[vineri, 25 iulie]

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 23

 

„Poporul lui Dumnezeu a fost lăsat să guste din cruzimea nimicitoare a egiptenilor ca să nu mai poată fi înșelat cu privire la influența degradantă a idolatriei. În felul cum S-a purtat cu faraonul, Domnul Și-a manifestat ura față de idolatrie și hotărârea de a pedepsi cruzimea și  apăsarea. […] Nu s-a recurs la nicio putere supranaturală pentru a împietri inima faraonului. Dumnezeu i-a dat acestuia dovada cea mai izbitoare a puterii divine, dar monarhul a refuzat cu încăpățânare să ia în seamă lumina. Fiecare manifestare a puterii infinite pe care o respingea îl făcea și mai hotărât în răzvrătirea lui. Sămânța revoltei, pe care a semănat-o când a respins prima minune, a rodit” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 268).

 

„La egipteni, soarele și luna erau obiecte ale închinării; în acest întuneric misterios, atât poporul, cât și zeii lui erau loviți deopotrivă de puterea care luase în apărare cauza sclavilor. Cu toate acestea, oricât de groaznică a fost, această judecată era o dovadă a înțelegerii lui Dumnezeu și nedorinței Lui de a distruge. El voia să-i dea poporului timp pentru gândire și pocăință, înainte de a aduce asupra lui ultima și cea mai teribilă dintre plăgi” („Patriarhi și profeți”, p. 272).

 

 

Post-ul [vineri, 25 iulie] apare prima dată în Studiu Biblic.

Biblia zilnică BibliaZilnica.ro