Ediția instructori, Conflictul cosmic – studiul 1, trim. II

 

 

Obiective

 

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să remarce amploarea conflictului dintre Dumnezeu şi Satana şi tragedia antrenării omenirii în acest conflict.

 

La nivelul sentimentelor: Să aibă încredere că Dumnezeu îi va ajuta în confruntările lor zilnice cu răul.

 

La nivel practic: Să se predea lui Dumnezeu pentru că Îl iubesc şi să asculte de poruncile Sale.

 

SCHIŢA STUDIULUI

 

Cunoştinţe: Extinderea cosmică a marii lupte

  1. Ce impact are răul asupra lumii şi asupra universului?
  2. Unde şi din ce cauze a apărut răul?
  3. Care este strategia lui Dumnezeu pentru salvarea omenirii din tragedia răului?

 

Sentimente: Dragostea lui Dumnezeu în viaţa mea

  1. Ce făgăduinţă le-a dat Isus ucenicilor Săi pentru ca speranţa lor să rămână vie până la sfârşit?
  2. De ce nu trebuia să li se tulbure inima?
  3. Dacă ne-a dat făgăduinţele acestea, înseamnă că nu vom avea necazuri? De ce da sau de ce nu?

 

Practic: Răspunsul omului

  1. Care ar trebui să fie răspunsul oamenilor la dragostea lui Dumnezeu pentru ei?
  2. De ce este păzirea Legii lui Dumnezeu singurul răspuns logic la harul divin?
  3. Cum împăcăm speranţa că vom trăi veşnic şi relaţia cu Dumnezeul infinit cu credincioşia şi ascultarea noastră limitată de Dumnezeu?

 

Rezumat: Numai soluţia venită din lumea de dincolo poate rezolva problema din lumea aceasta. Modul în care trăim ar trebui să arate către lumea de dincolo.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

 

MOTIVARE

 

Pasajul central: Ioan 14:1-4.

 

Ideea de bază: Venirea lui Hristos la sfârşitul timpului nu este doar o doctrină şi nici doar o idee care ne aduce consolare sau speranţă în circumstanţe nefericite. Ea este toate acestea, dar, înainte de orice, este împlinirea dorului de a-L vedea pe Domnul Isus faţă în faţă. Speranţa aceasta este esenţa vieţii noastre spirituale. Însă ea conţine un paradox.

 

Cu cât petrecem mai mult timp cu El, cu atât avem o relaţie mai apropiată cu El. Totuşi, cu cât avem o relaţie mai apropiată cu El, cu atât vom tânji mai mult după prezenţa Sa fizică şi personală în Împărăţia Sa. Studiul de săptămâna aceasta introduce tema „marii lupte” în care este implicat tot universul. Legătura dintre cer şi pământ ar trebui să ne dea speranţa venirii apropiate a Împărăţiei cereşti a lui Hristos în viaţa noastră. Aceasta înseamnă mai mult decât a duce o viaţă mai bună şi de a locui într-o casă mai frumoasă în Împărăţia desăvârşită a lui Dumnezeu. Ne sunt promise şi aceste lucruri, dar speranţa venirii Împărăţiei lui Hristos este legată în principal de Domnul Isus Hristos, care ne iubeşte, pe care Îl iubim şi lângă care ne vom petrece veşnicia. El a spus de ce ne pregăteşte un loc: „ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi”. De aceea, viaţa creştinului trebuie să arate către Împărăţia lui Dumnezeu şi către Isus Hristos.

 

Discuţie introductivă. Un rabin din secolul al XV-lea, Maharal din Praga, a comparat credinciosul cu un copac cu susul în jos, care îşi are rădăcina în cer, dar care înfloreşte şi îşi aduce roadele pe pământ. Florile şi roadele pe care le aduce credinciosul pe pământ sunt o mărturie despre cer. Cuvintele creştinului, faptele lui şi felul său de a trăi ar trebui să le trezească celor din jur nevoia profundă şi dorinţa aprinsă după Împărăţia cerului. Într-un anumit sens, noi, creştinii adventişti de ziua a şaptea, avem responsabilitatea de a aprinde în sufletul semenilor noştri speranţa revenirii.

