[duminică, 1 octombrie] Dumnezeul care relaționează cu noi
Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui. El ne-a dat o lume desăvârșită, iar scopul Lui era ca noi să trăim într-o legătură desăvârșită cu El, o relație care să aibă în centru cel mai de preț atribut al Său: iubirea. Dar, pentru ca iubirea să fie reală, Dumnezeu ne-a dat un alt dar prețios: liberul-arbitru – libertatea de a alege ce cale să urmăm. Desigur, Dumnezeu le-a oferit lui Adam și Evei indicații clare cu privire la pericolele și consecințele mortale ale neascultării (Geneza 2:16,17). Satana, în schimb, a amăgit-o pe Eva spunându-i că poate mânca din fructul pomului cunoștinței binelui și răului, fără rezultate negative. Mai mult chiar, el a pretins că ea și Adam aveau să fie „ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:5). Din nefericire, Eva a ales să mănânce și i-a dat fructul și lui Adam, care a făcut aceeași alegere. Creația desăvârșită a fost atunci pătată de păcat.
Acel moment a schimbat planul original al lui Dumnezeu pentru planeta recent creată, Pământ. Misiunea de salvare, care fusese gândită „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4), intra acum într-o nouă etapă.
1. Citește Geneza 3:9-15. Cum a reacționat Dumnezeu după ce Adam și Eva au căzut în păcat? De ce acea declarație este atât de importantă din punct de vedere teologic și în zilele noastre?
Geneza 3:9-15
„9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” 10 El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” 11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12 Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” 13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” 14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.””
Bineînțeles că Dumnezeu știa exact unde se aflau. Stăpâniți de frică, Adam și Eva aveau nevoie să își dea seama singuri ce se întâmpla. Dar în același timp trebuiau trași la răspundere pentru a înțelege consecințele îngrozitoare ale păcatului lor. Totodată, Satana trebuia să fie învins. Din aceste motive, Dumnezeu a început atunci să le prezinte misiunea Sa: planul de răscumpărare (vezi Geneza 3:14,15) – singura speranță de împăcare a lumii cu Sine (vezi 2 Corinteni 5:19).
Trebuie să acordăm însă o atenție deosebită faptului că, înainte de confruntare și de făgăduința împăcării, Dumnezeu a venit să caute ființele
umane căzute. În ciuda situației aparent fără speranță, Dumnezeu abordează, de fapt, două elemente în întrebarea adresată lui Adam: starea noastră căzută și natura Lui misionară. Noi suntem pierduți și avem o disperată nevoie de salvare. El este Cel care ne găsește, hotărât să ne salveze și să fie cu noi.
De-a lungul istoriei, Dumnezeu continuă să întrebe: „Unde ești?” Ce înseamnă în experiența ta personală lucrul acesta și ce răspuns I-ai oferit?
Post-ul [duminică, 1 octombrie] Dumnezeul care relaționează cu noi apare prima dată în Studiu Biblic.
