[miercuri, 18 ianuarie] Zecime din venitul brut sau din cel net?
Calculăm zecimea în funcție de venitul pe care îl avem, dacă suntem plătiți la oră sau avem un salariu fix, și dăm zecime din profit, dacă suntem propriii angajați și avem propria afacere. În multe țări, statul oprește taxe pentru a acoperi costul serviciilor puse la dispoziția oamenilor, precum siguranța, drumurile și podurile, plata șomajului etc. Întrebarea legată de venitul brut sau net face referire la calcularea zecimii înainte sau după oprirea acestor taxe de către stat. Aceia care sunt propriii angajați sunt îndreptățiți să își deducă costurile afacerii pentru a-și determina profitul înainte de a fi achitate taxele personale.
Studii privind obiceiurile de dăruire ale adventiștilor de ziua a șaptea arată că majoritatea adventiștilor calculează zecimea din venitul brut, adică din ceea ce câștigă înainte de reținerea taxelor.
7. Citește 1 Împărați 17:9-16. Care era situația văduvei înainte de venirea lui Ilie? Ce i-a cerut profetul să facă înainte să se îngrijească de ea și de fiul ei? Ce aflăm în legătură cu subiectul în discuție?
Când a sosit Ilie, văduva din Sarepta i-a explicat situația ei dificilă. Ilie i-a cerut apă, apoi a adăugat: „Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din oală nu va scădea, și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului»” (1 Împărați 17:13,14). Dădea Ilie dovadă de egoism? Sau testa credincioșia femeii dându-i ocazia să își manifeste credința? Răspunsul ar trebui să fie evident.
Ideea principală cu privire la venitul brut sau net este că fiecare trebuie să decidă în dreptul său. Biserica nu ne impune ce să facem, și aceasta pe bună dreptate. În definitiv, fiecare trebuie să facem propria alegere și, indiferent ce facem noi, personal, nu ar trebui să îi judecăm pe cei care fac altfel. Fiecare dintre noi trebuie să dea socoteală individual lui Dumnezeu, și numai Lui, pentru alegerile noastre. „Fiecare trebuie să fie propriul evaluator și este lăsat să dea cum își propune în inima sa” (Ellen G. White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 4, p. 469).
Cum explici cuiva care nu a dat niciodată zecime care sunt binecuvântările de pe urma returnării ei? Care sunt acele binecuvântări și cum îți întărește credința faptul că dai zecimea?
Post-ul [miercuri, 18 ianuarie] Zecime din venitul brut sau din cel net? apare prima dată în Studiu Biblic.