 

De discutat: Ce legătură există între cer şi pământ? Cum este posibil ca stilul de viaţă creştin să le vorbească oamenilor despre frumuseţea cerului şi despre atmosfera din cer? Ce lecţii spirituale putem desprinde din contemplarea stelelor şi a dimensiunilor universului (Psalmii 8:3,4). De ce a fost necesar ca marele Dumnezeu al universului să părăsească cerul şi să locuiască pe pământ (Ioan 3:31-36)?

 

APROFUNDAREA STUDIULUI

 

Studiul din săptămâna aceasta are ca temă marea luptă care a început în cer prin răzvrătirea lui Lucifer şi apoi a coborât pe planeta Pământ prin căderea primilor noştri părinţi. Sfârşitul ei a fost anunţat deja prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, care a venit să locuiască printre noi cu scopul de a ne pregăti pentru Împărăţia Sa cerească de la sfârşitul timpului. Încurajează-i pe membrii grupei să mediteze la aceste evenimente importante.

 

Comentariu biblic

 

Originea răului

(Revedeţi împreună, în grupă, Ezechiel 28:2,11-17; Isaia 14:12-14; 2 Tesaloniceni 2:7.)

 

Textele biblice care vorbesc despre originea răului sunt foarte puţine şi foarte concise. Ezechiel ne spune doar că răul a apărut brusc, dar nu ne descoperă cauza: „până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine [Lucifer, simbolizat în pasajul din Ezechiel prin împăratul Tirului]” (Ezechiel 28:15). Dumnezeu nu a contribuit cu nimic la apariţia acestei nelegiuiri. El nu pusese în acest înger nimic care să-l predispună la cădere. Îl crease pe Lucifer „fără prihană” (vers. 15) şi „plin de înţelepciune” (vers. 12). Îl aşezase în „Eden, grădina lui Dumnezeu” (vers. 13), îl pusese „pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu” din templul ceresc, unde umbla „prin mijlocul pietrelor scânteietoare” (vers. 14).

 

Textul biblic sugerează absurditatea procesului prin care a apărut răul. Răul a încolţit în mintea lui Lucifer; inima lui „s-a îngâmfat” (vers. 17; compară cu vers. 2); s-a crezut Dumnezeu (vers. 2). Profetul Isaia descrie acelaşi proces al gândirii lui Lucifer: ambiţia lui Lucifer este să urce pe muntele sfânt şi să fie „ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:13,14). Evenimentele din cer au devenit modelul instalării nelegiuirii pe pământ, între oameni. Primii oameni, Adam şi Eva, au fost creaţi perfecţi, la fel ca Lucifer. Dumnezeu i-a creat după chipul Său şi i-a aşezat în Eden. Argumentul folosit de şarpe, adică de Satana, pentru a o convinge pe Eva să păcătuiască ne aduce aminte de autoamăgirea şi de ispita mândriei care l-au determinat pe Lucifer să cadă: „Veţi fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5). Oamenii s-au amăgit şi au nutrit iluzia că aveau să ajungă la nivelul de înţelepciune al lui Dumnezeu (vers. 6). Când a apărut în cer şi pe pământ, răul a fost îndreptat împotriva planurilor divine – a fost o anomalie şi rămâne un lucru absolut inexplicabil şi de neînţeles pentru noi. Existenţa lui este, în cuvintele lui Pavel, o „taină” (2 Tesaloniceni 2:7).

 

De discutat: În ce sens este o taină apariţia fărădelegii? Ce situaţii din istoria lumii ilustrează absurditatea răului? La scară redusă, ce comportamente ale tale ilustrează iraţionalitatea răului? Povesteşte despre o ocazie în care ai fost victima nedreptăţii iraţionale a răului.

