[duminică, 11 mai] „Iată-mă, trimite-mă!”
Cu ani în urmă, o biserică a decis să renoveze un subsol pentru a crea o nouă sală de părtășie. Unul dintre primele lucruri a fost să instaleze corpuri noi de iluminat, crezând că acestea aveau să înfrumusețeze spațiul. Odată ce acestea au fost instalate însă, spațiul arăta și mai rău, pentru că luminile puternice au modul lor propriu de a dezvălui defectele.
Viziunea uimitoare a lui Isaia cu tronul lui Dumnezeu l-a făcut dureros de conștient de neajunsurile sale. „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor” (Isaia 6:5). Și noi am avea aceleași trăiri dacă am fi dintr-odată duși în prezența Domnului. Lumina este suficient de puternică încât să ne elimine toate scuzele. În prezența lui Dumnezeu simțim că suntem pierduți. Isaia a avut parte de surpriza vieții lui.
1. Citește Isaia 6:6-8. Isaia știa că păcatul însemna că suntem „pierduți”. Plata păcatului este moartea. Dar în loc să ne lase pradă consecințelor păcatului, un Dumnezeu al iubirii ne apropie și mai mult de El. Care a fost rezultatul acestei întâlniri și de ce este importantă?
Isaia 6:6-8
„6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. 7 Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” 8 Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”
Isaia a fost curățat de păcatul lui când un serafim a luat cărbune de pe altar și i-a atins gura cu el. Acesta era cel mai probabil altarul tămâierii, unde se face mijlocire de către poporul lui Dumnezeu și pentru poporul lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 8:3,4). Păcatele lui Isaia au fost iertate, iar acum era considerat demn să stea în prezența lui Dumnezeu – mai mult decât atât, a fost însărcinat să-L reprezinte pe Dumnezeu în lume.
Interesant este că termenul „serafim” înseamnă „cel care arde”. De remarcat modul în care Domnul Isus a descris lucrarea lui Ioan Botezătorul, în Ioan 5:35 –„Ioan era lumina care este aprinsă și luminează și voi ați vrut să vă veseliți câtăva vreme la lumina lui”. Deși, bineînțeles, Ioan însuși era un păcătos care avea nevoie de har și de mântuire, lucrarea lui arăta spre singurul care putea aduce har și mântuire.
Isus a venit ca reprezentarea perfectă a gloriei Tatălui – iar Dumnezeu a trimis un profet, un păcătos, care a îndeplinit o sarcină asemănătoare cu cea a serafimului din cer.
Numai după ce s-a convins că păcatul său a fost îndepărtat, Isaia a spus: „Iată-mă, trimite-mă!” Cum putem fiecare dintre noi, având păcatele îndepărtate de sângele Domnului Isus, să răspundem așa cum a făcut Isaia aici?
Post-ul [duminică, 11 mai] „Iată-mă, trimite-mă!” apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
