[luni, 11 septembrie] Putere prin Hristos
Pavel își încheie scrisoarea cu o chemare fermă la luptă, care combină teme și idei importante pentru întreaga epistolă. El începe prin anunțarea temei generale, sub forma unui strigăt de luptă al unui comandant: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10). Restul pasajului, Efeseni 6:11-20, ilustrează și dezvoltă această temă generală.
2. Citește din nou Efeseni 6:10-20. Observi marea luptă (care implică puteri supranaturale reale) stând în centrul prezentării lui Pavel? De ce este important să avem în vedere acest adevăr vital în umblarea noastră zilnică cu Dumnezeu?
Efeseni 6:10-20
„10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. 11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. 12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. 13 De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. 14 Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, 15 având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. 16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. 17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. 18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii 19 şi pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, 20 al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc”.
Pavel Îl identifică pe Hristos drept Sursa puterii credincioșilor, prin sintagma: „în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10), dat fiind că „Domnul” se referă la Hristos, așa cum este consecvent cazul în Efeseni (2:21; 4:1,17; 6:1,21). „Puterea bisericii constă în atotputerea Domnului ei înviat, Căpitanul din războiul ei” (G. G. Findlay, The Epistle to the Ephesians, 1931, p. 398). Pavel recurge și la repetiție – sinonimele „putere” și „tărie” – pentru a-și accentua ideea: puterea care trebuie manifestată de biserică nu este inerentă credincioșilor, ci este derivată. Vine de la Domnul, de la Hristos. Pavel rezumă aici o temă importantă a epistolei: puterea lui Dumnezeu împărtășită credincioșilor (1:19-22; 2:4-6; 3:16,17). Puterea pentru fiecare conflict prezent sau viitor trebuie să constea în solidaritatea credincioșilor cu Hristos cel înviat și înălțat.
Deși îndemnul inițial Îl anunță pe Hristos ca agent activ care le oferă credincioșilor putere (6:10), toți cei trei Membri ai Dumnezeirii sunt angajați în întărirea credincioșilor pentru lupta spirituală împotriva răului. Dumnezeu (Tatăl) Își pune propriile arme la dispoziție, ca „armura lui Dumnezeu” (6:11,13, EDCR; compară cu Isaia 59:17). Pavel L-a identificat deja pe Duhul ca activ în întărirea credincioșilor, când a înălțat rugăciunea ca Dumnezeu „să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (3:16). Aici Duhul este cel care dă sabia – „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (6:17). De asemenea, credincioșii trebuie să se roage „în toată vremea, prin Duhul” (6:18). Pavel dorește ca ascultătorii săi să înțeleagă că Dumnezeul trinitar este întru totul implicat în echiparea lor în vederea luptei cu aceste puteri rele.
Post-ul [luni, 11 septembrie] Putere prin Hristos apare prima dată în Studiu Biblic.