[sâmbătă, 28 septembrie] Semne care arată calea
Text de memorat:
Ioan 20:30,31
„30 Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui”.
De ce a scris Ioan această evanghelie? A vrut să scoată în evidență minunile lui Isus? Sau să pună accent pe unele învățături specifice ale Domnului?
Sub puterea și influența Duhului Sfânt, Ioan ne explică de ce. El spune că, deși s-ar putea scrie multe alte lucruri despre viața lui Hristos (Ioan 21:25), istorisirile incluse de el au fost scrise pentru ca „să credem că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să avem viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31).
În această săptămână vom studia câteva dintre primele minuni ale lui Isus așa cum sunt relatate de Ioan – de la transformarea apei în vin la o nuntă și redarea sănătății unui fiu foarte bolnav până la vindecarea bărbatului de la scăldătoarea Betesda.
Ioan numește aceste minuni „semne”. Nu vrea să spună că ar fi ceva similar cu un semn rutier, ci este vorba de un eveniment miraculos care indică o realitate mai profundă: Isus ca Mesia. În toate aceste episoade vedem exemple de oameni care au răspuns prin credință. Iar exemplul lor ne invită să facem același lucru.
Studiu zilnic
Biblia: Luca 10 – 16
1. Ce l-a motivat pe samaritean să acționeze după ce l-a văzut pe cel căzut între tâlhari?
2. Câți oameni erau în audiența Domnului Isus și cum se comportau?
3. Ce i se va întâmpla robului care va începe să se îmbete?
4. Ce personaj dintr-o parabolă „s-a întărâtat de mânie”?
Ellen G. White: „Calea către Hristos”, capitolul 1
5. Ce dădea pe față Domnul Isus în legăturile Sale cu oamenii?
Post-ul [sâmbătă, 28 septembrie] Semne care arată calea apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro