[luni, 22 august] Rugăciunea care dărâmă ziduri

 

 

Imaginează-ți că lăcuiești parchetul într-o încăpere, iar la final te trezești că ai rămas blocat într-un colț și nu mai poți ieși – decât dacă pășești pe lacul proaspăt. Trebuie să stai acolo până se usucă.

 

Uneori credința noastră pare că ne blochează într-un colț. Ajungem într-o situație și, ca lacul proaspăt pe parchet, credința ne înțepenește ca într-o capcană. Privim la împrejurare și fie trebuie să-L respingem pe Dumnezeu, credința și tot ce am crezut până atunci, fie credința noastră ne constrânge să credem ceea ce pare imposibil.

 

Dumnezeu i-a adus pe israeliți într-un „colț”. După ce au peregrinat 40 de ani prin pustiu, Dumnezeu nu i-a condus la pajiști întinse și liniștite, ci la una dintre cele mai fortificate cetăți din toată regiunea. Apoi au trebuit să ocolească cetatea în tăcere timp de șase zile. În a șaptea zi, Dumnezeu le-a spus să strige tare – și acele strigăte, împreună cu sunetul trâmbițelor, dar mai ales cu intervenția divină, aveau să le aducă victoria.

 

2. Citește Iosua 5:13 – 6:20. Ce încearcă Dumnezeu să îi învețe pe israeliți?

 

Iosua 5:13 – 6:20

„13 Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată, un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?” 14 El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?” 15 Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa.

Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el. 2 Domnul a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi. 3 Înconjuraţi cetatea voi, toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile. 4 Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbiţe. 5 Când vor suna lung din cornul de berbec şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci, zidul cetăţii se va prăbuşi şi poporul să se suie fiecare drept înainte.” 6 Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi şi le-a zis: „Luaţi chivotul legământului şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului.” 7 Şi a zis poporului: „Porniţi, înconjuraţi cetatea şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.” 8 După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trâmbiţe de corn de berbec au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor. 9 Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor, care sunau din trâmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. 10 Iosua dăduse porunca aceasta poporului: „Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: ‘Strigaţi!’ Atunci să strigaţi.” 11 Chivotul Domnului a înconjurat cetatea şi i-a dat ocol o dată, apoi au intrat în tabără şi au rămas în tabără peste noapte. 12 Iosua s-a sculat cu noaptea-n cap şi preoţii au luat chivotul Domnului. 13 Cei şapte preoţi care purtau cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. 14 Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile. 15 În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori. 16 A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână! 17 Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea, dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi. 18 Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire, căci dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci. 19 Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fier să fie închinate Domnului şi să intre în vistieria Domnului.” 20 Poporul a scos strigăte şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate…”

 

Strigătele puternice nu aveau să producă vibrații care să ducă la prăbușirea zidurilor. Când le-a spus israeliților să strige, Dumnezeu le-a cerut strigătul despre care David scrie în Psalmul 66: „Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toți locuitorii pământului! Cântați slavă Numelui Său, măriți slava Lui prin laudele voastre!” (Psalmii 66:1,2). Acele strigăte erau laude la adresa lui Dumnezeu! După șase zile de privit la zidurile imense, ei trebuie să fi ajuns la concluzia că nu aveau nicio șansă să le doboare prin puterea lor.

 

3. Cum ne ajută acest gând să înțelegem mesajul din Evrei 11:30?

 

Evrei 11:30

„Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost ocolite şapte zile”.

 

Când este pe punctul să facă ceva nou în viața noastră, Dumnezeu ne poate duce în fața unui Ierihon, fiindcă Își dorește să ne învețe că reușita nu stă în puterea și în strategiile noastre. Tot ce avem nevoie vine din afara noastră. Așadar, indiferent ce se află în fața noastră, chiar dacă obstacolul pare imbatabil, rolul nostru este să-L lăudăm pe Dumnezeu – sursa a tot ce avem nevoie. Aceasta este credința la nivel practic.

 

 

Post-ul [luni, 22 august] Rugăciunea care dărâmă ziduri apare prima dată în Studiu Biblic.