Vești misionare – 27 octombrie 2018

O musulmană fundamentalistă se botează

Autor Philip Baptiste

Amina, o femeie africană, ispăşeşte o sentinţă de cinci ani de închisoare pentru tentativa de aruncare în aer a unei clădiri mari din India. Ca urmare a vizitelor pe care i le-a făcut, cu acordul conducerii penitenciarului, un pastor adventist de ziua a şaptea, ea a renunţat la mentalitatea ei islamică fundamentalistă şi, în urmă cu câteva săptămâni, s-a botezat.
— Îi mulţumesc lui Dumnezeu că pastorul adventist nu a renunţat să se roage pentru mine şi a venit să mă viziteze la închisoare când mi-a fost foarte greu, a declarat ea.

Pentru a o proteja, nu vom dezvălui numele ei complet şi nici localitatea în care se află.

La prima vizită a pastorului, Amina se afla la izolare din cauza infracţiunii pe care o comisese. Plănuise atacul după ce conducătorii musulmani fundamentalişti îi inoculaseră ideea că, dacă avea să elimine răul, avea să devină sfântă şi să ajungă în paradis.

Iniţial, Amina l-a refuzat pe pastor. Însă, până la urmă, a acceptat, pentru că şedinţele aveau loc într-o sală cu ferestre, nu în celula ei, şi pentru că îi era dor să vadă lumina soarelui. Când pastorul a întrebat‐o dacă dorea să se roage pentru ea, Amina i-a spus că nu avea nevoie şi că era mai bine să se roage pentru el. Cu toate acestea, pastorul s-a rugat pentru ea şi în acea primă ocazie, şi în cele următoare.

După câteva şedinţe, pastorul nu a mai putut veni din cauza unei probleme personale. Amina a început să-i simtă lipsa. Văzând că nu mai vine, a început să citească din Biblia pe care i-o lăsase.
Câteva luni mai târziu, Biserica Adventistă a organizat o întâlnire religioasă în incinta închisorii. Amina a participat la gândul că avea ocazia să socializeze cu celelalte deţinute. La final însă, când pastorul a întrebat dacă dorea cineva să-şi predea viaţa lui Isus, a ridicat mâna şi ea. În scurt timp, s-a şi botezat.
Amina ne-a povestit că este surprinsă de această decizie şi că nu‐şi dă seama cum a pierdut interesul faţă de vechea ei credinţă. Este convinsă că Dumnezeu a îngăduit să ajungă la închisoare ca să-i descopere adevărul despre El, iar acum are pe suflet dorinţa de a le vorbi despre El şi prietenilor ei.
— Când voi ieşi din penitenciar, voi face tot posibilul să le vorbesc despre Dumnezeu, ne-a mărturisit ea.

Philip Baptiste este asistentul special al preşedintelui Diviziunii Africa Centrală şi de Est.


Părerea mea