purtăm responsabilități, iar maturitatea noastră spirituală va fi pe măsura privilegiilor noastre. – Parabolele Domnului Hristos, p. 65, 66
Nu printr-o putere care se află în el însuşi produce pământul recolte bogate an de an şi îşi continuă mişcarea în jurul soarelui. Mâna lui Dumnezeu este cea care conduce planetele şi le menţine pe poziţia lor, în mersul lor ordonat prin univers. Puterea lui Dumnezeu este cea care face ca vara şi iarna, semănatul şi seceratul, ziua şi noaptea să urmeze succesiunea lor naturală. Prin Cuvântul Său creşte vegetaţia în abundenţă, apar frunzele şi înfloresc florile. Fiecare lucru bun pe care îl avem, fiecare rază de soare şi fiecare picătură de apă, fiecare bucăţică de hrană şi fiecare clipă a vieţii sunt daruri de la Dumnezeu. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 74–75
Tot cerul păzeşte Sabatul, dar nu într-un mod nepăsător, indolent. În această zi, toate energiile sufletului trebuie să fie trezite, deoarece urmează să ne întâlnim cu Dumnezeu şi cu Hristos, Mântuitorul nostru. Îl putem vedea pe Domnul prin credinţă. El doreşte cu ardoare să învioreze şi să binecuvânteze orice suflet.
Fiecare trebuie să simtă că are o parte de făcut în a face Sabatul interesant. Nu trebuie să vă adunaţi doar de formă, ci trebuie să schimbaţi între voi gânduri, să vă relataţi unii altora experienţele zilnice, să vă exprimaţi recunoştinţa, să daţi glas dorinţei sincere după iluminarea divină, să-L puteţi cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Discuţiile purtate cu privire la Hristos vor întări sufletul pentru încercările şi conflictele vieţii. Să nu gândiţi niciodată că puteţi să fiţi creştini retrăgându-vă în voi înşivă. Fiecare face parte din pânza cea mare a omenirii şi experienţa fiecăruia va fi determinată, în mare măsură, de experienţa celor în anturajul cărora trăieşte. – Mărturii, vol. 6, p. 362

Luni, 1 aprilie: Ritmul vieții

Puterea lui Dumnezeu se manifestă în bătăile inimii, în funcţionarea plămânilor şi în fluxul vieţii care circulă prin miile de canale ale corpului. Noi suntem îndatoraţi lui Dumnezeu pentru fiecare moment al existenţei noastre, precum şi pentru toate înlesnirile vieţii. Puterea şi capacităţile care îl înalţă pe om mai presus de fiinţele inferioare sunt un dar al Creatorului. El ne umple cu binefacerile Sale. Îi suntem îndatoraţi pentru hrana pe care o mâncăm, pentru apa pe care o bem, pentru hainele pe care le purtăm, ca şi pentru aerul pe care îl respirăm. Fără intervenţia Sa deosebită, aerul ar fi plin de necurăţii şi otravă. Domnul este un binefăcător şi un ocrotitor plin de bunătate. Soarele care strălucește peste fața pământului dând viață naturii, minunata aureolă spectrală a lunii, slava firmamentului împodobit cu stele sclipitoare, ploile ce împrospătează pământul şi fac ca vegetaţia să înflorească, lucrurile preţioase ale naturii în toată varietatea lor, pomii falnici, arbuştii şi plantele, grâul unduitor, cerul albastru, pământul înverzit, ziua şi noaptea, anotimpurile care se succed, toate acestea îi vorbesc omului despre iubirea Creatorului său. El ne-a legat de Sine prin toate aceste mărturii, din cer şi de pe pământ, ale iubirii Sale. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 17
Lucrarea vieţii noastre acum ar trebui să fie pregătirea pentru eternitate. Noi nu ştim cât de repede se poate încheia viaţa noastră aici, de aceea, cât de important este să ne biruim firea noastră pământească păcătoasă şi să devenim asemenea chipului lui Hristos! Nu avem de risipit niciun moment. În fiecare zi, noi trebuie să fim pregătiţi pentru veşnicie. Timpul din viaţa aceasta ne este oferit ca să căutăm darul vieţii veşnice. Dumnezeu ne-a dăruit un timp de probă şi, dacă trăim şaptezeci de ani, cât de scurtă este această perioadă ca să lucrăm pentru mântuirea noastră! Apoi să comparăm această perioadă cu viaţa care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu. Scurta noastră perioadă de probă se poate termina în orice moment. Cât de zeloşi ar trebui să fim ca să ne asigurăm un loc în căminul de pe pământul înnoit! – Astăzi cu Dumnezeu, p. 117

