[marți, 24 august] Noi circumstanțe
După patruzeci de ani de pribegit prin pustie, se ridicase o nouă generație de oameni, cu amintiri vagi, dacă mai existau și acelea, despre Egipt. Ei aveau o experiență de viață diferită de cea a părinților lor. Această nouă generație fusese martoră la repetatele ocazii în care părinții lor manifestaseră lipsă de credință și, ca urmare, și ei au trebuit să rătăcească prin pustie, pe măsură ce generația părinților lor se ducea.
Ei erau privilegiați să aibă sanctuarul în mijlocul taberei și puteau să vadă norul care indica prezența lui Dumnezeu plutind deasupra tabernaculului. Când acesta se mișca, israeliții știau că sosise timpul să-și strângă lucrurile și să-l urmeze. Norul acesta, care le oferea umbră ziua și lumină și căldură noaptea, era o reamintire constantă a dragostei și a grijii lui Dumnezeu pentru ei.
4. Ce aducere-aminte personalizată a odihnei de Sabat au avut ei?
Exodul 16:14-31
„14 Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ. 15 Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.” 16 Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare dintre voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.” 17 Israeliţii au făcut aşa şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin. 18 În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană. 19 Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţa.” 20 N-au ascultat de Moise şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa, dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia. 21 Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană şi, când venea căldura soarelui, se topea. 22 În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta. 23 Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!” 24 Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise, şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi. 25 Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp. 26 Veţi strânge timp de şase zile, dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.” 27 În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit. 28 Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? 29 Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.” 30 Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea. 31 Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere”.
Contrar teologiei populare, versetele acestea dovedesc foarte clar că Sabatul zilei a șaptea precedă darea Legii la Sinai.
Ce s-a întâmplat acolo?
Hrana specială pe care Dumnezeu le-a asigurat-o era o aducere-aminte zilnică a faptului că El, Creatorul, Își susținea creația. Într-un mod foarte tangibil, Dumnezeu împlinea nevoile lor. Fiecare zi era o minune, cu hrana care apărea și dispărea la ivirea soarelui. De fiecare dată când cineva încerca să facă provizii pentru a doua zi, ea se strica sau mirosea urât; și totuși, în fiecare zi de vineri era suficientă pentru a strânge o porție dublă, iar ce rămânea pentru a fi consumată în Sabat se păstra, în mod miraculos, proaspătă.
Acum, poporul Israel avea serviciul de la sanctuar și toate legile și reglementările consemnate în Leviticul și în Numeri. Cu toate acestea, Moise, de acum în vârstă, îi adună pe toți, le repetă istoria lor și trece iarăși în revistă legile pe care Dumnezeu le dăduse (vezi Deuteronomul 5:6-22).
Această generație era, în sfârșit, pe punctul de a intra în Țara Promisă. Poporul Israel urma să treacă printr-o schimbare a conducerii și bătrânul Moise voia să se asigure că această nouă generație de oameni avea să-și amintească cine erau și care era misiunea lor. Nu voia ca ei să repete greșelile părinților lor. Astfel, Moise repetă Cele Zece Porunci pentru ca această generație, aflată în pragul cuceririi Canaanului, să nu le uite.
Cum ne reamintește păzirea Sabatului nu doar de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, ci și de ceea ce va face când Se va întoarce?
Post-ul [marți, 24 august] Noi circumstanțe apare prima dată în Studiu Biblic.
