[miercuri, 13 decembrie] „Dă-i drumul!”
Ce îi împiedica pe oamenii din vremea lui Hristos să ducă speranța lui Mesia în orașe străine precum Tirul și Sidonul? Naționalismul, mândria și prejudecata împiedicau poporul lui Dumnezeu să vadă oportunitățile de a-i observa pe cei de aproape și care tânjeau după speranța prezisă de profețiile primei veniri a lui Isus. Astăzi, în orașe, sunt multe categorii de persoane cărora Isus Hristos vrea ca poporul Său să le împărtășească „fericita nădejde” privind a doua Sa venire (Tit 2:13). Și întocmai cum naționalitatea acestora nu a fost o piedică pentru Domnul Isus, nici pentru noi nu ar trebui să fie.
5. Citește Faptele 10:9-16,28,34,35. Cum ai rezuma lecția pe care Duhul Sfânt ne-o transmite aici?
Faptele 10:9-16,28,34,35
„9 A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea. 10 L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. 11 A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. 12 În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. 13 Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă”. 14 „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat”. 15 Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat”. 16 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
28 „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
34 Atunci, Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, 35 ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El”.
Dumnezeu a folosit această viziune pentru a contesta mândria religioasă și bigotismul lui Petru în ceea ce îi privea pe neevrei. În cele din urmă, Petru a înțeles acest adevăr: „Atunci, Petru a început să vorbească şi a zis: «În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El»” (Faptele 10:34,35).
Cu această idee în minte, să medităm la episodul biblic analizat și să găsim lecții din Tir și Sidon. Să ne uităm din nou la interacțiunea dintre Isus și această mamă. Ce lecții, conținute și în viziunea lui Petru, au învățat ucenicii în urma acestei călătorii? Cum putem aplica aceste lucruri la viața noastră din prezent și la chemarea lui Hristos din zilele finale de a lucra în beneficiul orașelor? Ce prejudecăți ne împiedică să vedem nevoile oamenilor de la oraș? Ce oportunități ne-a oferit Dumnezeu în orașe – de a ne amplifica înțelegerea asupra lucrării misionare și de a ne pune la zid, cu blândețe, fanatismul religios, naționalismul și mândria noastră spirituală?
Isus i-a învățat cu răbdare pe ucenicii Săi, care nu înțelegeau încă pe deplin că marele plan de mântuire al lui Dumnezeu era dedicat întregii familii omenești, nu doar unei națiuni sau unei categorii etnice rurale. Duhul Sfânt ne poate ajuta să ne învingem prejudecățile și preferințele pentru a ne duce la bun sfârșit lucrarea misionară în orașe.
Citește Galateni 2:11-13. Ce ar trebui să învățăm de aici cu privire la cât de greu ne putem debarasa de prejudecățile care ne-au fost imprimate încă din copilărie?
Post-ul [miercuri, 13 decembrie] „Dă-i drumul!” apare prima dată în Studiu Biblic.