[joi, 22 iunie] Mielul, Mielul înjunghiat
Sunt multe simboluri în Apocalipsa, simboluri biblice importante: un balaur în cer (Apocalipsa 12:3,4,7), îngeri care zboară prin mijlocul cerului (Apocalipsa 14:6), o femeie pe o fiară de culoare stacojie (Apocalipsa 17:3) și așa mai departe. Apar în Cuvântul lui Dumnezeu; Duhul Sfânt l-a inspirat pe Ioan să le pună acolo și au roluri importante în a le descoperi adevărul celor care citesc cuvintele acestei cărți și le împlinesc. Fiindcă, așa cum stă scris: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1:3).
Mai există însă o imagine care apare în mod repetat în cartea Apocalipsa. Care este aceasta și ce reprezintă ea?
7. Citește Apocalipsa 5:6,8,12; 7:17; 14:1; 15:3; 19:7; 21:22,23; 22:1,3. Care este semnificația simbolului Mielului și de ce apare de atâtea ori în Apocalipsa?
Apocalipsa 5:6,8,12
„6 Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
8 Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
12 Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
Apocalipsa 7:17
„Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.””
Apocalipsa 14:1
„Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său”.
Apocalipsa 15:3
„Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!”
Apocalipsa 19:7
„Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit”
Apocalipsa 21:22,23
„22 În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul”.
Apocalipsa 22:1,3
„1 Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
3 Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji”.
Desigur, după cum spun cuvintele care deschid Apocalipsa, aceasta este o descoperire a „lui Isus Hristos”. Și nu numai un Miel, ci un Miel „înjunghiat” (Apocalipsa 5:6,12; 13:8). Adică Isus Hristos crucificat. Aici se găsesc inima și sufletul nu numai ale întregii Biblii, ci și ale cărții Apocalipsa și ale celor trei solii îngerești. Nu putem fi credincioși chemării noastre, nu putem face lucrarea pe care Dumnezeu Și-a chemat biserica să o facă, dacă nu avem Mielul, Mielul înjunghiat, pe Isus crucificat, o jertfă pentru păcatele noastre, ca punct central al soliei noastre.
„Trebuie să Îl punem în mod intenționat pe Mielul care a fost înjunghiat în centrul doctrinelor și al misiunii noastre și în inima fiecărei predici pe care o predicăm, a fiecărui articol pe care îl scriem, a fiecărei rugăciuni pe care o înălțăm, a fiecărui cântec pe care îl cântăm, a fiecărui studiu biblic pe care îl ținem și a oricărui lucru pe care îl facem. Fie ca dragostea descoperită de Miel pe cruce să transforme modul în care ne tratăm unii pe alții și să ne schimbe, pentru a ne păsa de lume” (Ángel Manuel Rodríguez, „The Closing of the Cosmic Conflict: Role of the Three Angels’ Messages”, p. 70 – manuscris nepublicat).
Numai Mielul și ceea ce El a făcut, face și va continua să facă pentru noi până la încheierea timpului constituie, în ultimă instanță, esența celor trei mesaje îngerești.
De ce este esențial să Îl avem în centrul proclamației noastre pe Mielul înjunghiat, și aceasta nu numai pentru a-i conduce pe alții la El, ci și pentru viața noastră spirituală?
Post-ul [joi, 22 iunie] Mielul, Mielul înjunghiat apare prima dată în Studiu Biblic.