Studiul 13 majori complet (Călătoria la Roma)

[Sâmbătă 22 sept.] Călătoria la Roma

„Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” Faptele apostolilor 27:24

Pavel îşi dorea de multă vreme să ajungă la Roma, însă arestarea sa în Ierusalim încurcase lucrurile. Cedase presiunilor conducătorilor bisericii din Ierusalim de a dovedi că respecta legea şi ajunsese să petreacă în arestul autorităţilor romane aproape cinci ani, dacă luăm în calcul şi timpul petrecut în călătoria pe mare până în Italia. Astfel, planurile lui misionare fuseseră date complet peste cap.

Cu toate acestea, Isus Însuşi i-a promis că până la urmă avea să dea mărturie despre El în Roma (Faptele 23:11). Dacă se întâmplă să greşim, Dumnezeu ne acordă o nouă şansă, dar nu ne fereşte întotdeauna de consecinţele faptelor noastre. Pavel a reuşit să ajungă la Roma, însă nu există nicio dovadă în Biblie că ar fi ajuns şi în Spania, aşa cum sperase (Romani 15:24). El a fost eliberat după prima întemniţare romană, dar a fost arestat după aceea din nou şi a murit ca martir (2 Timotei 4:6-8) în anul 67 d.Hr., în timpul lui Nero.

Da, Pavel a ajuns la Roma şi, în răstimpul petrecut în arest pentru a fi judecat înaintea cezarului, a propovăduit Evanghelia, în ciuda lanţurilor (Efeseni 6:20; Filipeni 1:13) şi fără vreo piedică, înaintea oricui venea la el (Faptele 28:30,31), inclusiv în faţa unor oameni importanţi din casa cezarului (Filipeni 4:22).

[Duminică, 23 sept.] Călătoria pe mare

După aproximativ doi ani de întemniţare în Cezareea (Faptele 24:27), Pavel a fost trimis la Roma. Judecând după relatarea la persoana întâi şi după mulţimea detaliilor (Faptele 27:1–28:26), Pavel a fost însoţit în această călătorie lungă şi grea până în Italia de Luca, dar şi de un alt creştin, pe nume Aristarh (Faptele 27:2). Un rol important în cadrul relatării îl are şi sutaşul roman, Iuliu, care răspundea şi de alţi întemniţaţi (vers. 1).

Au pornit la drum către sfârşitul sezonului cald. „Vremea postului” (vers. 9) se referă la Ziua Ispăşirii, care era în a doua jumătate a lunii octombrie. În sezonul rece, adică din noiembrie până în martie, călătoria pe Mediterana era, de regulă, evitată. De data aceasta, s-au confruntat din start cu probleme şi cu greu au reuşit să ajungă pe insula Creta, în golfuleţul Limanuri bune (vers. 8).

1. Ce remarcă a făcut Pavel în Limanuri bune şi ce atitudine a avut sutaşul? Faptele 27:9-12

Trecuse destul de multă vreme şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi „vremea postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi 10 şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre”. 11 Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. 12 Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

 

Sutaşul a ignorat vorbele lui Pavel şi a decis să mai meargă vreo patruzeci de mile spre vest şi să ierneze în Fenix, un port sigur. Din nefericire, vremea s-a schimbat brusc şi au fost prinşi într-o furtună atât de puternică, încât echipajul nu a putut decât să lase corabia să fie purtată de vânt spre sud-vest, departe de ţărm. Marinarii au aruncat apoi încărcătura şi chiar uneltele corabiei, fiindcă lua deja apă şi trebuia uşurată. Situaţia era critică. După mai multe zile de lumină scăzută, de vizibilitate redusă, de ploaie torenţială şi de vânt aprig, plutind în derivă şi complet epuizaţi, şi-au pierdut „orice nădejde de scăpare” (vers. 20).

 

2. Ce sfat a dat Pavel echipajului în a doua sa intervenţie? Faptele 27:21-26

21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. 22 Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei. 23 Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte 24 şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’. 25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

 

În cuvinte profetice, Pavel i-a dat echipajului o veste pe care tocmai o primise de la Dumnezeu: nu aveau motive să se descurajeze şi să-şi piardă speranţa; aveau să înfrunte pericole şi aveau să sufere pagube, însă toţi cei de la bordul corabiei aveau să supravieţuiască!

