[marți, 2 ianuarie] Un imn pentru fiecare etapă

 

 

3. Citește Psalmii 3; 33:1-3 și 109:6-15. Ce situații de viață găsești aici?

 

Psalmii 3

„1 Doamne, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei! Ce mulţime se scoală împotriva mea!
2 Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!”
3 Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!
4 Eu strig cu glasul meu către Domnul şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.
5 Mă culc, adorm şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu.
6 Nu mă tem de zecile de mii de popoare, care mă împresoară din toate părţile.
7 Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu baţi peste obraz pe toţi vrăjmaşii mei şi zdrobeşti dinţii celor răi.
8 La Domnul este scăparea: binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău”.

 

Psalmii 33:1-3

„1 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă.
2 Lăudaţi pe Domnul cu harpa, lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde!
3 Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre!”

 

Psalmii 109:6-15

„6 Pe vrăjmaşul meu pune-l sub stăpânirea unui om rău şi un pârâş să stea la dreapta lui!
7 Când va fi judecat, să fie găsit vinovat şi rugăciunea lui să treacă drept un păcat!
8 Puţine să-i fie zilele la număr şi slujba să i-o ia altul!
9 Să-i rămână copiii orfani şi nevastă-sa văduvă!
10 Copiii lui să umble fără niciun căpătâi şi să cerşească, să-şi caute pâinea departe de locuinţa lor dărâmată!
11 Cel ce l-a împrumutat să-i pună mâna pe tot ce are şi străinii să-i jefuiască rodul muncii lui!
12 Nimeni să nu mai ţină la el şi nimeni să n-aibă milă de orfanii lui!
13 Urmaşii lui să fie nimiciţi şi să li se stingă numele în neamul următor!
14 Nelegiuirea părinţilor săi să rămână ca aducere-aminte înaintea Domnului şi să nu se şteargă păcatul mamei lui!
15 Domnul să-i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ,”

 

Psalmii redau gama completă de experiențe umane și demonstrează că oamenii credincioși se pot închina lui Dumnezeu în orice etapă a vieții. Iată ce întâlnim: (1) imnuri care Îl preamăresc pe Dumnezeu pentru maiestatea și puterea Lui manifestate în lumea creată, pentru domnia, judecata și credincioșia Lui; (2) psalmi de mulțumire, care exprimă recunoștința profundă pentru binecuvântările bogate din partea lui Dumnezeu; (3) plângeri, tânguiri, care sunt apeluri fierbinți adresate lui Dumnezeu pentru izbăvirea din necazuri; (4) psalmi de înțelepciune, sapiențiali, care transmit îndrumări pentru o trăire neprihănită; (5) psalmi regali, care fac trimitere la Hristos, Regele suveran și Eliberatorul poporului lui Dumnezeu; (6) psalmi istorici, care evocă trecutul lui Israel și evidențiază credincioșia lui Dumnezeu și necredincioșia lui Israel, cu scopul de a învăța generațiile următoare să nu repete greșelile strămoșilor lor, ci să se încreadă în Dumnezeu și să rămână fidele legământului Său.

 

Lirica psalmilor demonstrează o deosebită putere de a capta atenția cititorilor. Deși unele procedee poetice se pierd prin traducere, pe altele le putem aprecia și în limba română: (a) Paralelismul implică îmbinarea unor cuvinte, expresii sau idei redate simetric. Paralelismul ajută la înțelegerea sensului unor părți echivalente. De exemplu: „Binecuvântează, suflet[ul meu], pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt” (Psalmii 103:1). În acest paralelism, „sufletul meu” este „tot ce este în mine”, adică întreaga ființă a autorului. (b) Ilustrația folosește limbajul metaforic pentru a face apel la simțurile fizice ale cititorului (de exemplu, refugiul la Dumnezeu este redat ca „umbra aripilor” Sale (17:8). (c) Merismul exprimă întregul prin două părți opuse: „Zi și noapte strig înaintea Ta” denotă un strigăt fără încetare (88:1, subl.ad.). (d) Jocurile de cuvinte și aliterațiile folosesc sunetele cuvintelor pentru a transmite o idee și a evidenția un mesaj spiritual. În Psalmii 96:4,5 cuvintele ebraice ’elohim („dumnezei”) și ’elilim („idoli”) creează un joc de cuvinte pentru a transmite mesajul că zeii neamurilor doar par să fie ’elohim, „dumnezei”, dar nu sunt decât ’elilim, „idoli”.

 

În unii psalmi apare cuvântul „oprire” sau selah, care marchează un scurt interludiu, fie un apel la oprire și meditare la mesajul unei secțiuni a psalmului, fie o schimbare a acompaniamentului muzical (61:4).

 

 

Post-ul [marți, 2 ianuarie] Un imn pentru fiecare etapă apare prima dată în Studiu Biblic.