Este privilegiul creştinului să facă legătura cu Izvorul luminii şi, prin această legătură vie să devină lumina lumii. Adevăraţii urmaşi ai lui Hristos vor umbla în lumină, după cum El este în lumină şi, de aceea, ei nu vor merge pe o cale nesigură, împiedicându-se din cauză că umblă în întuneric. Marele Învăţător imprimă în mintea ascultătorilor săi ideea că ei trebuie să fie o binecuvântare pentru lume, aşa cum este soarele care se iveşte la răsărit împrăştiind negura şi umbrele întunericului. Zorii fac loc zilei. Soarele, care dă o tentă aurie, apoi strălucire şi măreţie cerului, este un simbol al vieţii creştinului. După cum lumina soarelui este lumină, viaţă şi binecuvântare pentru tot ce este viu, aşa ar trebui să fie şi creştinii lumina lumii prin faptele lor bune, prin buna dispoziție şi prin curajul lor. După cum lumina soarelui alungă umbrele nopţii şi își revarsă măreţia peste dealuri şi văi, tot aşa Îl vor reflecta creştinii pe Soarele Neprihănirii care străluceşte asupra lor. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 92

Marţi, 2 aprilie: Imprevizibilul

Este necesar pentru noi să trecem prin încercări, pentru că, prin ele suntem aduşi mai aproape de Tatăl nostru ceresc, în ascultare de voia Lui, ca să-I putem aduce o jertfă în neprihănire. …
Domnul vede de ce avem nevoie să fim purificaţi pentru Împărăţia Sa cerească. El nu ne va lăsa în cuptor ca să fim cu totul consumaţi de foc. Ca un meşter argintar, el este cu ochii asupra copiilor Săi, urmărind procesul de purificare, până când poate să vadă chipul Său reflectat în noi. Deşi uneori simţim cum se aprinde lângă noi flacăra suferinţei şi uneori ne temem că ne va arde de tot, totuşi bunătatea plină de iubire a lui Dumnezeu faţă de noi în aceste momente este la fel de mare ca atunci când ne simţim liberi în spirit, liniştiţi şi triumfători în El. Cuptorul are menirea de a ne purifica şi rafina, nu de a ne consuma şi distruge. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 4, p. 1182.
Mulţi fac o greşeală gravă în viaţa lor religioasă ţinându-şi atenţia fixată asupra sentimentelor şi judecându-şi ascensiunea sau declinul în funcţie de ele. Sentimentele nu sunt un criteriu sigur. … Singura noastră speranţă stă în a privi „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus”. În El găsim tot ce ne poate inspira speranţă, credinţă şi curaj. El este neprihănirea, mângâierea şi bucuria noastră. …
Noi trebuie să ne încredem în Isus zi de zi şi ceas de ceas. El ne-a promis că puterea noastră va fi potrivită cu nevoile fiecărei zile. Prin harul Său, putem purta toate poverile prezente şi ne putem îndeplini toate îndatoririle. Dar mulţi sunt doborâţi de anticiparea necazurilor viitoare. Ei caută mereu să aducă asupra zilei de azi poverile zilei de mâine. În felul acesta, o mare parte dintre încercările lor sunt imaginare. Pentru acestea, Isus nu a pregătit resurse. El promite har doar pentru ziua de azi. El ne porunceşte să nu ne împovărăm cu grijile şi cu necazurile zilei de mâine, deoarece „ajunge zilei necazul ei”. – Mărturii, vol. 5, pp. 199–200
În religia lui Isus nu este nimic deprimant. Dacă, printr-o atitudine tristă şi posomorâtă, lasă impresia că au fost dezamăgiţi de Domnul lor, creştinii reprezintă greşit caracterul lui Isus şi pun la dispoziţia vrăjmaşilor Săi exact argumentele de care au nevoie pentru a I se împotrivi. Chiar dacă declară că Dumnezeu este Tatăl lor, totuşi, prin atitudinea lor tristă şi descurajată, ei se prezintă lumii ca nişte orfani.
Domnul Hristos doreşte să facem ca lucrarea în slujba Lui să pară atractivă, aşa cum şi este în realitate. Renunţarea la sine şi luptele tainice ale inimii să-I fie dezvăluite numai Mântuitorului care ne înţelege. Lăsaţi poverile sufletului la piciorul crucii şi continuaţi-vă drumul bucurându-vă de iubirea Aceluia care v-a iubit mai întâi. Este posibil ca oamenii să nu cunoască niciodată lucrarea are are loc în taină, în relaţia sufletului cu Dumnezeu, dar rezultatul intervenţiei Duhului Sfânt asupra inimii va fi văzut de toţi, deoarece „Acela care vede în ascuns îţi va răsplăti (în engl.: în mod vizibil)”. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 88