 

Consecinţele răului

(Revedeţi împreună, în grupă, Apocalipsa 12:1-17 şi Geneza 3:15.)

 

Odată cu apariţia răului a izbucnit şi războiul – mai întâi în cer şi apoi pe pământ. Cartea Apocalipsa prezintă succint războiul din cer dintre îngerii aliaţi cu Satana şi îngerii credincioşi lui Dumnezeu (vers. 7). Nu ne oferă detalii despre natura lui şi despre modul în care s-a desfăşurat.

 

Nu ne spune decât că Satana a pierdut lupta şi că a fost alungat din cer (vers. 13; compară cu vers. 4). Mai departe, războiul, cunoscut şi sub numele de „marea luptă”, îşi mută sediul pe pământ, prin conflictul dintre Satana („balaurul”) şi poporul lui Dumnezeu („femeia”), din care Se naşte Mesia (vers. 13). Satana reia apoi atacul asupra „femeii”. Aceasta fuge în pustie şi este persecutată „o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi” (Apocalipsa 12:6,14; compară cu Daniel 7:25). După aceea, Satana porneşte împotriva „rămăşiţei” poporului lui Dumnezeu şi o atacă (vers. 17).

 

De discutat: De ce ne dă Biblia atât de puţine detalii despre modul cum a apărut răul în cer? De ce este aşezată istoria bisericii în centrul viziunii profetice din Apocalipsa 12?

 

Soluţia la problema răului

(Revedeţi împreună, în grupă, Geneza 3:15 şi Filipeni 2:6-8.)

 

Răul a luat naştere prin dorinţa aberantă a unei fiinţe de a-I lua locul lui Dumnezeu. Interesant este că soluţia aleasă de El pentru a-l înfrunta pe Satana a presupus tocmai renunţarea la statutul divin. Dumnezeul cel atotputernic şi veşnic S-a făcut om – fiul unui tâmplar – şi, pentru a salva omenirea, a suferit moartea cuvenită criminalilor. Planul Său de a salva omenirea este prezentat în prima profeţie din Biblie unde Dumnezeu i Se adresează şarpelui în limbajul războiului (Geneza 3:15). Pavel surprinde esenţa acestui plan: Hristos, „măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om; S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).

 

De discutat: De ce a fost necesară pentru mântuirea noastră moartea Domnului Hristos pe cruce?

 

APLICAŢIA

 

Discută cu membrii grupei despre relaţia complementară dintre sacrificiul lui Hristos şi Împărăţia lui Dumnezeu. Pune-le întrebarea: „De unde ştiţi că sunteţi mântuiţi?” Încurajează-i să se gândească bine ce răspuns dau. De ce este imposibil să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu fără sacrificiul lui Hristos? Mai departe, dezvoltaţi răspunsul de la întrebarea anterioară: De ce este suficientă pentru mântuirea noastră moartea Domnului Hristos pe cruce?

 

Întrebări

 

  1. Cunoaşterea destinaţiei călătoriei ne ajută să ne orientăm pe drum. Cum putem aplica acest lucru la viaţa noastră de credinţă, văzută ca o călătorie spre Canaanul ceresc?
  2. Care este legătura dintre ascultarea de poruncile lui Dumnezeu şi „credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12), care ne mântuieşte prin har?

 

ACTIVITATE

 

Sugestii

 

  1. Propune în grupă ca fiecare să-şi analizeze purtarea în lumina textelor din Filipeni 2:1-11 şi să insiste în cursul săptămânii, în rugăciune, eventual împreună cu alt membru al grupei, pentru ca Domnul să-i dea biruinţă asupra unui aspect în care simte că are probleme.
  2. Fiecare participant să aleagă o făgăduinţă despre biruinţa promisă prin Domnul Isus pe care să le-o ofere celorlalţi membrii ai grupei fie printr-un telefon sau un mesaj în cursul săptămânii, fie scrisă frumos, pe un cartonaş, Sabatul următor.

Părerea mea