 De ce a trebuit ca Pavel, un slujitor atât de credincios şi devotat, să sufere atât? Ce lecţii putem desprinde din această experienţă?

[Luni, 24 sept.] Naufragiul

În a doua intervenţie, Pavel le-a dat celor de la bordul vasului – în total, două sute şaptezeci şi şase de oameni – asigurarea că aveau să scape toţi cu viaţă şi că nu va exista altă pierdere decât cea a corabiei (Faptele 27:37). După paisprezece zile, cuvintele lui s-au adeverit. Vântul i-a purtat mai departe încolo şi încoace, dar marinarii şi-au dat seama că se apropiau de uscat, probabil pentru că auzeau valurile spărgându-se de ţărm (vers. 27). Au făcut o serie de măsurători şi, de teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore de la cârma corabiei, ca să reducă viteza. Apoi i-au implorat pe zei să se facă ziuă (vers. 28,29).

3. Ce lecţii învăţăm din această relatare?

Faptele 27:30-34
30. Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
31. Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
32. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos.
33. Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34. De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”

La începutul călătoriei, sutaşul s-a purtat frumos cu Pavel, dar nu avea încă motive să aibă încredere în sfaturile lui. După două săptămâni însă, situaţia era diferită. Pavel îi câştigase respectul prin faptul că anunţase naufragiul (vers. 21-26) despre care de-acum nu mai avea nicio îndoială că se va întâmpla.

Pavel i-a îndemnat pe corăbieri să mănânce ca să aibă putere să înoate şi să ajungă la mal. Providenţa divină nu ne scuteşte întotdeauna de lucrurile care intră în mod normal în sarcina noastră să le facem. „De-a lungul relatării, este menţinut echilibrul între asigurarea lui Dumnezeu că-i va ocroti pe aceşti oameni şi eforturile lor de a şi-o asigura.” – David J. Williams, Acts, ed. 1990, p. 438

La ziuă, marinarii au văzut de departe uscatul; era un golf cu maluri nisipoase, şi au hotărât să împingă corabia într-acolo. Corabia nu a reuşit totuşi să ajungă întreagă la mal, fiindcă s-a înfipt într-o limbă de pământ şi s-a sfărâmat sub izbitura valurilor. Planul ostaşilor de a-i ucide pe întemniţaţi ca să nu scape a fost oprit de sutaş, în principal datorită lui Pavel. În cele din urmă, niciunul dintre ei nu şi-a pierdut viaţa, exact aşa cum le făgăduise Dumnezeu.

Ce impresie i-a făcut Pavel sutaşului din moment ce acesta le-a interzis ostaşilor să-i omoare pe întemniţaţi?

[Marți, 25 sept.] În Malta

Când au ajuns toţi teferi la uscat, supravieţuitorii au aflat că se aflau pe insula Malta, o insuliţă din centrul Mediteranei, situată la sud de Sicilia. În cele două săptămâni cât plutiseră în derivă pe mare, în voia vântului, parcurseseră circa 475 mile din Limanuri bune (Creta). Acum trebuiau să aştepte trei luni de iarnă ca să-şi poată continua călătoria (Faptele 28:11).

4. Ce i s-a întâmplat lui Pavel pe insula Malta și ce a făcut Dumnezeu prin el?

Faptele 28:1-10
1. După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
2. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.
3. Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.
4. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
5. Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău.
6. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.
7. În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
8. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
9. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi. 10Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.

Locuitorii insulei Malta s-au dovedit foarte prietenoşi şi ospitalieri şi primul lucru pe care l-au făcut pentru Pavel şi ceilalţi, toţi uzi şi îngheţaţi de frig, a fost să aprindă un foc mare la care ei să se poată încălzi; în această perioadă a anului, temperatura nu urca peste 10 grade Celsius.

Incidentul cu năpârca a atras atenţia oamenilor asupra lui Pavel. Iniţial, băştinaşii au crezut că a fost muşcat de şarpe ca pedeapsă divină, pentru că era un ucigaş; reuşise să scape din mare, însă Dreptatea sau probabil Dikē, o zeiţă care la greci era personificarea dreptăţii şi a răzbunării, nu-l lăsa să trăiască. Când au văzut totuşi că lui Pavel nu i se întâmpla nimic rău, au zis că era un zeu, la fel cum spuseseră şi locuitorii din Listra câţiva ani mai înainte (Faptele 14:8-18). Luca nu oferă detalii, dar nu greşim probabil dacă presupunem că Pavel a profitat de situaţie şi a dat mărturie despre Dumnezeul căruia îi slujea.