Miercuri, 3 aprilie: Tranziția

Ce umilire a fost pentru Pavel să știe că, în tot acest timp cât își folosise puterile împotriva adevărului, crezând că lucrează pentru Dumnezeu, de fapt Îl prigonea pe Hristos. Când Mântuitorul I S-a descoperit lui Pavel personal, în lumina aceea orbitoare a slavei Sale, Pavel s-a umplut de dezgust față de lucrarea sa și de sine însuși. Forța slavei lui Hristos ar fi putut să-l nimicească, însă Pavel era un prizonier al speranței. Fizic, el a fost orbit de slava prezenței Aceluia pe care Îl blasfemiase, dar, în felul acesta a putut să capete vedere pentru cele spirituale ca să poată fi trezit din letargia care îi amorțise și omorâse percepțiile. …
El s-a văzut atunci pe sine ca pe un păcătos, cu totul pierdut fără Mântuitorul pe care Îl prigonise. În zilele și nopțile în care a fost orb, a avut timp să mediteze și, așa, cu totul neajutorat și fără speranță, s-a predat lui Hristos, singurul care putea să-l ierte și să-l îmbrace în haina neprihănirii. – Manuscript 23, 1899
Noi trebuie să păstrăm în minte gândul că Domnul este gata să facă lucruri mari pentru noi, dar noi trebuie să fim pregătiţi să primim aceste lucruri, golindu-ne inima de toată mulţumirea de sine şi de încrederea în noi înşine. Numai Domnul trebuie să fie înălţat. „Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte”, zice Domnul (1 Samuel 2:30). Nu este nevoie să forţăm lucrurile ca să fim recunoscuţi, pentru că „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”. Aceia care nu îşi pun încrederea în ei înşişi, ci privesc cu neîncredere la lucrarea lor sunt cei cărora Domnul le va arăta slava Sa. Ei vor folosi cel mai bine binecuvântările primite. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 300
După cum vântul nu se vede, dar efectele lui se văd şi se simt în mod clar, la fel se întâmplă cu Duhul lui Dumnezeu şi cu lucrarea Lui asupra inimii omului. Acea putere regeneratoare, pe care niciun ochi omenesc nu o poate vedea, dă naştere unei noi vieţi în suflet şi creează un om nou, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Deşi lucrarea Duhului este tăcută şi imperceptibilă, efectele ei sunt vizibile. Dacă inima a fost înnoită prin Duhul lui Dumnezeu, viaţa va da mărturie despre acest fapt. Deşi nu putem face nimic pentru a ne schimba inima sau pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu, deşi nu trebuie să ne încredem deloc în noi înşine sau în faptele noastre bune, dacă harul lui Dumnezeu locuieşte în noi, aceasta se va vedea în viaţa noastră. Se va observa o schimbare în caracterul, obiceiurile şi preocupările noastre. Contrastul între ceea ce am fost şi ceea ce suntem va fi categoric şi clar. Caracterul nu este descoperit prin faptele bune sau rele făcute ocazional, ci prin tendinţa manifestată în cuvintele şi faptele noastre obişnuite. …
În viața acelora care devin fiinţe noi în Isus Hristos se vor vedea roadele Duhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22,23). Ei vor înceta să se conformeze plăcerilor din trecut şi, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, vor călca pe urmele Lui, vor reflecta caracterul Lui şi se vor curăţi după cum El este curat. – Calea către Hristos, pp. 57–58

