Exemplul lui Isus, care S-a făcut om, dar nu a făcut niciun compromis, este un model stimulator pentru creștini și, mai ales, pentru adventiștii de ziua a șaptea.

 

De memorat: Împăratul a vorbit lui Daniel și a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților și El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!” Daniel 2:47

 

Tânărul Daniel

  • Daniel 1:1-8, De ce a fost importantă decizia pentru Daniel?
  • Daniel 1: 9-14, Cum a putut Daniel să fie sigur de diferența aspectului fizic numai după 10 zile?
  • Ce daruri le-a dat Domnul acestor tineri captivi care au ales să Îl onoreze pe Dumnezeu chiar și în cele mai mici decizii ale vieții? Daniel 1:17; Daniel 1:18-20
  • Ce lecție simplă dar totuși importantă putem învăță de la aceasta istorie pentru viețile noastre de astăzi.

 

Daniel: tânărul profet

  • Criza din Babilon Daniel 2:1-13
  • Răspunsul lui Daniel Daniel 2:14-18
  • Descoperirea lui Dumnezeu Daniel 2:19
  • Rugăciunea lui Daniel Daniel 2:20-23
  • Lui Daniel i-ar fi fost ușor să se mândrească cu noua descoperire, dar cum răspunde el? Daniel 2:24-28
  • Acest capitol conține una dintre cele importante profeții din Biblie.
  • Ce lecție putem învăța din faptul că Dumnezeu se încrede în tânărul Daniel pentru a transmite acest mesaj atât de important?

 

Prietenii lui Daniel

  • Daniel 3:1-6
  • Daniel este absent în această poveste, dar cei trei prieteni devin punctul principal. Daniel 3:7-18
  • Cum au avut Șadrac, Meșac și Abed-Nego curajul de a sta de partea lui Dumnezeu când toți ceilalți s-au închinat chipului de aur?
  • Daniel 3:19-25
  • Cineva ar putea spune „Este o poveste grozavă, dar mulți nu văd nimic dramatic în acest deznodământ”. Cum ai răspunde?

 

Mărturia lui Daniel în fața unui împărat păgân

  • Daniel 4 prezintă schimbarea remarcabilă a regelui Nebucadnețar dintr-un monarh păgân mândru într-un umil slujitor?
  • Este simplu să îi judeci pe ceilalți pentru mândria și aroganța lor, dar cum am putem fi vinovați de o atitudine similară?

 

Credincios până la sfârșit

  • Daniel 6:1-5
  • Daniel 6:10
  • Daniel 6:19-23
  • Ce lecție importantă putem învăța din această întâmplare pentru viața noastră de zi cu zi

Părerea mea