Publius, procuratorul roman al insulei sau un alt demnitar local, i-a găzduit pe Pavel şi pe ceilalţi timp de trei zile până când şi-au găsit un alt adăpost. Vindecarea tatălui lui Publius i-a dat lui Pavel ocazia de a realiza un fel de activitate de vindecare în mijlocul poporului maltez.

Luca nu menţionează că, la plecarea din Malta, Pavel ar fi lăsat în urmă vreun convertit sau vreo biserică. Omisiunea aceasta, care poate fi doar accidentală, arată că misiunea noastră în lume nu se limitează la botezuri sau la plantarea de biserici, ci trebuie să includă şi preocuparea pentru oameni şi pentru nevoile lor. Acesta este aspectul practic al Evangheliei (Faptele 20:35; compară cu Tit 3:14).

Se pare că locuitorii acestei insule, deşi nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, aveau totuşi o idee despre dreptatea divină! De unde aveau ei ideea aceasta? Vezi Romani 1:18-20.

Romani 1:18-20.
18. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
19. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;

[Miercuri, 26 sept.] Pavel, în sfârșit, în Roma

După cele trei luni petrecute în Malta, Pavel şi ceilalţi au reuşit să-şi continue călătoria (Faptele 28:11). Au ajuns la Puzole (vers. 13) – oraşul modern Pozzuoli, din Golful Napoli –, iar de acolo s-au îndreptat pe uscat până la Roma (vers. 11-16).

Vestea sosirii lui Pavel a ajuns rapid la Roma, iar câţiva credincioşi de acolo au parcurs câţiva kilometri ca să-i iasă în întâmpinare. Deşi venea pentru prima oară în această cetate, avea numeroşi prieteni: colegi, convertiţi, rude şi multe persoane dragi (Romani 16:3-16). Întâlnirea de la Forul lui Apiu trebuie să fi fost deosebit de emoţionantă pentru ei, mai ales când au aflat de naufragiu şi că Pavel era întemniţat. Apostolul I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru dovada lor specială de dragoste şi de grijă şi s-a simţit încurajat şi capabil să apară în faţa cezarului.

În raportul său oficial, Festus a notat probabil că, după legea romană, Pavel nu se făcea vinovat de nicio faptă gravă (Faptele 25:26,27; 26:31,32). Aşa s-ar putea explica de ce i s-a permis să-şi închirieze o casă (Faptele 28:30) şi nu a fost trimis într-o închisoare obişnuită sau într-o tabără militară, deşi, după obiceiul roman, era permanent păzit de un ostaş roman, de care era prins în lanţuri. Iar din moment ce trăia pe propria cheltuială, probabil că a putut să şi muncească (Faptele 18:3).

5. Ce a făcut Pavel, imediat ce s-a stabilit în noua casă? Faptele 28:17-22

17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai-marii iudeilor şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor. 18 După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte. 19 Dar iudeii s-au împotrivit şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu. 20 De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.” 21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine. 22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”

Pavel nu se putea duce de data aceasta la sinagogă, dar sinagoga putea veni la el. Imediat după ce a sosit, potrivit obiceiului său de a merge mai întâi la evrei (Romani 1:16), i-a chemat pe conducătorii iudei locali ca să le spună că era nevinovat şi să le explice, ca şi în alte ocazii, că singurul motiv pentru care fusese arestat era speranţa lui Israel (Faptele 23:6; 24:15; 26:6-8). Dar intenţia lui nu era în primul rând să se apere, ci să creeze o atmosferă de încredere cu scopul de a propovădui Evanghelia, arătând că învierea lui Isus constituia împlinirea speranţei străvechi a poporului Israel. Miraţi că nu primiseră de la Ierusalim nicio informaţie despre Pavel, iudeii l-au ascultat.

Citeşte Faptele 28:22. Ce ne spune aceasta despre împotrivirea care încă mai există astăzi faţă de credincioşi? Cum putem rămâne credincioşi când alţii vorbesc împotriva credinţei noastre?

[Joi, 27 sept.] Triumful Evangheliei

Într-o zi stabilită, iudeii au venit în număr mare să asculte prezentarea lui Pavel despre Evanghelie (Faptele 28:23).