Joi, 4 aprilie: Relații

Domnul vrea ca aceia care sunt poporul Lui să-și curețe mâinile și să-și purifice inimile. Vor fi ei nefericiți dacă vor face acest lucru? Dacă vor fi buni și răbdători, politicoși și iertători, prin aceasta vor aduce nefericire în familiile lor? Nici pe departe. Bunătatea manifestată față de familiile lor se va reflecta asupra lor. Aceasta este lucrarea care trebuie să fie făcută în cămin. Dacă membrii unei familii nu sunt pregătiți să locuiască în pace aici, nu sunt pregătiți să locuiască în familia care se va strânge în jurul marelui tron alb. …
Noi trebuie să căutăm să îndepărtăm de la noi păcatul, sprijinindu-ne pe meritele sângelui lui Hristos și atunci, în ziua necazului, când dușmanii ne apasă, noi vom merge înainte înconjurați de îngeri. În jurul nostru va fi ca un zid de foc și, în curând, vom păși alături de îngeri în cetatea lui Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 30
Există în viața liniștită, consecventă, a unui creștin autentic o elocvență cu mult mai mare decât elocvența cuvintelor. Ceea ce este un om are mai multă influență decât ceea ce spune.
Slujitorii care au fost trimiși la Isus au venit înapoi cu raportul că niciun om nu mai vorbise cum vorbea El. Însă motivul era că nimeni nu mai trăise așa cum trăia El. Dacă viața Sa ar fi fost altfel decât era, El nu ar fi putut vorbi așa cum vorbea. Cuvintele Sale erau încărcate de putere de convingere, pentru că ieșeau dintr-o inimă curată și sfântă, plină de iubire și compasiune, bunăvoință și adevăr.
Caracterul și trăirea noastră sunt hotărâtoare în ce privește influența pe care o avem asupra altora. Pentru a-i convinge pe alții de puterea harului lui Hristos, trebuie să-i cunoaștem puterea în propriile noastre inimi și vieți. Evanghelia pe care o înfățișăm pentru salvarea sufletelor trebuie să fie Evanghelia prin care sunt salvate sufletele noastre. Numai printr-o credință vie în Hristos ca Mântuitor personal este posibil să ne facem simțită influența într-o lume sceptică. Dacă dorim să-i tragem pe păcătoși afară din apele care curg cu repeziciune, trebuie ca noi înșine să avem picioarele bine fixate pe Stânca Hristos Isus. – Divina vindecare, pp. 469–470
Cu cât rămânem mai aproape de Hristos şi cu cât suntem mai blânzi, mai smeriţi şi mai puţin încrezători în noi înşine, cu atât ne vom prinde mai tare de Hristos şi cu atât puterea noastră de a converti păcătoşi va fi, prin Hristos, mai mare, deoarece nu instrumentul omenesc este cel care mişcă sufletul. Inteligenţele cereşti cooperează cu instrumentul omenesc şi imprimă adevărul în inimă. Rămânând în Hristos, noi devenim în stare să exercităm o influenţă asupra altora, dar aceasta doar datorită prezenţei Celui care zice: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Puterea pe care o avem de a-l birui pe Satana este rezultatul faptului că Hristos lucrează în noi după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea. – Mărturii, vol. 6, p. 399

Vineri, 5 aprilie

Scrieri timpurii, cap. „Convertirea lui Saul”, pp. 200–203.
Calea către Hristos, cap. „Dovada uceniciei”, p. 64.