[duminică, 24 iulie] Trecerea prin foc a lui Avraam

 

 

Citește Geneza 22. Din senin și fără nicio explicație, Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și aducă ardere-de-tot propriul copil. Îți poți imagina cum trebuie să se fi simțit Avraam? Era un gând cu totul revoltător ca un Dumnezeu sfânt să ceară să-ți sacrifici propriul fiu. Pe de altă parte, și dacă Avraam l-ar fi considerat un lucru acceptabil, cum rămânea cu promisiunile lui Dumnezeu privitoare la moștenire? Fără fiul lui, promisiunea s-ar fi năruit.

 

1. De ce i-a cerut Dumnezeu lui Avraam să aducă o asemenea jertfă? Dacă Dumnezeu știe totul, ce sens mai avea?

 

Geneza 22

„După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el. 2 Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” 3 Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea-de-tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. 4 A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe. 5 Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.” 6 Avraam a luat lemnele pentru arderea-de-tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună. 7 Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?” 8 „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. 9 Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10 Apoi, Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. 11 Atunci, Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. 12 Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” 13 Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş, şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său. 14 Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”[a]. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.” 15 Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam 16 şi a zis: „‘Pe Mine Însumi jur’, zice Domnul, ‘pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17 te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. 18 Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!’ ” 19 Avraam s-a întors la slugile sale, şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba”.

 

Cererea lui Dumnezeu și momentul ei nu sunt întâmplătoare. Fără îndoială, acestea au fost calculate să provoace cel mai profund chin sufletesc posibil, deoarece „Dumnezeu păstrase ultima și cea mai grea încercare pentru vremea când povara anilor apăsa greu asupra lui Avraam, care tânjea după tihnă” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 147). Să fie acesta un test venit din partea unui Dumnezeu absurd? Nicidecum, deoarece „agonia prin care a trecut Avraam în acele zile negre de teribilă încercare a fost îngăduită pentru ca el să poată înțelege, din propria experiență, ceva din măreția sacrificiului făcut de Dumnezeul infinit pentru răscumpărarea omului” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 154).

 

A fost doar un test – Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca Avraam să-și omoare fiul. Acest detaliu evidențiază un aspect foarte important cu privire la modul în care acționează Dumnezeu uneori. El ne poate cere să facem ceva ce niciodată nu vrea ca noi să ducem până la capăt. El ne poate cere să mergem undeva unde niciodată nu vrea să ajungem. Important pentru Dumnezeu nu este neapărat finalul, ci ceea ce învățăm pe măsură ce suntem remodelați pe parcurs.

 

Este posibil ca Isus să Se fi gândit la această experiență a lui Avraam atunci când le-a spus evreilor: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan 8:56). Avraam ar fi putut rata această înțelegere dacă ar fi respins porunca divină considerând-o venită de la Satana. Cheia supraviețuirii lui Avraam și a faptului că a învățat ceva pe parcurs a fost că el cunoștea glasul Domnului.

 

Tu cunoști glasul lui Dumnezeu? Cum știi când îți vorbește Dumnezeu? Care sunt căile prin care îți comunică voia Sa?

 

 

Post-ul [duminică, 24 iulie] Trecerea prin foc a lui Avraam apare prima dată în Studiu Biblic.