6. De ce a citat Pavel din Isaia în acest context?

Faptele 28:24-31
24. Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.
25. Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri,
26. când a zis: „Du-te la poporul acesta şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
27. Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
28. Să ştiţi, dar, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi o vor asculta.”
29. Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
30. Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,
31. propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.

Isaia 6:9-10
9. El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Întruna veţi auzi, şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea, şi nu veţi pricepe!”
10. Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.”

Citatul din Isaia 6:9,10 arată ce se întâmplă când oamenii nu vor să primească mesajul divin. Unii iudei au crezut, iar alţii nu au crezut şi astfel, din cauza disputei dintre ei, apostolul nu a avut decât să meargă iarăşi la neamuri (Faptele 13:46,47 ;Faptele 18:6; ).

Pavel a aşteptat doi ani până să fie judecat de cezar. Între timp, deşi nu avea voie să-şi părăsească locuinţa, a putut totuşi să le prezinte Evanghelia celor care veneau la el. Scena finală din Fapte subliniază triumful Evangheliei, a cărei răspândire nu a putut fi oprită de nicio forţă, nici iudaică, nici romană

Nu este clar de ce Luca şi-a încheiat istorisirea în acest punct, din moment ce există dovezi că Pavel nu a fost executat atunci 2 Timotei 4:6-8.

2 Timotei 4:6-8
6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape.
7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 8De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Poate că, din perspectiva sa, Luca şi-a atins scopul de a demonstra că Evanghelia a ajuns la „capătul pământului” (Faptele 1:8), din moment ce ea fusese propovăduită într-un loc atât de îndepărtat precum Roma.

„Răbdarea şi voinţa lui Pavel din timpul îndelungatei şi nedreptei lui întemniţări, curajul şi credinţa lui erau o continuă predică. Spiritul lui, atât de deosebit de spiritul lumii, dădea mărturie că o putere mai mare decât aceea a pământului era prezentă cu el. Şi, prin exemplul său, creştinii erau îndemnaţi la o şi mai mare râvnă ca apărători ai lucrării, din a cărei activitate publică Pavel fusese scos. În felul acesta, lanţurile lui Pavel aveau influenţă, aşa că atunci când puterea şi utilitatea lui păreau înlăturate şi când, după toate aparenţele, el putea face cel mai puţin, atunci a strâns snopi pentru Hristos din câmpuri din care se părea că era cu totul înlăturat.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 342

Din perspectiva misiunii bisericii însă, s-ar putea spune că istoria faptelor apostolilor – sau istoria răspândirii Evangheliei – nu s-a încheiat încă şi fiecare dintre noi o completăm astăzi. De-a lungul secolelor au fost scrise alte capitole mai interesante şi mai dramatice, uneori chiar cu sângele martorilor credincioşi ai lui Dumnezeu. Acum este rândul nostru să adăugăm încă un capitol, ultimul (sperăm!), şi să încheiem complet misiunea pe care le-a încredinţat-o Isus ucenicilor, iar „atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14).

[Vineri, 28 sept.] Un gând de încheiere

„Hristos i-a dat bisericii o însărcinare sfântă. Fiecare membru trebuie să fie un canal prin care Dumnezeu poate împărtăşi lumii comorile harului Său, bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos. Mântuitorul doreşte atât de mult ca slujitorii Săi să prezinte lumii spiritul şi caracterul Său! Nu există nimic de care lumea să aibă atâta nevoie ca de manifestarea prin oameni a iubirii Mântuitorului. Întreg cerul aşteaptă bărbaţi şi femei prin care Dumnezeu să poată descoperi puterea creştinismului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 441–442

„Multă vreme a aşteptat Dumnezeu ca spiritul de slujire să pună stăpânire pe întreaga biserică, astfel încât fiecare om să lucreze pentru El, potrivit destoiniciei sale. Când membrii bisericii lui Dumnezeu îşi vor face lucrarea hotărâtă lor în câmpurile care au atâta nevoie, atât în preajma lor, cât şi mai departe, împlinind însărcinarea Evangheliei, atunci lumea întreagă va fi în curând avertizată şi Domnul Isus va reveni pe acest pământ cu putere şi slavă mare.” – Ibidem, p. 82

29 septembrie – Ziua Administrării creștine a vieții


Părerea mea