[miercuri, 27 iulie] Supraviețuirea cu ajutorul speranței

 

 

„În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, care înviază morții” (2 Corinteni 1:8,9).

 

Ca apostol ales de Dumnezeu, Pavel îndurase mai mult decât majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, el nu a fost zdrobit. Ci, dimpotrivă, L-a lăudat și mai mult pe Dumnezeu. Citește lista lui de greutăți din 2 Corinteni 11:23-29. Acum citește 2 Corinteni 1:3-11.

 

2 Corinteni 11:23-29

„23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – Vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! 24 De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. 26 Deseori, am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. 27 În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! 28 Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. 29 Cine este slab şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?”

 

2 Corinteni 1:3-11

„3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere. 6 Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. 7 Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere. 8 În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. 9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii. 10 El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. 11 Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.”

 

5. În 2 Corinteni 1:4, Pavel afirmă că noi primim mila și mângâierea lui Dumnezeu ca „să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz”. În ce măsură poate fi suferința o chemare la slujire? Cum am putea deveni mai conștienți de această posibilitate?

 

2 Corinteni 1:4

„…care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!”

 

Dumnezeu vrea ca, prin noi, să le slujească oamenilor care suferă. Aceasta înseamnă că El poate îngădui ca noi să trecem prin anumite dureri. Apoi, noi vom oferi încurajare nu din teorie, ci din propria experiență cu îndurarea și mângâierea lui Dumnezeu. Acesta este un principiu din viața lui Isus (vezi Evrei 4:15).

 

Pavel își descrie atât de viu propriile greutăți nu ca să-l compătimim noi, ci ca să ne dăm seama că până și atunci când suntem în prăpastie Tatăl încă poate interveni ca să ne ofere îndurare și încurajare. S-ar putea să ajungem disperați până și cu privire la viața noastră sau chiar să fim omorâți, dar nu trebuie să ne temem, Dumnezeu ne învață să ne bazăm pe El. Putem avea încredere în El, căci Dumnezeul nostru „înviază morții” (2 Corinteni 1:9).

 

În timp ce continuă să-și ațintească ochii asupra proclamării Evangheliei, Pavel știe că Dumnezeu îl va salva și în viitor. Capacitatea lui de a rămâne ferm este dovedită de cele trei aspecte pe care le menționează în 2 Corinteni 1:10,11. În primul rând este ceea ce Dumnezeu a dovedit deja în trecut: „El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte” (2 Corinteni 1:10). În al doilea rând, hotărârea lui Pavel de a se concentra pe Dumnezeu Însuși: „Și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă” (2 Corinteni 1:10). În al treilea rând, mijlocirea neîntreruptă a sfinților: „Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre” (2 Corinteni 1:11).

 

Ce poți învăța de la Pavel ca să nu îți plângi de milă în mijlocul luptei?

 

Post-ul [miercuri, 27 iulie] Supraviețuirea cu ajutorul speranței apare prima dată în Studiu Biblic.